HAGIU-POPA, Eugenia (Gina) – pictor, grafician. S-a născut la 11 noiembrie 1924, în oraşul Tg. Bujor, judeţul Galaţi.

A absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1948), unde a studiat cu profesorii Jean Al. Steriadi, Nicolae Dărăscu şi Simion Iuca.

Între 1947-1949 a frecventat şi a absolvit şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică. Până în 1958 a lucrat ca actriţă la Teatrul Naţional şi Teatrul Tineretului din Bucureşti.

În pictură a debutat în 1958, la expoziţia anuală de stat, cu compoziţia „La moartea poetului Nicolae Labiş”.

Între 1960-1962 a trăit şi a lucrat în China, împreună cu soţul său, pictorul Eugen Popa, la Institutul de Artă din Hangzhou. Aici a ţinut cursuri pregătitoare despre Artele plastice din România şi Noţiuni esenţiale ale picturii în ulei.

În 1963, timp de şase luni, a lucrat la Paris, în atelierul pictoriţei Magdalena Rădulescu.

A obţinut o bursă din partea Muzeului de Artă Modernă „Stedelijk” din Amsterdam şi la recomandarea acestuia a lucrat în stagii de câte trei luni, în anii 1975, 1977, 1979, 1990, în Olanda şi S.U.A.

În 1987 şi 1988 a organizat, împreună cu soţul său, în localitatea de naştere a acestuia, Săvârşin (judeţul Arad), un Muzeu de Artă, realizat prin donaţiile sale, ale lui Eugen Popa şi ale învăţătorului Iosif Dohangie.

Între 1982-1991 s-a ocupat de selecţionarea, ilustrarea şi editarea operelor literare rămase în manuscris ale fratelui său – poetul Grigore Hagiu.

După moartea lui Eugen Popa, întâmplată de în 1996, s-a ocupat de valorificarea operei acestuia prin organizarea unei expoziţii retrospective (2004, Palatul Parlamentului, sala Brâncuşi) şi a editării unui album de artă, iar în 2008, casa părintească a soţului, de la Săvârşin, a fost donată Consiliului Judeţean Arad şi transformată în Casă Memorială.

Expoziţii personale: 1962, Institute of Arts, Hangzhou şi Pekin (China); Sala Dalles, Bucureşti; 1963, Muzeele de Artă din Cluj, Arad, Tg. Mureş; 1967, Galerie R. G. St. Germain, Paris: 1970, Galerie Terme, Padova, Abano-Terme (Italia); 1973, Galeria „Galateea” Bucureşti; 1974, Pulchri şi Panorama Mesdag, Haga; 1974, 1975, Galerij Zijlstraat, Haarlem; 1975, Galerij Adriana, Thorn (Olanda); 1977, Priseneiland, Amsterdam; 1979 şi 1980, Galerij Yijlstraat, Haarlem (Olanda); 1982, Priseneiland, Amsterdam; 1984, Rosa Spier – Huis Laren (Olanda); 1985, Kunst Galerij Lochem (Olanda) şi In de Hoojschuur, Orvelte (Olanda); 1987, Galerij Zijlstraat; 1988, Hoojschuur, Orvelte; 1990, Gallery the art of Estem Europe, Denver (S.U.A.); 1991, Kunst Galerij Lochem (Olanda); 1992, Studio H. Sturmer, München; Galerie Holzinger, München (Germania); 2010, Bucureşti, Galeria Căminul Artei (expoziţie retrospectivă).

Lucrări de artă murală: Bacău, Casa de Cultură, 1964 (ceramică colorată, 65 mp); Turnu-Severin, Fabrica de industrializare a lemnului, 1966 (ceramică colorată, 120 mp); Tg. Jiu, Casa de Cultură, 1968 (ceramică colorată, 16 mp); Buzău, Casa de Cultură, 1978 (ceramică colorată, 76 mp). Ilustraţie de carte la volumele lui Grigore Gagiu: „Fantastica pădure”, 1980; „Desemne pe sticlă”, 1983; „Alte sonete”, 1983; „Zilele, vârstele, anii”, 1985; „Poeme”, 1986; „Cristal de primăvară”, 1991.

