Valeriu Sepi, percuționist și design-er la Phoenix, expune Mitologii personale la Sala Constantin Brâncuși de la Palatul Parlamentului
Valeriu Sepi expune Mitologii personale la Sala Constantin Brâncuși de la Palatul Parlamentului
Valeriu Sepi, percuționist și design-er la Phoenix, revine în țară relativ recent după douăzeci și doi de ani de locuit în Singapore pentru a expune în România.
Absolvent al facultății de arte din Timișoara, unde a studiat în principal cu Leon Vreme, se alătură formației Phoenix. Valeriu Sepi realizează design-ul celor mai importante discuri și își creează propriul instrument de percuție, unic în muzica rock: caprele.
Expoziția Mitologii personale de la Sala Constantin Brâncuși, Palatul Parlamentului, vine în continuarea celei cu același titlu de la Muzeul de Artă din Timișoara. Cu toate acestea, o parte dintre lucrările de acum vor fi diferite, unele nemaifiind expuse, altele fiind concepute special pentru spațiul vast al sălii. Bacanala, având dimensiuni de 3/ 8 metri, realizată în acest an, va fi expusă acum și un se știe când se va mai găsi o sală suficient de vastă pentru a o găzdui.
Lucrările au fost realizate în ultimii opt ani pe trei continente: în Brazilia Resurecţia, în Singapore Geneza, iar în România Bacanala, reprezentând „o reintegrare a vieții satului în timpul culesului și o paralelă între bacanala balcanică și ciclul anotimpurilor la care am asistat din postura de copil de după război la Valcani” (Valeriu Sepi).
Demersul lui Valeriu Sepi trasează o relație între mitologie, hermeneutică, estetică și experiență personală astfel că lucrările sale se prezintă ca o colaborare fericită între o cunoaştere de factură ştiinţifică şi cea artistică, pentru că într-un singur plan găsim şi ceea ce numim cunoaştere în sensul adevărat al cuvântului şi ceea ce înseamnă acţiune determinată de desen ca dinamică, tensiune, mișcare și vibrație.
Ceea ce l-a preocupat întotdeauna pe Sepi a fost desenul prin ceea ce înseamnă acesta cu adevărat pentru că la fel ca omul, nici desenul nu poate atinge perfecțiunea, dar se poate apropia de ea tocmai prin punerea în valoare a imperfecțiunilor. Atunci când desenează el se luptă cu desenul, cu linia aceea care vine din sine și merge înspre sine.
În cei cincizeci de ani de activitate Valeriu Sepi se remarcă în primul rând ca un artist vizual, dar este în acelaşi timp design-er, muralist, inginer, muzician, actor, coregraf și profesor de desen în România, Germania, Singapore, Brazilia, Australia, Indonezia, Malaezia, Thailanda, Nepal, locuri unde a expus și unde lucrările sale se găsesc în muzee, galerii și colecții particulare. În România rămâne o legendă prin prezența sa în componența trupei Pheonix ca designer al coperților celor mai importante discuri și „căprar” (percuționist la capre).
Expoziția Mitologii personale de la Sala Constantin Brâncuși, Palatul Parlamentului, va fi vernisată joi 9 martie, ora 18. În deschidere, despre lucrări va vorbi artistul, iar alături de acesta se vor afla Ilie Stepan și Horea Crișovan vor susține un recital de chitară.
Expoziția rămâne deschisă până în 30 martie.