Angheluță Relu

Născut la 6 iulie 1956 într-o comună din județul Galați, al cărei nume are rezonanțe istorice, Buciumeni, sculptorul Relu Angheluță s-a stins din viață la 21 iulie 2020 la numai 64 de ani.

Fire modestă, poate chiar exagerat de modestă, atâta timp cât s-a aflat printre noi a fost foarte activ, și-a deschis 14 expoziții personale la Galați, Brăila, Tecuci și Iași, uneori împreună cu prietenul său, pictorul Sterică Bădălan, sau cu colegele de facultate Simona Pascale, Gina Ciobotaru-Popa și Olimpia Ștefan.

A participat la multe manifestări colective de profil cu caracter național și internațional organizate la București, Galați, Târgoviște, Arad, Pitești, Bârlad, Buzău, Focșani, Bacău, Chișinău, Padova (Italia), precum și la Taberele de creație de la Botoșani, Soveja, Iași, Baia Mare, Ianca – Brăila și Galați. Și-a onorat comuna natală cu busturile monumentale ale unor personalități născute aici: scriitoarea Natalia Negru, doctorul în științe juridice Constantin N. Ifrim, fost director al căminelor culturale din România, într-un timp primar al Iașului, și profesorul universitar dr. Dimitrie Negru, fost decan al Facultății de Medicină din Cluj, considerat a fi întemeietorul școlii radiologice românești. Tot pentru comuna Buciumeni a realizat din aluminiu relieful cu chipul Smarandei Brăescu, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană și mondială la parașutism.

A sculptat lucrările „Iisus” (marmură de Carrara), „Izvorul vieții (calcar), „Fecioara Maria” (marmură de Carrara) și „Padre Pio” (travertin) pentru orașul Roma (Italia). A realizat din lemn de stejar sau lemn stratificat „Troițe” pentru localitățile Țigănești, Foltești și ICMRS Galați. A îmbogățit patrimoniul de artă monumentală al Galațiului cu sculpturile din metal „Sistem” și „Dinamica sufletului”, ambele amplasate la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați. Statuara de interior este, de asemenea, foarte bogată și ea trebuie valorificată și făcută cunoscută marelui public. A fost Laureat al Festivalului Național Studențesc (edițiile 1983, 1985, 1987), distins cu Premiul I pentru sculptură la Salonul Național de Artă Plastică de la Pitești (1997), cu premii speciale la Botoșani (1989) și Brăila (1996), cu Premiul de Excelență al Filialei Galați a U. A. P. R. (2018).

Creaţia lui Relu Angheluţă a avut în timp o evoluție organică. În demersul său, artistul a abordat un registru divers de teme și motive, după cum tot atât de diverse au fost și soluțiile plastice găsite pentru transpunerea acestora în material definitiv. Întotdeauna el și-a pus probleme de compoziţie şi de limbaj, de ordonare armonioasă a formelor şi volumelor în spaţiu, investindu-şi lucrările cu sensuri şi semnificaţii majore ale existenței umane. Dacă la începuturile activităţii sale s-a oprit mai ales la genul portretului bazat pe un modelaj clasic ( „Daniela”, „Reculegere”, „Pe gânduri”, „Portret de fată”), mai apoi recurge la stilizare şi simplificare, abordează nudul feminin şi compoziţia cu conotaţii simbolice. Utilizează în egală măsură bronzul, duraluminiul, fierul, marmura, piatra, onixul, lemnul, căutând să le înţeleagă şi să le valorifice cât mai bine specificitatea fiecărui material, calităţile structurii lor și chiar defectele. În locul modelajului preferă tăietura directă, despre care Brâncuși spunea că este „adevăratul drum spre sculptură”. Ceea ce reţine de la primul impact cu sculpturile sale este grija pentru formă, șlefuirea de mare finețe, făcută cu răbdare de orfevru, capacitatea de a esenţializa, atribute care le conferă acestora un aer de puritate, de nobleţe spirituală.

Preocupat de punerea în evidenţă a frumuseţii corpului feminin, artistul înscrie forme rotunde în spaţiu, este atent la integrarea în textura lucrărilor a zonelor de lumină şi umbră, linia desenului este suplă, șlefuirea suprafețelor reușește să redea frăgezimea și catifelarea epidermei. Un lirism cald şi discret învăluie aceste sculpturi, în care rafinamentul şi aspiraţia spre puritate, armonia şi echilibrul îşi dau mâna într-o fericită logodnă. Când abordează tema maternităţii, tratarea este diferită uneori, suprafeţele nu sânt netede, ci buciardate, vibrate, încât lucrările au un aer arhaic, dând senzaţia de greutate. Atunci când materialul folosit este lemnul, formele sunt mai elansate, dinamice, creând sentimentul de înălţare („Madona cu Pruncul”, „Dialog”, „Monolog”, „Tinereţe”, „Sfânta familie”).

În ultimii ani, Relu Angheluţă a fost preocupat tot mai mult de fructificarea valenţelor unui material nou folosit de el – marmura transparentă din Italia. Temele cărora le dă viaţă sunt cele ale genezei, creaţiei, sacrificiului, germinației, zborului, misterului vieţii, devenirii sau sunt inspirate din mitologia greacă și cea biblică etc. Acestora le găseşte echivalenţe plastice pe măsură, materializându-le în lucrări care subliniază aceeaşi grijă pentru forme şi volume sintetice, epurate de excrescenţe inutile, pentru un joc subtil al plinurilor şi golurilor ( „Ioana d’Arc”, „Geneză I, II, III”, „Puritate”, „Miracol”, „Extaz”, „Arcă”, „Simfonie”, „Petală”, „Aripă”, „Himera”, „Înger”, „Trinitate”, „Rugă”, „Supliciu” etc.). Marmura este cioplită în așa fel, încât lasă să se vadă structura cromatică a acesteia, cu reflexe ce variază de la verzui, sidefiu, mov, violet, până la roșiatic. Adesea, acestor reflexe, sculptorul le adaugă strălucirea foiței de aur, pe care o aplică pe unele suprafețe. Alteori, marmura intră în dialog în aceeași compoziție cu alte materiale, precum bronzul, aluminiul, fierul („Fructul oprit”, „Veșnicie”, „Începutul”, „Miracol II”, „Regenerare, „Simbioză”, „Cuib”).

Artist profund liric, sensibil, inventiv, cu un discurs plastic coerent, Relu Angheluță este și rămâne în plastica contemporană un sculptor ale cărui lucrări au în substanța lor o consistentă încărcătură metaforică și simbolică, astfel că ele par mai degrabă a fi niște poeme sculpturale în materia cărora sunt încorporate gânduri și sentimente adânci, trăiri, idei trainice, de mare noblețe, emoții care-l fac pe iubitorul de artă să trăiască la un înalt diapazon sentimentul frumosului.

Corneliu STOICA