Distincţii: Premiul II la Festivalul Mondial al Tineretului (1959); Diploma şi Medalia Meritul Cultural Chinez (1962); Premiul II şi titlul de laureat pentru lucrarea de artă murală de la Fabrica „Danubiana” din Giurgiu (1978); Premiul II pentru machete şi schiţe la concursul decorării Teatrului Naţional din Bucureşti (1970-1972); Titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii Săvârşin (2008); Titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Tg. Bujor (2011). Este personaj în filmul „Biserica în Poezie” (1998, regia – Grid Modorcea), documentar închinat generaţiei 1960, ale cărui filmări s-au făcut îndeosebi în biserica din Tg. Bujor, unde Grigore Hagiu a fost botezat, şi unde în fiecare toamnă poeţilor acestei generaţii (Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Gheorghe Pituţ, Marin Sorescu ş.a.) li se face o slujbă de pomenire în cadrul Festivalului „Grigore Hagiu”. Lucrări ale sale se află în muzee şi colecţii particulare din România, Franţa, Italia, S.U.A, Belgia, Germania, Olanda etc.

Pictura şi grafica Ginei Hagiu au cunoscut de-a lungul anilor mai multe etape de evoluţie, de la lucrările de început (perioada 1940 – 1960), strâns legate de peisajul şi oamenii locurilor natale, păstrate ca o nestemată în memoria afectivă, perioada chineză, până la cele de transpunere în viziune folclorică a unor motive sau bazate pe un decorativism abstract (ciclurile „Păsări şi fluturi”, „Deal). Opera artistei cuprinde în repertoriul ei peisaje, naturi statice, portrete, nuduri, compoziţii cu mai multe personaje.

Ca tehnici, a cultivat pictura în ulei şi acrilice pe suport de pânză, carton, placaj, sticlă, desenul în cerneală chinezească, tuş, cărbune, creioane colorate, tehnici mixte etc. Începuturile în pictură stau sub semnul unei neţărmurite iubiri pentru meleagurile natale de la Tg. Bujor, pentru casa părintească de pe dealul Chităroaia, pentru obiectele de utilitate gospodărească, pentru persoanele care i-au fost apropiate în anii frumoşi ai copilăriei şi adolescenţei. Moara din Umbrăreşti, şoseaua care duce spre Vârlezi şi Galaţi, lunca populată de sălcii, dealurile Bujorului, bucătăria şi magazia casei părinteşti, scene ce ţin de universul domestic sunt evocate cu căldură şi vibraţie poetică, în acorduri cromatice care strecoară în suflet nostalgie (”Moara de la Umbrăreşti”, „Furtună pe şes – Tg. Bujor”, „Sălciile”, ”Şesul cu sălcii”, „Lunca Bujorului”, „Dealul Chităroaia”, „Mamaia”, „Eva, fetiţa cu părul roşu”, „Oalele negre – Chităroaia”, „Coşul de papură”, „Gutuile”, ”Farfuria cu peşte”, „Bucătăria de la Chităroaia”). Aceste imagini, care apar în tablouri pictate între 1940 – 1957, vor fi amplificate cu altele din desene realizate îndeosebi în 1963 („Tg. Bujor – Panorama”, „Tg. Bujor – Biserica”, „Casa de Cultură „Mihai Eminescu” Tg. Bujor”, „Pe dealul de la Chităroaia”, „Scaieţi pe deal la Bujor”, „Păpuşoi”, „Floarea soarelui”, „Dealurile Bujorului I, II, III, IV” etc.). Sunt desene în tuş, executate cu dezinvoltură şi precizie, linia este energică şi are fluiditate, viguroasă sau suplă, elementele ce alcătuiesc ansamblurile sunt configurate sintetic, reduse la ceea ce este esenţial.

Cei doi ani petrecuţi în sud-estul Chinei la Hangzhou i-au permis Ginei Gagiu să descopere o lume necunoscută şi miraculoasă, depozitară a unei culturi străvechi, pe care a căutat să o cunoască şi să o înţeleagă în profunzimea ei. Fină observatoare a realităţilor din jur, pictoriţa a reţinut peisaje şi oameni surprinşi în activităţile lor zilnice, chipuri de copii şi adulţi, case construite pe canale, străzi înguste, ambarcaţiuni caracteristice, poduri, temple, pagode, Marele Zid, feţele lui Budha, monumente, locuri care poartă amprenta specificului ţării respective. Atât în lucrările de pictură cât şi în cele de grafică din această fertilă perioadă din activitatea sa, pictoriţa dovedeşte remarcabile calităţi de compoziţie, desen şi culoare, o matură abordare a subiectelor. Tablourile conţin o atmosferă tonică, lirismul este învăluitor, iar exprimarea sinceră şi directă. Totul contribuie la crearea unei impresii de autenticitate, de lucru bine gândit şi făcut, de cunoaştere a unui popor cu o străveche cultură.

