Smirnov Paraschiva
(1946 – 2010)

SMIRNOV, Paraschiva (Paşa) – pictor (n. 3 noiembrie 1946, comuna C.A. Rosetti, judeţul Tulcea – m. 5 mai 2010, Brăila, înmormântată la Galaţi, Cimititul „Eternitatea”). A absolvit  Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1972). Membră a U.A.P., Filiala Galaţi. Expoziţii personale: Galaţi, Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” (1984, 1986, 2989, 1994, 1998, 2002). Din 1972 a participat la manifestările colective ale filialei organizate pe plan local şi la Bucureşti, Arad, Braşov, Brăila, Constanţa, Cluj, Focşani, Tecuci etc., a expus în cadrul unor expoziţii de artă decorativă şi vestimentaţie. Participări la expoziţii naţionale: Expoziţia de sculptură şi Grafică, Galaţi (1989); Salonul bienal de desen, Arad (1990); Salonul Moldovenilor (1991), Bienala Artelor „Ion Andreescu”, Buzău (1998). A făcut ilustraţie de carte pentru diferite edituri. Are lucrări în colecţii de stat şi particulare din România, Anglia, Austria, Franţa, Israel, Germania, Grecia, Olanda, S.U.A..
În pictură şi în grafică, în întreaga sa carieră artistică, Paraschiva Smirnov a cultivat cu consecvenţă peisajul, natura statică, portretul şi nudul. În faţa spectacolului naturii, fiinţa artistei a vibrat profund, iar penelul său a imortalizat imagini de un lirism discret, reţinut. Peisajele, mai ales cele din zonele montane sau colinare, au o anumită austeritate, o poezie sobră. Liniile urcă în pantă, şerpuiesc pe suprafaţa pictată, desfăşurând un spaţiu pe înălţimea tablourilor. „Paşa Smirnov, notează criticul de artă Maria Magdalena Crişan, receptează natura în sonoritatea ei gravă, cu acea frumuseţe adâncă, întotdeauna însoţită de un sentiment nostalgic”.

La rândul său, Valentin Ciucă scrie că Paraschiva Smirnov „face din peisaj tema unor comentarii plastice unde substanţa poematică are a face cu elementele femininului. Porneşte de la datele concrete ale motivului şi transfigurează apoi, în spirit personal, o atmosferă. Ansamblul determină simpatii imediate prin sugestie şi convinge prin vibraţia petelor de culoare dense şi aeriene totodată. Starea de peisaj poate elimina stimulii reali, deoarece imaginea ignoră uneori geografia locurilor. Unduirile cu trimiteri mioritice, deal-vale, fac ca privirea să urmeze spontan aceste caligrame terestre şi astrale, cu efect asupra declanşării reveriilor posibile. Deplina stăpânire a mijloacelor îi îngăduie libertăţi imaginative şi chiar reconfigurarea peisajului în ansamblu”.

Unele imagini ale peisajelor din tablourile sale par mai degrabă sondaje în geologic, dezvăluind taine ale lumii adâncurilor, ale straturilor suprapuse sau ale rocilor spălate de apele timpului. O suită de tablouri au în centrul lor figurarea casei, fie că este vorba de casa părintească sau de cea a bunicilor. Casa este un simbol al statorniciei, al vieţii aşezate, paşnice, temeiul unei familii de buni gospodari, iar fereastra, mai ales când este deschisă, cum se întâmplă în tablourile pictoriţei, constituie spaţiul pe unde pătrunde dar se şi revarsă lumina, evocând poate ospitalitatea oamenilor ce locuiesc acea casă, sufletul lor curat şi deschis („Casa bunicilor”, „Fereastră cu lalele”, „Fereastra bunicii”, „Grădina bucuriei”, „Flori în fereastră). Portretele realizate de Paşa Smirnov, pictate în acorduri cromatice sobre, ne-o arată pe artistă preocupată de pătrunderea resorturilor ascunse ale psihicului uman, de reliefarea unor trăsături definitorii ale modelelor. Sunt edificatoare în acest sens tablouri ca „Fevronia”, în care personajul feminin, de o deosebită delicateţe, este prezentat într-un moment de intensă concentrare, „Trecând prin toamnă”, un autoportret de fapt, unde pictoriţa, în părul şi pe faţa căreia timpul şi-a lăsat amprentele, s-a înfăţişat îngândurată, părând că priveşte mai mult în trecut, sau „Privind depărtarea”, „Alma”, „Arina”, „Rochia galbenă”, „Blândeţea zilei”, „Misterul umbrei” – portrete în care expresia modelelor emană o evidentă linişte sufletească.

Lucrările de grafică, majoritatea desene în peniţă, dezvăluie şi ele un univers bogat, motive ce par desprinse mai degrabă dintr-o lume a lecturilor, a visului. Dramaticul („Coşmar”, „Clown”, „Timp oprit”) se asociază cu contemplativul („Toamna câmpului”, „Vegetală”), cu candoarea sau cu poezia copilăriei („Portret”, „Amintiri”), cu vraja nostalgică a memoriei („Casa cu amintiri”). Imaginile construite se disting prin ştiinţa compoziţională, prin folosirea echilibrată a contrastelor. Liniile sunt fine, conduse cu siguranţă, alcătuind o ţesătură de un lirism reţinut. În grafica de şevalet, artista  portretizează nu atât chipuri, cât mai ales stări. Paleta de sentimente este variată, pendulând între nelinişte, angoasă, încremenire. Uneori personajele au înfăţişări ciudate, expresioniste, sunt apăsate de povara vieţii, se simt ameninţate sau suportă cu greu spaţiul îngust al recluziunii. Alteori fizionomia lor este redată caricatural, umorul sau ironia plutind în atmosferă mai mult acuzator decât jovial.

Bibl.: Maria Magdalena Crişan, Artişti gălăţeni, Editura Meridiane, 1986; Corneliu Stoica, Artişti plastici de la Dunărea de Jos, Editura Alma, Galaţi, 1999; Corneliu Stoica, Identităţi artistice, Editura Alma, Galaţi, 2004; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II, Editura Art XXI, Iaşi, 2009; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011; Corneliu Stoica, Dicționarul artiștilor plastici gălățeni, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013; Corneliu Stoica, Destine artistice. Membri și colaboratori ai Filialei Galați a UAPR, Editura „Axis Libri”, Galați, 2017.

Corneliu STOICA