COPPEL Jeanne (născută HELDER)
COPPEL, Jeanne (născută HELDER) – pictor (n. 3 mai 1896, Galaţi – m. 1 noiembrie 1971, Paris, Franţa). Şi-a petrecut copilăria în oraşul natal şi la un pension din Lausanne (Elveţia). Încă de la vârsta de opt ani începe să deseneze. Studiază mai întâi cu Antonio Zumino, pictor academic, originar din Veneţia, apoi în cursul anilor 1912-1913, la Berlin, vine în contact cu mişcarea „Der Sturm”, care îi relevă pictura cubistă a lui Kandinski, Delaunay, Chagall etc.
În această perioadă a cunoscut şi Baletul rus condus de Serghei Pavlovici Diaghilev şi decorurile strălucitoare ale lui Mihail Larianov şi ale Nataliei Goncearova. Reintorcându-se la Galaţi, are prilejul ca împreună cu prietena sa, viitoarea pictoriţă Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, să lucreze cu pictorul Ion Theodorescu-Sion.
În 1919, ajungând la Paris, frecventează Academia Ranson, unde beneficiază de învăţătura nabiştilor Paul Sérusier, Edouard Vuillard, Maurice Denis şi Félix Vallotton. Se căsătoreşte cu matematicianul Théodor Coppel. După o perioadă de întrerupere a activităţii picturale, în 1946 Jeanne Coppel revine la compoziţiile abstracte.
Din 1948, când îi este semnalată prezenţa la Salon des Réalités Nouvelles (unde a descoperit-o criticul de artă Michel Seuphor), a participat la peste 60 de expoziţii colective din Franţa şi din alte ţări, deschizând în acelaşi timp şi peste 10 expoziţii personale (1950 – Galerie Colette Allendy, Paris; 1955, 1958 – Galerie Arnaud, Paris; 1960, 1966, 1970 – Galerie „La Roue”, Paris; Galerie Hybler, Copenhaga; 1967 – Galerie „27”, Oslo; 1970 – Galerie Jacob, Paris etc). A expus, de asemenea, cu Ida Karskaya şi John Koening la Galeria Arnaud şi numai cu Ida Karskaya la Rose Fried Gallery din New York (1956) şi la Galeria „La Cittadella” din Ascona (Elveţia). În 1964 a participat la expoziţia „50 de ani de colaj”, organizată de Muzeul de Artă şi Industrie din Saint-Etienne. Lucrările sale au fost întâlnite la Bienala de la Sao-Paulo, la expoziţiile internaţionale din Italia, Austria, Statele Unite ale Americii, Suedia, Anglia, Olanda, Mexic, Germania. A realizat şi ilustraţie de carte pentru mai mulţi scriitori, printre care şi pentru un volum al poetului bilingv Ilarie Voronca („Dîner chez Jeanne Coppel”, 1952). În 1994 Muzeul Perre André Benoit i-a organizat o mare retrospectivă, găzduită în 1995 şi de Galeria Veronique Smagghe (24, rue Charlot 75003 Paris – Franţa).
Opera sa, formată din lucrări de pictură în ulei, guaşă, acuarelă, reliefuri, colaje, a fost apreciată de critica de artă mai ales pentru profunzimea şi rezonanţa poetică, pentru echilibrul arhitectural atât de perfect. Primele colaje abstracte datează din 1917-1918. Subiectele lor sunt axate mai mult pe amintiri trăite: voiaje redate în câteva pete de culoare, întâmplări de circ, scene din baletul rusesc. Se observă în aceste prime compoziţii influenţa rayonismului (o sinteză între cubism, futurism şi orphism) pictorilor Mihail Larianov şi Natalia Goncearova, personalităţi proeminente ale avangardei ruse de dinaintea primului război mondial. După o perioadă de timp, pictoriţa a renunţat la colaj, dar între 1939 – 1945 revine. Din diferite elemente prefabricate (hârtie aurită, hârtie de împachetat, sfoară, pânză de sac, cârpe, glaspapir etc.) ea ajunge la realizarea unor colaje în care hazardul asamblajului are rolul predominant. Cu toate acestea, armonia lor coloristică, echilibrul arhitectonic, discreţia compoziţională, un anumit dinamism al elementelor, dau lucrărilor sale forţă şi le aşează în rândul operelor de artă definitive. Multe colaje sunt inspirate din vechile ziduri ale Parisului, de ruinele rămase în urma războiului.
Ele traduc în culorile surdinizate ale diferitelor elemente ce alcătuiesc textura lucrărilor o atmosferă tristă, dezolantă. Întrebuinţarea în cadrul compoziţiei a unor fragmente de afiş marchează respiraţia oraşului (ex. lucrarea „Murs de Paris”), culorile amestecate, alcătuind un adevărat mozaic, reunesc partea tragică cu cea comică, ţipătul de revoltă cu cel al atmosferei spectacolelor. Deşi abstracte, colajele lui Jeanne Coppel comunică sentimente adânc umane, exprimate original cu mijloacele acestui gen. „Cu o magie ce-i este caracteristică, scrie o foarte bună cunoscătoare a operei artistei, Herta Wescher, Jeanne Coppel reuşeşte să unească în colaje elementele componente în tonuri surde, dar scăldate într-o claritate alcătuită din reflexe şi lumini de o melancolică poezie. Este suficient să-i priveşti faţa tânără, ochii binevoitori şi arzători, ca să fii convins de armonia ce domneşte în operă. Şi opera rămâne ca o mărturie a acestei admirabile armonii” (Herta Wescher, în „Nationalzeitung”, Basel, 5 mai 1950).
Bibl.: Corneliu Stoica, Artişti plastici de la Dunărea de Jos, Editura Alma, Galaţi 1999; Corneliu Stoica, Întâlniri confortante, Editura Sinteze, 2007; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. I, Editura Art XXI, Iaşi, 2009; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011; Corneliu Stoica, Dicționarul artiștilor plastici gălățeni, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013.
Corneliu STOICA