Surf pe “Valul” lui Mircea Doinaru
După (prea) multă vreme de stat departe de mersul implacabil al vieții plastice autohtone – fie ea manifestată de activitatea expozițională fie de micile universuri din spatele fiecărei uși de atelier – am reușit, datorită perseverenței lui Mircea Doinaru, să ajung la Cercul Militar Național să îi vad cea mai recentă expoziție: ”Valul”.
Doinaru insuși lipsise de pe simeze vreme de aproape trei ani, tot din cauza valurilor vieții care nu te poartă întotdeauna încotro ai dori. Dar tocmai unor impedimente datorăm hărnicia cu care Doinaru a realizat pastelurile și uleiurile expuse la CMN pana joi, 18 aprilie. Iar această undă de energie, preluată de la natură și captată în tușe păstoase se simte emanând din pânzele proaspete. Doinaru a făcut un ocol tematic dar nu s-a îndepărtat de stilul pe care a ajuns să-l stăpânească măiastru. De obicei, a spune că ai pictat repede atîtea lucrări nu e demn de laudă, dar în cazul de față viteza – și nu pripeala – este o certificare a performanței picturale atinse de Mircea Doinaru. ”Astea nu sunt valuri, spune pictorul, sunt portrete de valuri.” Și are dreptate. Dacă imaginile de aici nu vă conving, grăbiți-vă să vedeți lucrările pe viu în galeria de la Sărindar.