GROSU, Marcel – sculptor (n. 29 august 1929, Galaţi – m. 1 mai 1996, Galaţi). A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigoresacu” din Bucureşti, secţia sculptură, clasa profesorului Corneliu Medrea (1959). A fost membru al U.A.P. din 1961. A funcţionat ca profesor de desen în învăţământul liceal din Galaţi. Din 1959 a participat la expoziţiile colective ale Cenaclului Artiştilor Plastici Galaţi-Brăila şi apoi ale Filialei Galaţi a U.A.P. organizate în localitate, ca şi la Focşani, Tecuci, Brăila, Bacău, Iaşi, Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Buzău, Suceava, Timişoara etc. A expus la Bienalele de pictură şi sculptură din Bucureşti (1966, 1968, 1970, 1972, 1974), la Expoziţia naţională a tineretului (1957), precum şi la alte manifestări cu caracter interregional, interjudeţean sau republican. A fost prezent în expoziţia de la Moscova a ţărilor socialiste (1959). În 1975 a participat la Tabăra de sculptură de la Măgura Buzăului, unde a realizat lucrarea „Odihnă”. După 1990 a fost pentru o perioadă preşedinte al Filialei Galaţi a U.A.P.

Marcel Grosu s-a afirmat şi a evoluat în spiritul sculpturii realiste. A cultivat îndeosebi portretul, dovedindu-se a fi un bun observator şi fin pătrunzător al psihologiei umane. Galeria sa de portrete cuprinde chipuri de muncitori şi ţărani, de constructori navali, de tineri şi copii. Unele trimit direct la modele existente în viaţă, altele sunt metafore plastice, care exprimă anumite idei şi sentimente sau anumite însuşiri ale fiinţei umane („Tinereţe”, „Adolescenţă”, „Portret de fată”, „Studentă”).

A abordat şi tema istorică („Mihai Viteazul”, „Eroul”, „Doftana”), ca şi pe cea a maternităţii. Lucrările sale se caracterizează printr-o armonioasă ordonare a volumelor şi suprafeţelor, printr-un modelaj clar şi sensibil, prin reliefarea unor trăsături şi atitudini importante ale chipurilor celor evocaţi.

Cioplite în marmură, în piatră, în lemn sau lăsate la stadiul de ghips (uneori patinat), sculpturile sale exprimă mult calm, linişte, emană căldură şi seninătate, un lirism de foarte bună calitate. Tendinţa spre simplificare a volumelor şi renunţarea la unele detalii le conferă un aer de modernitate. Referindu-se la lucrările „Adolescenţă”, „Maternitate” şi „Portret” prezentate în expoziţia interjudeţeană de la Bucureşti, cu participarea artiştilor plastici din Galaţi, Brăila şi Bacău (Ateneul Român, 1973), Cristina Angelescu remarca în cronica sa din revista „Săptămâna” (10 august 1973): „Sculptorul Marcel Grosu este un meşteşugar liric şi visător.

Prin precizia execuţiei mimează starea unui calculat constructor, dar tandreţea cu care ciopleşte materia grea aminteşte gesturile unui plămăditor în lut. Lucrări frumoase şi tensionate, însumând în ele şi spasmul şi liniştea”. La rândul său, criticul ieşean Valentin Ciucă notează: „Tratarea directă a materialului dur, piatră sau marmură, îi permite întotdeauna artistului un dialog cu el însuşi şi ci ceilalţi. Are acces la empatie şi parcă lasă impresia că se substituie portretului şi parcă îi şi împrumută unele trăsături de caracter, Midelator subtil şi aplicat, cioplitor în marmură, piatră sau lemn a văzut cu claritate în materia inertă pulsiunile vitale ale spiritului, Deschis şi inspirat ne-a dăruit ceea ce avea mai bun, imaginaţia şi generozitatea lui”.

Bibl.: Maria Magdalena Crişan, Artişti gălăţeni, Editura Meridiane, 1986; Corneliu Stoica, Dicţionar al artiştilor plastici gălăţeni, ediția I, Editura Terra, Focşani, 2007; ediția a II-a, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, Editura Art XXI, Iaşi, 2009; Valentin Ciucă, Dicționarul ilustrat al artelor frumoase în Moldova, 1800 – 2011, Editura Art XXI, Iași, 2012; Corneliu Stoica, Destine artistice, Editura „Axis Libri”, Galați, 2018.
Corneliu STOICA