MIHAI-CORON, Gheorghe – pictor. S-a născut la 19 aprilie 1938 în comuna Todireni, judeţul Botoşani. După ce a urmat Institutul Pedagogic de Învăţători din Bârlad, a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Iaşi, clasa profesorilor Adrian Podoleanu şi Petru Hârtopeanu (1967) şi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Facultatea de Muzeologie.

Este membru al U.A.P., din 1990. Din 1969 a participat la expoziţiile colective şi de grup ale Filialei Galaţi a U.A.P. Expoziţii personale: Galaţi (între 1973-2010, peste 40 de expoziţii); Braşov (1974); Brăila (1978, 1980); Iaşi (1979, 1983, 1987); Bucureşti (1983); Botoşani (1983); Tecuci (2003, 2005). Expoziţii personale în străinătate: Germania, Muzeul de Artă din Bad Neustadt (1992); Banca din Bad Neudstadt (1993); Franţa, Saint Amand Montrond, Galeriile „Isabel Goldin” (1995); Bordeux, Centrul Cultural (1995); Andrézieux-Bouthéon; Blaye- Gironde (1995); Pessac (1996); Aytré-Charente (1996).

Participări la expoziţii naţionale: Saloane republicane ale profesorilor de desen, Sala Dalles, Bucureşti (1971, 1973, 1976, 1981); Saloane republicane de grafică, Sala Dalles (1973, 1974); Anuala şi Bienala de pictură şi sculptură, Sala Dalles (1979, 1986); „Voroneţiana”, Suceava (1978, 1979); Bienala „Ion Andreescu”, Buzău (1998, 2002, 2004, 2006); Saloanele Moldovei Bacau-Chişinău (2012). Este expert tehnic în artele plastice. Distincţii: Premiul Filialei Galaţi a U. A. P. R. pentru întreaga activitate (2016). Lucrări ale sale se găsesc în colecţii de stat şi particulare din ţară şi din străinătate: Canada, Siria, Franţa, Germania, Israel, Austria, Danemarca, S.U.A.
Gheorghe Mihai-Coron a început să se afirme expunând îndeosebi peisaje. În paralel a cultivat şi portretul, compoziţia, natura statică cu flori, nudul. În genul peisajului, două sunt motivele care apar cu pregnanţă: satul din nordul Moldovei, aparţinând unor zone colinare aducătoare de calm, linişte, pace sufletească, şi priveliştile acvatice, surprinse pe spaţii vaste, unde de cele mai multe ori nu ştii unde se termină apa şi de unde începe cerul.

Cultivă un lirism cald, reţinut, emanator de poezie şi euritmii parcă desprinse din şoapta izvoarelor sau freamătul codrilor. În faţa marelui spectacol al naturii el nu devine exuberant, nu urmăreşte înregistrarea frustă a datelor realului. Impresiile nu violentează spaţiul tablourilor, ele sunt supuse cenzurii propriului eu, astfel că peisajele par mai degrabă nişte meditaţii asupra naturii, totul învăluit în hlamida unei melancolii ce-şi are originea în structura intimă a fiinţei artistului.

Priveliştile natale şi-au pus în aşa măsură amprenta pe anii copilăriei şi adolescenţei artistului, încât, reîntâlnindu-se cu ele la altă vârstă, el nu poate să le picteze decât păstrând regretul şi nostalgia adultului pentru planeta părăsită („Satul copilăriei”, „Dorul meu”, „Lumea satului”, „Şapte fântâni”, „Tăcere adâncă”, „Loc natal”, „Lumină lină”, „Bătătura satului”, „Ora amurgului” etc.). Culorile predominante sunt brunurile, griurile colorate, verdele aluziv sau limoniurile nostalgice. 

Aceleaşi imagini, surprinse iarna sau vara, sunt pictate în culori mai luminoase, iar formele sunt conturate atât prin modulaţii tonale cât şi prin grafisme. Albul şi galbenul dau o notă distinctă tablourilor, creând senzaţia de puritate. Există în aceste peisaje o ritmică a petelor de culoare, o aşezare a elementelor în aşa fel încât spaţiul bidimensional câştigă în adâncime, oferind privitorului ample deschideri perspectivale.

Când se îndreaptă spre mediul acvatic, pictorul păstrează aceeaşi paletă coloristică potolită, lucrările sale evidenţiind şi aici simţul clasic al organizării spaţiului pictural, ştiinţa aşezării în pagină, structura echilibrată a compoziţiei, suprafeţe vibrate cu pensulaţii fine, rafinate. Doar în acuarele tonurile sunt mai exuberante şi se întrepătrund, iar sugestiile converg spre descoperirea unui univers fascinant, încărcat de mister şi poezie. Un moment care a atras atenţia în activitatea sa a fost acela când, în 1995, artistul a expus tablouri cu subiecte inspirate din arta măştilor populare. El le-a pictat nu numai pentru semnificaţia lor simbolică, dar mai ales pentru multiplele posibilităţi cromatice. În aceste tablouri pasta este mai groasă, mai expresivă, desprinsă parcă din paleta expresioniştilor şi foviştilor. Formele sunt şi ele mai robuste.

Motivul floral l-a preocupat şi el în permanenţă şi întotdeauna i-a surprins cu ingeniozitate gingăşia şi inepuizabila poezie. Culorile au o prospeţime deosebită, sunt intense, strălucitoare, ordonarea compoziţională a lujerelor şi corolelor este făcută numai pe verticală. În multe tablouri florile sunt grupate în două-trei până la patru-cinci sau chiar mai multe vase de forme diferite şi din material diferit. Efectul obţinut este al unei simfonii cromatice bine orchestrate, în care albul, violetul, roşul, verdele, galbenul, oranjul dialoghează într-o armonie firească. Uneori, lujerele sunt întrerupte şi reluate, încât corolele răsar ca nişte inflorescenţe. Se creează astfel în spaţiul plastic o atmosferă de imponderabilitate, florile par a ieşi din materialitatea lor, tinzând să zboare, să se înalţe.
Bibl.: Corneliu Stoica, Artişti plastici de la Dunărea de Jos, Editura Alma, Galaţi, 1999; Corneliu Stoica, Identităţi artistice, Editura Alma, Galaţi, 2004; Corneliu Stoica, Întâlniri confortante, Editura Sinteze, Galaţi, 2007; Corneliu Stoica, Interferenţe, Editura Sinteze, Galaţi, 2009; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II, Editura Art XXI, Iaşi, 2009; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011.

Corneliu STOICA