SEMNELE TIMPULUI. Energii arhetipale Jurnalul de alchimie al unui „pictor de Cucuteni”
SEMNELE TIMPULUI. Energii arhetipale
Jurnalul de alchimie al unui „pictor de Cucuteni”
Iulia Mesea
Reprezentant al tendințelor din arta contemporană pentru care arta este cale de rememorare și contemplare a Paradisului pierdut, Constantin Severin propune creația sa ca potențială soluție de întoarcere la esenţial, la arhaic, la posibilele izvoare ale artei.
Sincer și dezinhibat, artistul trăiește intens, simte profund și dorește cu tărie să înțeleagă rosturile lumii și să comunice liber ceea ce putem numi revelațiile sale. Scriitor și artist vizual, jurnalist, fondator al Expresionismului arhetipal, fondator al grupului internațional „The Third Paradigm”, membru al Asociaţiei de Artă Ottawa, Canada, cu participări naționale și internaționale la expoziții de grup și personale (cu titlurile: Metaforele Timpului, Identităţi Matrioşka, Oraşul Alchimic, Suceava mea arhetipală) în Germania (2004 şi 2005), Norvegia (2009) și Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (2009), cu lucrări aflate în colecții din România, Germania, Canada, Anglia, Finlanda, SUA, Norvegia, Italia, Elveţia şi Ucraina, Constantin Severin se remarcă prin complexitatea și tenacitatea cu care ne propune spre analiză, înțelegere și delectare mesajul său.
Operele selectate pentru expoziția de la Muzeul Național Brukenthal sunt grăitoare pentru opțiunile sale stilistice, pentru calea pe care a ales-o întru stabilirea zonei de comunicare cu privitorul. Creațiile lui Constantin Severin evocă spaţiul avangardei, ca teritoriu al libertăţii, condiție esențială a oricărui experiment artistic. Lucrările par uneori pagini desprinse din scrieri esoterice, cu alfabete încă nedescifrate sau opere ale naturii, opere ale eroziunii solului sub acțiunea apei sau a vântului; semne magice sau forme geometrice perfecte a căror multiplicare, după rețete ce invocă un demers de tip Rothko, amplifică forța ritualului.
Propunând conceptul Expresionismului arhetipal, pictorul dorește să își clarifice termenii, cadrul, sursele de inspirație, mesajul artistic, mijloacele de expresie, oferind privitorului căi și chei ale metabolismului creaţiei şi procesualității acestuia. Expresionismului arhetipal se definește, în concepția sa, prin recursul la arhetip ca element esențial al limbajului, aflarea rădăcinilor culturale comune ale omenirii, prin înlăturarea adaosurilor superficiale, superflue, accidentale ale timpului: „Expresionismul arhetipal îşi găseşte locul între cele două paradigme majore ale artei contemporane, figurativul şi abstractul. Reprezintă o căutare spirituală a rădăcinilor comune, aflate dincolo de accidentele tragice ale istoriei. O artă suspendată între real şi imaginar, ce necesită rigoare şi mister”, spune artistul, incluzând aici creația lui Brâncuși, Klee, Țuculescu, pe care îi consideră mentori.
Întoarcerea în timp, în zonele arhetipale ale culturii și ale omenirii, spre timpurile primordiale când ființa se contopea cu cosmicul, se poate revendica chiar din conținutul Expresionismului. Culoarea din lucrările semnate Constantin Severin, pură, strălucitoare, nu respiră, însă, violența expresionistă crudă și dureroasă specifică conceptului, raportându-se mai degrabă la solaritatea cromatismului lui Robert Delauney. Accentul pe care pictorul îl adaugă, numind paradigma Expresionism arhetipal, dorește să delimiteze sursele, temele și motivele predilecte. „Arhetipul este un simbol universal. Câmpurile arhetipale sunt reale, un mister al universului.”
