ARCUB continuă seria de expoziții de artă contemporană și recentă și în 2017 Programul Expozițional ARCUB 2017 va cuprinde și o serie de conferințe

expo-arcub-2

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București continuă și anul acesta să aducă în atenția publicului bucureștean opere valoroase de artă, prin Programul Expozițional ARCUB 2017. Anul trecut, ARCUB s-a poziționat rapid ca unul dintre cele mai importante spații expoziționale de artă contemporană și recentă din Capitală dar și din țară, prin cele opt expoziții majore organizate (Tzara. Dada. Etc., Istorii MonuMentale, 30, New Artists, Constantin Brâncuși: omul și lucrurile, Memory Leaks, Fostul Viitor, Drumeț în calea artei: Daniel Ștefănică, colecționar). Anvergura, atât ca relevanță și dimensiune, cât și diversitatea expozițiilor organizate în 2016 au atras un număr impresionant de vizitatori, de până la câteva mii de persoane la fiecare expoziție.

Progamul Expozițional ARCUB va continua și în 2017 sub îndrumarea lui Alex Radu, care va invita curatori români și artiști pentru realizarea mai multor expoziții și a unei serii de conferințe – o nouă componentă a Programului Expozițional ARCUB 2017. Seria de conferințe se va numi Ce punem în ramă?, va avea loc lunar, în perioada februarie – noiembrie și va aborda diverse teme legate de artă, despre cum putem da substanță, consistență, profunzime, creativității de azi. Cu un caracter interdisciplinar, seria de conferințe va prezenta exemple inspiraționale coerente, integrate, din artă, design, arhitectură, cercertare științifică, exemple care să poată conduce audiența de la o privire superficială la una de profunzime în sensul și misiunea creației. Conferințele vor fi organizate în colaborare cu MARe (Muzeul de Artă Recentă), Aiurart și Unrest/Bucharest, de Ervin Kesler, Alex Radu și Silviu Pădurariu.

Printre expozițiile pregătite pentru 2017 se numără Ucenicie printre arte: colecționarul Sorin Costina și arta românească a anilor 1970-1990, două expoziții solo show – Dumitru Gorzo și Robert Koteles, o expoziție de grup de artisti emergenți din – un dialog deschis între cupluri de emergenți fundamental diferiți ca tehnici, concepție și cultură, dar cu un fond istoric și social comun, o expoziție de grup – artiști de azi din România – o punere la aceeași masă a mai multor școli, voci și tendințe din arta contemporană românească, expoziția Aesthetics of Social Responsibility – un proiect care implică diverși specialiști din domenii culturale, creative, științifice sub aceeași umbrelă a dialogului, cercetării și documentării desenului uman și a modului în care ideologiile infulențează imaginea generală a orașului, a arhitecturii, a spațiului public și, inclusiv, a naturii.

Programul complet al conferințelor și informații despre vernisajul expozițiilor vor fi anunțate pe site-ul www.arcub.ro.

expo-tzara-dada-etc

Urmăriți-ne pe:
Detalii pe www.arcub.ro
Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. În 2015, ARCUB a demarat procesul de candidatură a orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, reușind să aducă Bucureștiul în finala pentru titlul acordat de Comisia Europeană.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului de muzică alternativă Sound & Vision, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.