Băeşu studiază la Şcoala de Belle Arte din Iaşi, cu profesorii Gheorghe Popovici şi Constantin Artachino, într-o perioadă în care se făceau simţite unele schimbări de mentalitate în mediul academic, ca urmare a problemelor ridicate în 1906 de către Tonitza şi Dimitrescu. Modele pentru generaţia din care făcea parte erau Grigorescu, Luchian şi Tonitza, care milita pentru o artă desprinsă de temele limitative ale academismului sau de cele idilic-sămănătoriste şi dedicată, în schimb, reprezentării celor umili.

Băeşu debutează la Salonul oficial din 1915, fiind încă în cel de-al treilea an de şcoală, dar imediat remarcat prin numărul mare de lucrări, care dovedeau însuşiri artistice excepţionale pentru un elev. Lucrările expuse cu această ocazie, precum şi în anul următor, erau îndeosebi peisaje, caracterizate de notaţia de tip impresionist şi de tendinţa către echilibru şi sinteză. Viziunile picturale ale artistului se confundau, în această perioadă, cu spaţiul prozei lui Sadoveanu, cu care artistul a avut de-a lungul timpului numeroase contacte. Aprecierea de care lucrările sale s-au bucurat s-a concretizat în decernarea premiului întâi Le comte de Noüy, de către Academia Română. În 1916 expune la Salon 74 de pânze care îi aduceau şi primele câştiguri ca artist şi astfel face încă un pas către consacrare.

În 1919, la absolvirea şcolii, hotărăşte să îşi prezinte lucrările, alături de colegul şi prietenul său, Mihai Onofrei, publicului bucureştean, care îi primeşte cu entuziasm pe pictorii moldoveni. Lucrările alese de Băeşu, multe dintre ele peisaje în care era interpretată natura moldavă, precum şi portrete de oameni simpli, îl recomandau ca pe un artist cu o viziune conturată. Succesul expoziţiei îl impulsionează să îşi continue studiile în străinătate, alegând Institutul Superior de Artă din Roma. Se întoarce în ţară în 1922, însă lecţia italiană îşi lasă amprenta în planul creaţiei, mai ales în rafinarea paletei cromatice şi în adoptarea unei viziuni mai permisive faţă de decorativ.

După ce o vreme abandonase genul naturii statice, în expoziţia din 1922 revine cu câteva lucrări remarcabile, compuse cu ştiinţă şi fantezie, care atrag atenţia comentatorilor operei sale. Opera prezentă demonstrează capacităţile imaginative şi compoziţionale ale artistului, prin alăturarea sugestivă a vasului cu flori, drapajului şi farfuriei decorate, toate în raporturi formale şi cromatice studiate. Băeşu este preocupat de redarea unei atmosfere misterioase, în care obiectele capătă semnificaţii simbolice. Aici decorul antropomorf al farfuriei comunică subtil cu relieful drapajului şi cu forma ca de rocă a glastrei de flori, oferind sugestia unui peisaj. (C. C.)

CIUCĂ, Valentin, „Aurel Băeşu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987

Aurel Băeșu (n. 26 mai 1896, Fălticeni — d. 24 august 1928, Piatra Neamț), a fost un pictor român.Mic de statură, extrem de vioi, a văzut lumina zilei într-o familie cu multe greutăți materiale. Era fiul unui modest funcționar de prefectură. Rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, s-a atașat de a doua mamă, Natalia Băeșu, după recăsătorirea tatălui său.Între 1907 și 1912 urmează cursurile gimmaziului “Alexandru Donici” din Fălticeni, unde dă dovadă de reale aptitudini pentru desen. După absolvirea acestuia, se înscrie în anul 1912 la Școala de Belle Arte din Iași unde studiază pictura timp de patru ani cu Constantin Artachino și Gheorghe Popovici. Aici se remarcă alaturi de alti doi tineri – Mihai Onofrei și Adam Bălțatu. Este distins de către Academia Română, în anul 1915, cu Premiul I “Lecomte de Nöuy” pentru desen.În timpul primului război mondial este mobilizat.Spirit cercetător, simțind nevoia unei culturi artistice mai cuprinzătoare, pleacă în Italia pentru a se înscrie la cursul liber de pictură al Institutului de Belle Arte din Roma. Aici rămâne pentru doi ani, între 1920 și 1922.În 1926, o nouă călătorie în Europa, cu popasuri în Franța, Slovenia și Ungaria, contribuie la o treptată decantare a impresiilor, la realizarea unor forme noi de expresie, cu tendințe de simplificare decorativă.Bolnav de tuberculoză, moare pe 24 august 1928 și este înmormântat în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamț.Fără îndoială, Aurel Băeșu (1897-1928) s-a stins prea de timpuriu pentru ca vreo concluzie să aibă pretenția de a fi definitivă în ceea ce-l privește. Începuturile creației sale demonstrează cât de puternică a fost influența esteticii grigoresciene, chiar și în anii primului război mondial.

Cititi si