Întrebarea sugerată de titlu îmi umbla prin minte în timp ce mergeam, acum cateva săptămâni, spre cea mai recentă expoziție a Otiliei Cadar. Nu mă pot credita cu prea multă originalitate pentru idee pentru că Otilia însăși pune problema fix în această direcție: ”sunt mamă iar copilul meu face de acum parte din opera mea”. Și implicarea merge până într-acolo încât fetița Otiliei și a lui Liviu Coman este invitată să transforme lucrările părinților. E o abordare ingenioasă.

Am făcut o listă mentală cu plasticienii care au devenit părinți de când îi cunosc eu. Ioana Ursa, Otilia Cadar, Elena Andrei, Nona Șerbănescu și, de partea bărbaților, Paul Hitter. Dar de unghiul feminin sunt mai interesat pentru că ele sunt cele care – prin ordinea naturală a lucrurilor – își asumă și sunt transformate mult mai pregnant de starea de părinte. Și am avut șansa ca la vernisajul de la The Room să vină și Ioana cu soțul și cei doi copii ai lor. Ioana spune că, după o perioadă de ruptură totala de șevalet, a reînceput să picteze pânze mari, bine împăstate și folosește culori tari care merg spre saturație. Nu le-am văzut, dar imi amintesc că înainte de prima sarcină, se refugiase în delicate compoziții-miniatură.

Întrebarea sugerată de titlul articolului rămâne valabilă. Mi-aș dori ca un istoric de artă să trateze aceasta temă.

(Text și fotografii de Mihai Constantin)