“Sanctuarul”- Expozitie Matei Enric
Sanctuarul este locul cel mai sfânt din templu. Acel spațiu tainic în care cel mai profund mister se înfiripă, iar în acel moment, divinitatea și umanitatea se împletesc. Dacă trupul nostru este un templu, atunci spiritul sau conștiința noastră reprezintă sanctuarul. Iar în momentele de cumpănă, ne întoarcem în noi pentru a ne regăsi , pentru a accesa acea stare numita de greci “ataraxia” – liniștea interioara. Umanitatea acum trece acum printr-o perioadă foarte tulbure, ce are un impact negativ asupra spiritului nostru. Dar noi putem să ne retragem în noi înșine, în sanctuar, unde ne vom regăsi pacea interioară, și astfel putem traversa cu bine aceste timpuri.
Vă invit să vizitați expoziția personală “SANCTUARUL”, a artistului Matei Enric, la Galeria Artoteca ( Șoseaua Mihai Bravu 4) în perioada 17 noiembrie – 17 decembrie 2020. Vernisajul expoziției va avea loc pe 17 noiembrie, ora 12.30.
Programul de vizitare a expoziției este: luni – miercuri 12.00 – 19.00 iar joi -vineri intre ore 9.00 – 16.00
La vernisaj vor vorbi curatorii expoziției: dr. Radu George Serafim și dr. Carmen Olteanu alături de invitatul special, criticul de arta Ana Gheorghian.
Evenimentul se va desfășura în concordanță cu normele de siguranță sanitara în vigoare.