BEJAN, Marcel – pictor. S-a născut la 12 februarie 1937, la Stănileşti, judeţul Vaslui. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, secţia pictură, clasa profesorului Octavian Angheluţă, promoţia 1965. Este repartizat la Galaţi, funcţionând ca profesor la mai multe şcoli. Este membru al U.A.P. din 1968. Din 1965 participă la expoziţii cu caracter judeţean, interjudeţean şi naţional.

Expoziţii personale: Galaţi (1976, 1985, 1994)  Valdarno-Arezzo, Italia (1996); Participări la expoziţii naţionale: Bienala tineretului, Bucureşti (1969); Anuale şi Bienale de pictură şi sculptură (1971, 1975, 1978, 1980, 1985, 1988); Expoziţii ale Filialei Galaţi a U.A.P. la Suceava, Braşov, Cluj, Tulcea, Focşani, Brăila ( 1978, 1979); „Voroneţiana”, Suceava (1979); „Fii ai meleagurilor vasluiene”, Vaslui (1981); Salonul Moldovenilor (1992);  România-Arte-Italia (Museo dell’Automobile, Italia) şi Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (1992); „Natura moartă în plastica românească”, Muzeul de Artă Vizuală, Galaţi (1994); Bienala Artelor „Ion Andreescu”, ediţia I, Buzău (1998). Participări la Tabere de Creaţie: Galaţi (1973; 1975); Brăila (1976); Deva (1978); Valea Doftanei (1983); Sieni- Baia Mare (1985). Distincţii: Premiul Filialei Galaţi a U. A. P. R. pentru întreaga activitate (2016). Lucrări în patrimoniul muzeelor de artă din Galaţi, Focşani, Brăila, Iaşi şi în colecţii particulare din ţară şi din Israel, S.U.A., Grecia, Italia, Canada.

Pictura lui Marcel Bejan se revendică în ceea ce are ea esenţial de la lumea reală, pe care o transfigurează, o ridică la rangul de metaforă sau de simbol, îi imprimă peceţile propriei fantezii. A cultivat cu precădere peisajul, compoziţia cu mai multe personaje, natura moartă, florile şi portretul. În pictura de şevalet a realizat şi o combinare a genurilor: natură statică-peisaj, portret-peisaj-natură statică. În arta peisajului a abordat îndeosebi tematica citadină. Trăind într-un oraş precum Galaţiul, pictorul a surprins în pânzele sale şi unele aspecte ale peisajului industrial, dar cel mai mult l-au atras străzile şi casele vechi, unele de-a dreptul umile, cărora le-a restituit acel parfum şi acea poezie de odinioară. L-au atras de asemenea arhitectura lăcaşurilor de cult ortodox, atmosfera încărcată de mister divin din preajma lor, albul zăpezilor căzute pe malul înalt din stânga Dunării. Anotimpul hibernal i-a prilejuit chiar crearea unui ciclu intitulat „Case din deal”, de un lirism şi o frumuseţe cu totul deosebite. Atmosfera este când bacoviană, aşa cum se întâmplă în „Iarnă I”, unde griurile, albastrul-violet şi roşul-cărămiziu predomină, când luminoasă, strălucitoare, graţie albului zăpezii care inundă suprafaţa spaţiului plastic („Noian de alb”, „Iarnă II”).

În alte lucrări ca „Ger”, „Farmecul nopţii de iarnă”, Marcel Bejan surprinde prin ingeniozitatea cu care reuşeşte să redea senzaţia de frig, pustietatea străzilor, cufundarea în somn a caselor şi arborilor, dar şi farmecul astrului nopţii care face ca zăpada de pe străzi şi de pe acoperişuri să capete sonorităţi muzicale. Florile lui Marcel Bejan sunt adevărate poeme cromatice. Le-a imortalizat în multe naturi statice, grupate în buchete, crescând în ghivece, vecine cu fel de fel de fructe, cu albume de artă şi cu alte elemente de recuzită, emanând lumină şi prospeţime, candoare şi graţie, totul exprimat cu un penel sigur, în forme clare, într-o cromatică sensibilă, cu grafisme de mare fineţe şi modulaţii tonale ce ating rafinamentul. Cu pasiune s-a apropiat şi de figura umană. Şi-a pictat mama, fiicele (Simona şi Diana), soţia (conf. univ. dr. Doina Bejan), surorile, vecinii de atelier (pictorul Gheorghe Mihai-Coron şi sculptorul Silviu Catargiu), prietenii sau unele personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti. A surprins omul în ipostaze ale muncii, în procesul creaţiei sau în momente de relaxare. A adus de asemenea în prim-plan chipuri de rapsozi populari, de instrumentişti, de oameni simpli sau pur şi simplu a configurat personaje alegorice.

Tablourile lui Marcel Bejan, indiferent de motivele pe care le conţin, farmecă ochiul, sunt rezultatul unei stăpâniri depline a meşteşugului, a orchestrării culorilor în armonioase acorduri tonale, a unor clar-obscururi subtil realizate, a respectului pe care artistul îl manifestă pentru ştiinţa compoziţiei, pentru echilibrul ansamblului, dar şi pentru figurarea elementelor de detaliu atunci când acestea sunt necesare.
Bibl.: Maria Magdalena Crișan, Artiști gălățeni, editura Meridiane, Galați, 1986; Corneliu Stoica, Artişti plastici de la Dunărea de Jos, Editura Alma, Galaţi 1999; Corneliu Stoica, Întâlniri confortante, Editura Sinteze, Galaţi, 2007; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II, Editura Art XXI, Iaşi, 2009; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011; Corneliu Stoica, Dicționarul artiștilor plastici gălățeni, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013.
Corneliu STOICA