O importantă pictură de Aman, crezută dispărută vreme de 80 de ani, repatriată din Ungaria

Orientală _Theodor Aman

O importantă pictură de Aman, crezută dispărută vreme de 80 de ani, repatriată din Ungaria

1939
Început de an deloc promițător. Agitat. Revista americană ”Time” îl alege pe Adolf Hitler omul anului.
15 martie. Trupele germane cotropesc Cehoslovacia, iar în România se decretează mobilizare generală. Pe întreg teritoriul țării au loc manifestații în sprijinul Cehoslovaciei.
Evenimentele se îndreaptă rapid și clar spre război.
Un medic chirurg ardelean, mare colecționar, își proiectează speranța liniștii și echilibrului spre Ungaria.
August. Cu doar câteva zile înainte ca Germania să invadeze Polonia, doctorul părăsește Ardealul și pleacă spre Budapesta. În bagaje ambalase cu grijă o remarcabilă operă de artă, semnată de Theodor Aman.
1943-1946
O perioadă, norocul e de partea sa. Lucrează ca medic chirurg într-un mare spital din Budapesta, până în 1946.
În această perioadă se bucură de ajutorul unui tânăr medic maghiar, care îi devine și asistent în operații.
Vremuri grele. Inflație uriașă, iar banii nu mai au nicio valoare. După ani de serviciu, doctorul colecționar își plătește asistentul dăruindu-i superba pictură, adusă din România. ”Orientala” lui Theodor Aman capătă astfel cetățenie maghiară.
Ce a urmat?
Medicul ungur păstrează opera cu respect și admirație, iar după ani de zile o restaurează (în 1998) sub atenta coordonare și implicare a expertului Ferenc Czakó, de la muzeul Janus Pannonius.
Cu ”Doctorul” avea să piardă definitiv legătura.
În 2009, la 99 de ani, medicul maghiar se va stinge și el.
15 martie 2017
După 78 de ani, din proprie convingere, dar și la îndemnul unor importanți istorici de artă, urmașii hotărăsc ca acestei superbe opere de artă să-i fie acordată șansa de a reveni în România. Și iat-o repatriată. La Artmark.

Licitația de Primăvară din 29 martie 2017, ora 19:30, Athénée Palace Hilton București, va oferi oare ”Orientalei” lui Aman (90.000 – 160.000 €) șansa de a rămâne în țară pentru totdeauna?