SPIRESCU, Nicolae – pictor (n. 24 ianuarie 1921, Bucureşti – m. 5 noiembrie 2009, Galaţi). A studiat la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1945, avându-i profesori pe Camil Ressu şi Jean Al. Steriadi. După ce a urmat şi cursurile Seminarului Pedagogic din cadrul Universităţii Bucureşti, în 1946 s-a stabilit la Galaţi.

Alături de Nicolae Mantu, Dorothea Schmierer-Roth, Ion Bârjoveanu, Elena Hanagic, Lelia Oprişan, Constanţa Grigoriu şi Gheorghe Levcovici, a luat parte la înfiinţarea, în 1951, a Cenaclului Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici.

Împărţindu-se cu dărnicie între propriul atelier şi munca de îndrumare şi formare a tinerelor generaţii, ca profesor la Liceul Pedagogic „Costache Negri” sau la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, el a participat de-a lungul anilor la 345 de expoziţii din ţară şi de peste hotare, şi-a deschis 86 de expoziţii personale în ţară şi 46 în străinătate.

Creaţii ale sale se găsesc în muzee şi colecţii particulare din România, Austria, Anglia, Canada, Danemarca, Iugoslavia, Franţa, Grecia, Israel, Italia, S. U. A., Germania, Norvegia, Republica Moldova, Suedia. Este deţinătorul mai multor premii şi distincţii acordate în ţară şi în Italia: Premiul naţional „Tinerimea Română”, Bucureşti, 1939; Premiul naţional „Grafică de Carte”, Bucureşti, 1951; Medalia de argint „Asti”, Cuneo, Italia, 1972; Medalia de aur Pesca d’Oro”, Biello, Italia, 1973: Premiul naţional „Carlo Pittara”, Torino, Italia, 1973; Premiul internaţional „San Fermo”, Bergamo, Italia, 1984; Premiul „Targa d’Argento”, Brescia, Italia, 1989. La sfârşitul lui noiembrie 2006 a primit din partea Consiliului Local titlul de cetăţean de onoare al municipiului Galaţi.

Excelent peisagist, căruia Dunărea, Delta, bălţile, Brateşul, meleagurile covurluiene i-au dezvăluit frumuseţi nebănuite, taine şi miracole pe care ochiul format al artistului le-a descoperit şi transpus prin intermediul liniilor şi culorilor, Nicolae Spirescu a cultivat cu aceeaşi consecvenţă portretul, compoziţia, natura statică, nudul, florile.

Opera sa, vastă, variată, unitară, este rodul unui demers coerent, ne pune în faţa unui discurs plastic armonios, ce s-a conturat în timp, alcătuind un ansamblu monumental de mare forţă artistică. În tot ce a pictat, el este modern, căutând mai ales în culoare să profite de cuceririle impresionismului, expresionismului şi fovismului. Peisajele sale aduc în prim-plan imagini pitoreşti ale acestor meleaguri de la Dunărea de Jos, copacii sunt viguroşi, au rădăcini adânc înfipte în pământul românesc, apele se desfăşoară pe mari întinderi spaţiale, contopindu-se cel mai adesea cu cerul („Dimineaţă”, „Umbre în Deltă”, „Cântecul apelor”,”Dunăre, Dunăre”, „Linişte”, „Ţărm danubian”, „Claviatura apelor”, „Reflexe”, „Maluri gălăţene”, „Nostalgia apelor”, „Toamnă violetă”, „Case de pescari”, „Vechea faleză”, „Reverberaţia luminii” etc.).

Natură poetică, pictorul este un liric neegalabil. Trăsăturile sale esenţiale sunt vitalismul, energia, trăirea la o înaltă intensitate a vieţii, calităţi demonstrate şi de pasta folosită, aşezată cu dărnicie în straturi groase atât cu pensula, dar mai ales cu cuţitul de paletă. În peisajele lui Spirescu culoarea dobândeşte sonorităţi şi străluciri vecine cu poezia şi muzica. Uneori, metafora şi simbolul lasă să descoperim în imaginile lucrărilor sale semnificaţii ce ţin de lumea legendelor întreţesute în jurul marelui fluviu, de perenitatea creaţiei artistice, de vocaţia constructivă a oamenilor de pe aceste plaiuri binecuvântate de Dumnezeu. În desele deplasări peste hotare a imortalizat imagini ale Veneţiei, Romei, Vienei sau ale altor localităţi.

A pătruns de asemenea cu evlavie în universul poeziei eminesciene şi i-a găsit echivalenţe plastice de o remarcabilă sugestivitate (ciclul „Ipostazele geniului), şi-a pictat prietenii cu o vădită notă de umor (ciclul „Şarje prieteneşti”), a realizat o serie de portrete ale voievozilor români (ciclul „Pecetea timpului”), a surprins în compoziţii aspecte din viaţa ţăranilor, pescarilor, muncitorilor portuari, a navaliştilor etc. În acelaşi timp s-a aplecat cu pasiune asupra motivului floral, creând numeroase tablouri în care carnalitatea şi gingăşia lujerelor, fragilitatea petalelor sunt redate cu o pastă luminoasă, aşternută uneori prin suprapuneri ce lasă loc unor vizibile transparenţe.

Florile lui Nicolae Spirescu sânt pictate de obicei în vase modeste, în vecinătatea cărora pot fi văzute o ceaşcă de cafea, o ulcică, o pipă, fructe sau vreun album de artă. În portrete, Nicolae Spirescu preferă îndeosebi chipurile feminine, cărora le descoperă frumuseţi lăuntrice ce se acordă de minune cu expresia exterioară. Îl atrag figurile frumoase, cu forme rotunde, ale căror calităţi plastice exterioare sunt luminate de o căldură ce dezvăluie o bogat univers interior („Nostalgii danubiene”, „Amintiri de altădată”, „Reverie”, „Adriana”, „Blonda”, „Anamaria”, „Fată cu flori”, „Legenda apelor”). Candoarea, nobleţea sufletească, afectivitatea, tandreţea sunt trăsăturile care se citesc cel mai adesea pe chipul femeilor pictate, şi ele parcă tot rod al concepţiei vitaliste de care pictorul este însufleţit în permanenţă.

Bibl.: Mariana Cocoş, Nicolae Spirescu, peisaj dunărean, album de artă, Editura Hipatya, Galaţi, 1996; Corneliu Stoica, Artişti plastici de la Dunărea de Jos, Editura Alma, Galaţi, 1999; Corneliu Stoica, Identităţi artistice, Editura Alma, Galaţi, 2004; Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoiţă Lăptoiu, Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. V, Editura Arc 2000, Bucureşti, 2003; Corneliu Stoica, Întâlniri confortante, Editura Sinteze, Galaţi, 2007; Nicoae Spirescu – pictură-grafică, album de artă, Editura Alma Print, Galaţi, 2008; Corneliu Stoica, Interferenţe, Editura Sinteze, Galaţi, 2009;  Corneliu Stoica, Acorduri cromatice la Dunăre, Editura Sinteze, Galaţi, 2011; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011; Corneliu Stoica, Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni, Editura Axis Libri, Galaţi, 2013.

Corneliu STOICA