Lucrările conţinând impresii din călătoriile făcute de artistă prin ţară sau prin Italia, Olanda, Franţa, Rusia, Germania, Bulgaria etc., despre care Ion Frunzetti scria că „sunt recoltele trecerii prin zone de civilizaţie foarte diferite, surprinse fiecare cu caracteristicile ei, în desene nervoase, sintetice, de virtuozitate, unele, ori în adevărate broderii migăloase de tuş, îndelung elaborate” („Contemporanul, 30 martie 1973), ca şi cele din ciclurile „Păsări şi flori”, „Capra”, „Deal” sunt de notorietate în creaţia Ginei Hagiu. Dacă în ciclul „Păsări şi flori” (1970 – 1976) decorativismul abstract este preponderent, iar în „Capra”(1976 – 1980) artista explorează în tehnici diferite (pictură pe sticlă, acrilice, tuşuri, creion) motivul unui obicei atât de cunoscut în tradiţia populară românească, în „Deal” (început de prin 1980 şi continuat şi astăzi), ea dă viaţă, într-o manieră foarte personală, ce aminteşte de scoarţele şi lăicerele ţărăneşti, unei teme care a preocupat pe mulţi artişti, cea a dealului, formă de relief caracteristică pentru meleagurile copilăriei sale. „Dealurile” Ginei Hagiu sunt adevărate poeme cromatice, în care liniile ondulate şi curbe sugerează desfăşurări spaţiale domoale, specifice reliefului moldovenesc. Materia picturală este aşezată în tuşe expresive şi dense, în ritmuri ce conferă suprafeţei pictate sonorităţi muzicale. Titlurile sunt date în majoritate în funcţie de culoarea dominantă: „Deal roz”, „Deal galben”, „Deal verde”, „Deal brun”, „Deal negru”, „Deal roşu”. Motivul dealului este prezent şi în „Dealurile Dobrogei”, „Deal la Săvârşin (Cetăţuia)”, „Deal la Temeşeşti I, II, III”. Adesea, ansamblul colinar dă impresia unui spaţiu cosmic („Deal I – Peisaj cosmic”). Admirând aceste tablouri ale Ginei Hagiu, ele ne deşteaptă în minte imaginea dealurilor conturată metaforic în versuri de fratele său, Grigore Hagiu, şi el un poet de viziune picturală: „Pline de taine,/ de neînţelese aleanuri,/ cusute cu cea mai subţire/şi trainică rază,/ bătute cu arbori,/ cu flori, şi cu iarbă,/ cu grâne,/ dealurile de acasă.// Ai putea să strici/  culorile toate,/ să istoveşti/ creioane,/ pensule, bidinele,/ e ceva ce nu se poate spune/ nici desena/ în sufletul purtat/ cu ele.// Ţesute de mâini/ cu mult mai gingaşe,/ par covoare-nflorate/  căzute din cer,/ cu mătasea plutindă/ lipită de pământ/ sudată/ pe lună şi rouă,/ să nu se mai dezlipească/  niciodată, niciodată”. („Dealurile”, în vol. „Desemne pe sticlă”, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1983, pag. 15).

Pictoriţă şi graficiană de o sensibilitate aparte, modernă ca viziune şi expresie plastică, din stirpea celor hărăziţi să rămână, aparţinând familiei spirituale a marilor aristocraţi ai artei româneşti, Eugenia (Gina) Hagiu-Popa, personalitate complexă, cu un discurs inconfundabil, este o creatoare care în cei peste 65 de ani de activitate s-a dăruit cu sinceritate, pasiune şi responsabilitate artei, creând o operă vastă şi durabilă, fără de care istoria artei noastre plastice ar fi desigur mai săracă.

Bibl.: Alexandru Cebuc,Vasile Florea, Negoiţă Lăptoiu, Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. I, Editura Arc 2000, Bucureşti, 1996; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, Editura Art XXI, Iaşi, 2010; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011; Corneliu Stoica, Dicționarul artiștilor plastici gălățeni, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013; Corneliu Stoica, Fețele imaginii, Editura „Sinteze”, Galați, 2016; Corneliu Stoica, Arta gălățeană feminină, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galați, 2018.

  Corneliu STOICA