Timpuri şi geneze @ Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Timpuri şi geneze
Curatoriată de Olimpia Bera
Comisar de expoziţie: Dan Breaz
Vernisaj: Miercuri 16 Noiembrie 2016
De la ora 18:00, Muzeul de Artă
Cluj-Napoca, Romania
Miercuri, 16 Noiembrie, 2016, de la ora 18:00, se deschide publicului în spatiile Muzeului de Artă Cluj- Napoca, expozi.ia:
Timpuri şi geneze
Expoziţia care se naşte din colaborarea continuă a Directorul Muzeului de Artă Cluj Napoca, Prof. Univ. Dr. Lucian Nastasă-Kovacs, Prof. Univ. Dr. Ioan Sbarciu .i Galeria IAGA Contemporary Art, se prezintă ca o selecţie de lucrări ale artiştilor reprezentaţi şi promovaţi de către galeria IAGA Contemporary Art.
Curatoriată de Olimpia Bera şi în strânsă legătură cu Muzeul de Artă Cluj Napoca, prezenta expoziţie prezintă publicului o relaţie interesantă între limbaje artistice diferite. Reprezintă un proiect care include diferite stadii din procesele de creaţie ale artiştilor expozanţi. În acest context, puntea de legatură este reprezentată de abordarea spaţiului din perspectiva generării de forme şi a experimentului divers în exprimarea artistică. Geneza şi timpul fac apel la personalitatea fiecărui creator, devenind conceptul unei generaţii comune.
Precum sugerează şi titlul expozi.iei, operele expuse reflectă asupra transformărilor care au loc in diverse culturi, dialogând cu scena internaţională contemporană prin mediile de transpunere în pictură, fotografie, instalaţie sau sculptură, fiind abordate limbaje tradiţionale din perspectiva contemporană.
Timpuri şi geneze reprezintă un act ce deschidere spre arta din Europa de Est, într-o călătorie fascinantă, capabilă să atingă tema deja consacrată a prezenţei omului în lume: timpul este unul fizic, trăit în desfăşurarea cronologică a vieţii, dar există şi un timp interior, cel al “germinării” ideilor şi al concretizării acestora în interiorul actului artistic.
Obiectul coexistă într-o relaţie strânsă cu trecutul şi viitorul în opera lui Nicola Vinci, Gabriela Elena David, Marcello Gobbi, Liu Bolin şi Giorgio Tentolini. Urma, umbra, amprenta, sunt toate semne ale experienţelor care trec, poveşti care au fost spuse şi evenimente ce lasă în urmă dovada existenţei oamenilor, obiectelor şi locurilor.
Timpuri şi geneze
Curatoriată de Olimpia Bera
Comisar de expoziţie: Dan Breaz
Vernisaj: Miercuri 16 Noiembrie 2016
De la ora 18:00, Muzeul de Artă
Cluj-Napoca, Romania
În spatele aspectului formal, artiştii Angela Corti, Alexandra Mureşan, Francesco Arecco şi Marcello de
Angelis dezvăluie încercarea continuă a omului de a ordona lumea vizibilului şi pe cea a invizibilului, în
tentaţia de a le reda în acord cu modele preexistente în timp şi spaţiu.
Principiul genezei joacă un rol important în cercetarea artistică asupra dimensiunii abstracte a spaţiului, în
lucrările tinerilor artişti Sabina Elena Dragomir si Mihai Vrăbieş. Se nasc astfel semne şi trasee ale unor
experienţe picturale autentice.
Dimensiunile metafizice ale timpurilor şi genezelor inovează prin forme abstracte idei primordiale, în simbolica
imaginii din operele lui Maurizio Galimberti, Franco Fontana, Silvia Inselvini şi Mimmo Iacopino,
Din dorinţa de a contribui cu adevărat la dezvoltarea culturală a unei generaţii, Galeria IAGA Contemporary
Art alege să creeze nu doar o expoziţie, ci un moment important de reflexie a ceea ce înseamnă promovarea
şi colecţionarea artei contemporane astăzi, alegând să colaboreze cu artişti şi instituţii cu o sensibilitate vie şi
dorinţa de a crea dialoguri între culturi şi limbaje diferite, naţionale şi internationale.
Expoziţia Timpuri şi geneze este însoţită de un catalog online, cu fotografii ce conţin instalaţii site-specific şi
se poate vizita în spaţiile Muzeului de Artă Cluj Napoca între 16 Noiembrie şi 04 Decembrie.