În apropierea sfinților – frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani @ Corpul Lapidarium al Casei Filipescu – Cesianu
Vernisajul expoziției
În apropierea sfinților – frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani
Muzeul Municipiului București are plăcerea să vă invite vineri, 24 februarie 2017, orele 17.30 la vernisajul expoziției permanente În apropierea sfinților – frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani, care va avea loc în Corpul Lapidarium al Casei Filipescu – Cesianu (Calea Victoriei nr. 151).
Construcția Mănăstirii Văcărești a început în anul 1716 la inițiativa lui Nicolae Mavrocordat (1680 – 1730), domn al Țării Românești, însă edificarea întregului complex s-a finalizat în timpul domniei fiului său, Constantin Nicolae Mavrocordat (1711 – 1769).
Ansamblul Văcărești a avut un trecut zbuciumat, afectat de incendii și cutremure, transformat în penitenciar pentru deținuții revoluționari din 1848 și în timpul răscoalelor țărănești din 1864. În perioada 1850 – 1864, așezământul a fost aproape abandonat, iar spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial a fost avariat de bombardamente. După anul 1947 și până în 1964 aici s-a aflat Penintenciarul Corecțional Văcărești, închisoare de tranzit pentru deținuții politici din timpul regimului de comunist.
Deși numeroși oameni de cultură s-au opus acestui demers, în anul 1984 Nicolae Ceaușescu a decis demolarea Mănăstirii Văcărești pentru a face loc Tribunalului Capitalei. Din cei aproximativ 2.500 m² de frescă s-a reușit extragerea a cca. 120 m² din Biserica Sfânta Treime, reprezentând 80 de fragmente selectate de către istoricul de artă Alexandru Efremov. O parte dintre aceste acestea au fost restaurate de o echipă de specialiști coordonată de Prof. univ. dr. Dan Mohanu, Departamentul Conservare și Restaurare al Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naţionale de Arte Bucureşti.
Curatorii expoziției sunt Dr. Grina-Mihaela Rafailă și Drd. Cezar Petre Buiumaci, muzeografi în cadrul Biroului de Istorie Bucureșteană, Muzeul Municipiului București.
***
Expoziții deschise la:
Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr.2), marți – duminică, orele 10.00 – 10.00
⦁ Pinacoteca Bucureştiului – un proiect interbelic
⦁ Vindecări miraculoase – Theodor Pallady
⦁ Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?
⦁ Fotografii din Bucureştiul interbelic marca Ebner
⦁ Timpul orașului
Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00
⦁ Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute
Muzeul de artă populară Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1), miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00
⦁ Fraţii Minovici – pionierat medical şi univers spiritual
⦁ Semne și simboluri – Viziuni apophenice în domeniul fractalic
Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), marţi – duminică, orele 10:00-18:00
⦁ Obiecte preistorice din colecţia Severeanu
⦁ Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi
Vizitați și:
Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck (Str. Vasile Alecsandri nr.16), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00
Muzeul Victor Babeș (Str.Poet Andrei Mureşanu 14A), marți – duminică, orele 10:00-18:00
Colecția Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 iunie nr. 36-38), marți – duminică, orele 10:00-18:00
Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr.8), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00
Participați la:
Observații astronomice și prezentări de Planetariu (Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu – Bd. Lascăr Catargiu nr. 21)