”Roșu din putreda floare”
În perioada 22 aprilie – 1 iunie 2017 vă așteptăm în Cafeneaua de pe Cuza Vodă 10 ce va fi dichisită cu o nouă expoziție ”Roșu din putreda floare” semnată ”Roșu”.
Expoziție de pictură, al cărei singur ideal este acela de a se dezvălui pe sine, o lume ce se naște, prin explorarea lăuntrică a materiei, culorii şi sunetului, surprinse într-un experiment senzorial.
Formele prind viață în straturile impăstate de culoare, trasând contururile acestei lumi, fiind subjugate atmosferei, întregindu-se apoi prin senzațiile oferite de sunet și cuvânt, spre a oferi o experiență profundă.
O metaforă a imaginarului ce răzbate din străfundurile Roșului, și poate fi simțită, văzută, auzită.
“Ce jilav mi-e gândul târât prin mintea-mi ofilită
Doar gura mi-e floare, inroşită şi deschisă.”
Vernisajul expoziției va începe sâmbătă 22 aprilie de la ora 17 FiX.
Vă așteptăm!
Stay Young! And Visual! And Red!