text/foto: Mihai Constantin

Muzeul Colectiilor de Arta, patronat de Muzeul National de Arta al Romaniei, are in superb restaurata cladire de pe Calea Victoriei, 35 de colectii. Istoria Romaniei, istoria nescrisa sau ferecata inca in scrinuri si in memoria unor oameni din ce in ce mai in varsta, contine insa muuult mai multe agoniseli de tot felul, risipite de “vicisitudinile veacurilor”, dupa cum imi spunea mie, dintr-un panou din laboratorul de Istorie de la scoala, Tudor Vladimirescu, intr-un citat inventat de politrucii formati cu cartile lui Roller. Inclusiv colectii de arta valoroase s-au destramat fie de ferocitatea vremurilor fie de neracordarea urmasilor la pasiunea inaintasului care a asamblat un mic muzeu personal. Printr-un concurs de imprejurari, pot sa prezint aici o colectie uitata: colectia doctorului A.I.Siligeanu. Despre care stiu doar ca a fost prieten cu Pallady si ca la moartea sa, in 1986, colectia a revenit unui nepot dupa sora. Nepot care – de voie de nevoie – a destramat incet dar sigur mostenirea. Casa Alis a fost cea care, de la inceputul anilor 90 pana azi, a mediat relatia dintre piata de arta si urmasul dctorului Siligeanu in cautare de lichiditati. Numai in ultima luna, punand la socoteala si licitatia de marti, 25 februarie, 10 piese ale colectiei au fost scoase la vanzare.

Asa ca putem vorbi despre “colectia Siligeanu” numai la trecut. Si datorita unul mic catalog publicat cu ocazia expunerii colectiei la Muzeul Simu, in 1968, catalog scos din rafturile Alis cu ocazia promovarii loturilor, despre care am scris intr-un articol anterior. Asa ca redau catalogul aici, dupa ce am citit cu nostalgie cuvantul inainte scris de pictorul Pavel Codita acum 45 de ani. Dupa aceasta lectura care ne vorbeste direct dintr-o istorie aproape tangibila, ma gandesc la anticariatele primilor ani 90 cand, elev de liceu, cumparam fascinat volume peste volume, multe editii interbelice care ieseau la iveala de prin beciuri si poduri, altele din “banalele” ESPLA sau BPT dar spectaculos legate in imitatie de piele sau carton plastifiat pe care descopeream pentru prima data misterioasele “ex libris”-uri ale diversilor avocati sau medici ai caror copii sau nepoti le vindeau bibliotecile la vrac. Ca doar fusese Revolutie si acum era libertate! Asa si cu colectiile de arta. Constientizarea valorii lor este chiar inamicul lor. Cand cel sau cea care le-a pastorit o viata dispare, echivalentul in bani al unei opere este de cele mai multe ori mai atragator decat orice compozitie sau paleta de culoare. Solutia pastrarii intacte este donatia, vezi Zambaccian sau Macovei, ori, mai rar, transferul de la o generatie la alta, odata cu patrimoniul, si a cheilor de descifrare a frumosului in arta si a pasiunii de a colectiona. Dar e foarte dificil, mai ales in vremurile smintite de azi, sa mai poti separa valoarea de pret.