În picturile Ioanei Ursa sunt redate Ritualurile de trecere din viaţa unei femei: descoperirea feminităţii, cunoaşterea personală, adolescenţa, dragostea, ideea de cuplu, vârsta maturităţii, asumarea responsabilităţilor, căsătoria, copiii, transformarea, suferinţa, precum şi locul creaţiei în tot acest ciclu vital. Trecerea de la o etapă la alta este privită asemenea unei probe de foc, probă foarte asemănătoatre celor din basmele populare, în care eroii trec prin momente de slăbiciune și de încredere în forțele proprii pentru a se maturiza. Lucrările Ioanei sunt adevărate compoziții metaforice picturale în care se regăsesc citate culturale din simbolistica medievală și renascentistă, din lecturi, filme sau din viața cotidiană.

Fie că preia din iconografia creștină, din cea asiatică sau din ritualul gesturilor cotidiene, simbolistica mâinilor ilustrate de Ioana reprezintă binecuvântarea, așteptarea, ocrotirea, dăruirea, nerăbdarea, mânia, întâmpinarea sau chemarea, starea activă sau pasivă (a se vedea lucrarea Prohodul zeițelor, 2016).

Arborele lui Iesei este reinterpretat în lucrarea Fântânile (2016), iar scena medievală a Celor Trei Tineri în Cuptorul de Foc este reconvertită într-o scenă simbolică în care trei femei trec printr-un proces de transformare în urma unei suferinţe (Marea disperare, 2016).

Ioana Ursa reprezintă scene onirice într-un horror vacui ce aminteşte de compoziţiile lui Hieronymus Bosch. Dacă, predecesorul său olandez, ilustra parabole sau scene religioase, Ioana înfățișează compoziții simbolice în care sunt redate Ritualurile de maturizare din viața unei femei. Ioana transferă puterea matriarhatului, compozițiile ei sunt veritabile ținuturi ale Geei, surprinsă alături de copii. Din recuzita pânzei fac parte chipuri și siluete de copii supradimensionaţi, care străjuiesc compoziţiile asemenea unor totemuri. Spațiul sacru al maternității, prezența personajelor putti, a titlurilor sugestive asemenea „La Tempesta”, a peisajelor perspectivale à vol d`oiseau din fundal, a elementelor decorative care fac rapel la antichitate (coloane, fragmente de templu grecesc) sau maniera circulară de încadrare a subiectului pictat, toate fac amintesc de stilul renascentist de a ilustra compoziţiile.

Picturile Ioanei se dezvoltă în jurul mai mulor centre de interes, atât din punct de vedere compozițional cât și cromatic. În aceeși pânză sunt abordate stiluri picturale diferite, dacă scenele principale sunt redate într-o paletă cromatică variată, în tridimensional; scenele secundare sunt ilustrate monocrom și bidimensional (lucrarea Mersul glorios al șarpelui prin materie, 2016).

Ioana Ursa creează spații metafizice, cu personaje imuabile ce amintesc parcă de poemele lui Guillaume Apollinaire. Naraţiunea discontinuă face rapel la tehnica de filmare în cadre, o parte dintre tablourile mai vechi fiind interpretări vizuale ale filmelor clasice asemenea La Dolce Vita. În viziunea Ioanei Ursa, filmul regizat în anii `60 – ce dezvăluie o săptămână din viaţa unui reporter, senzaționalul știrilor, al vedetelor de cinematograf și al aristocrației decadente – apare sub titlul A Girl’s Dolce Vita (2009). Hollywood ending (2014) este o metaforă care punctează finalizarea unei etape şi a tentaţiilor ei, asemenea adolescenţei, iar Venice Queen (2014) înfăţişează o parabolă a uciderii inocenţei.Toate aceste lucrări din intervalul 2009-2014 sunt caracterizate printr-un desen ferm, detaşat vizibil de fundal, prin conturul formelor, printr-o cromatică vie, precum şi prin redarea hiperrealistă a personajelor. În lucrările recente, din 2016, Ioana Ursa abordează o cromatică austeră, construcţia dramatică a personajelor şi a compoziţiilor fiind subliniată prin ilustrarea fragmentelor de capete şi mâini, dar şi prin maniera expresionistă de a picta cu pastă în tuşe ample.

Tânăra artistă „reciclează în artă simboluri din cotidianul intim” (subiectul constituie o preocupare contină a Ioanei Ursa, dacă ar fi să amintim titlul lucrării de doctorat), subiecte care fac parte din rutina zilnică sunt surprinse de Ioana Ursa în picturile sale (Rutina, 2015, Final Line, 2015) care ne invită să ne educăm privirea într-un spaţiu al așteptării continue, metafizice. Prin expoziţia Ritualuri de trecere, Ioana Ursa începe o nouă etapă picturală, a expresionismului metafizic, lăsând în subsidiar hiperealismul oniric.

Raluca Băloiu, decembrie 2016

Ioana Ursa este Doctor în Arte Plastice cu lucrarea „Reciclarea simbolului din cotidianul intim în artă”. În perioada 2008-2014 a fost asistentă la Departamentul de Grafică al Universităţii Naţionale de Arte, Bucureşti, clasa  Conf. Dr. Eugen Gustea/ Conf. Univ. Dr. Stela Lie. A susţinut expoziţii personale la Art Yourself Gallery („Akedia”, 2014); la Institutul Cultural Român din Budapesta (2011) şi la LC Foundation, Bucureşti („La tempesta”, 2011). A participat la expoziţii de grup: „Artistul la 30 de ani”, ARCUB (2016); la o serie de 11 expoziţii „11172014” de la Art Yourself Gallery (2014) şi la expoziţia „Don’t Get Mad Bro” de la Point Contemporary, Bucureşti (2009).