Fascinația pe care Constantin Severin o vede în formele arhetipale constă tocmai în complexitatea și profunzimea lor, în acel ceva determinant și veșnic, ce, asemenea muzicii, încântă, și nu poate fi pus în cuvinte fără a-i știrbi din aură. Eludând figurativul prin utilizarea de pictograme și ideograme – recurs la modalități străvechi de comunicare grafică –, artistul încearcă să ajungă la resursele profunde de percepere și simțire ale omului, să relaționeze cu nivelurile limpezi și pure ale subconștientului nostru, și să stabilească corelări și contextualizări, aducând în dialog trecutul de pe diferite paliere și prezentul, născând noi și neașteptate construcții integratoare, din care privitorul se simte parte: „Arhetipurile au o putere secretă, deoarece au fost folosite în decursul a mii de ani de mari grupuri de populaţii, iar acum fac partea din viaţa noastră interioară ascunsă.” Artistul pare că aspiră să trezească din amorțirea milenară un dar al omului primordial, care trăia și simțea aproape de zei, rătăcit de cel modern, și anume gândirea „intuitivă”, sintetică, cumva supraumană, care poate fi accesibilă omului modern doar prin simbol, ca esenţă a realităţii umane sau supraumane. Demersul creator se dorește astfel eliberat de artificialul artei „culte”, legătura cu arta primitivă marcându-se și prin funcția magică, incantatorie, ritualică.
Complexitate și simplitate sunt trăsăturile artei lui Constantin Severin, doi termeni aparent opuși, dar ale căror conținuturi sunt astfel utilizate, încât coexistă și se susțin în arta sa. Privitorul este astfel provocat fie să analizeze, sintetizeze, interpreteze, citind simboluri cu o figurare simplă și o desfășurare ludică, fie să găsescă citirea potrivită într-un hățiș de chei și semne înlănțuite, nuanțate și potențate cromatic.
Cele mai frecvente arhetipuri citate sunt statuetele culturilor primitive, „primordiale”: Gânditorul neolitic de la Hamangia, statuetele nubile, în formă de vioară ale culturii Cucuteni, Gumelnița, cărora li se alătură citatul clasic: Las Meninas și Papa Inocențiu al X-lea, ale lui Velasquez, Doamna cu hermină a lui Leonardo da Vinci, Christ mort a lui Andrea Mantegna, Soții Arnolfini a lui Jan van Eyck etc.
Sublimând funcția utilitară prin figurări, prelucrări și stilizări repetate, furca de tors capătă multiple conotații, una dintre ele fiind lira lui Orpheu – a cărui muzică de esență divină este un arhetip mitic al puterii artei –, apoi, tridentul puterii, caduceul, simbol al transformărilor, al energiilor ce se înfruntă și totodată se completează, ori axis mundi.
Lanțurile formate prin repetarea motivelor / furca sau statueta stilizate, figura geometrică etc. / sunt menite să aducă mișcare și viață conținutului compoziției. Motive ale artei preistorice de tipul: spirală, cerc, ove, linii, elipse, benzi, simboluri solare sau celeste, semne de alfabet, incizii sau caneluri și dispunerea lor în spirale înlănțuite, secționate, reduse la bucle, meandre, dispuse în șiruri orizontale, verticale, oblice, circulare, concentrice sau în alte posibile combinații, asigurând, prin plasarea lor, simetrie, echilibru, ritmicitate, ridică simbolismul geometric la condiția de artă. Multiplicările și fațetările semnelor, formelor și corpurilor geometrice tind să creeze culoare/zone de trecere în alte dimensiuni, într-o sperată capacitate de ignorare a lanțurilor logicii timpului și spațiului.
Culoarea utilizată în mono-, bi- sau tricromii, ca în ceramica pictată a culturilor primordiale, este investită cu forță expresivă pentru a atinge sonorități muzicale ce susțin tipul de ritmicitate al fiecărei compoziții, fie că e realizat prin înlănțuiri de semne, fie prin jocuri de plin și gol, prin hiatusuri și ruperi de ritm, ori prin oglindiri și fațetări cu ecou. În lucrările monocrome formele se nasc discret, dar cu forță sugestivă, din nuanțări sau texturi diferite, din care culoarea pare că izvorăște și radiază. Efectele sinestezice nu sunt întâmplătoare, pictorul considerând muzica arta supremă.
Text și timp. Cuvântul creator, „La început a fost cuvântul”, și timpul absolut. Programatic așadar, artistul reia obsedant, implicit, tema timpului, în încercarea temerară de a surprinde în opera sa această inefabilă dimensiune pe care reușește, cel puțin, să o marcheze ca spațiu de tranziție, perpetuu același și perpetuu glisant. Instalația Janus (Janus Bifrons este zeu al ritualurilor de trecere și al fenomenelor de tranziție), face aluzie chiar la acest moment al zonei fluide dintre trecut și viitor, având ca element fundamental citatul din arta clasică (Doamna cu hermină a lui Leonardo da Vinci).
Capodopera clasică, ca arhetip cultural, apare în mai multe compoziții ale seriei expresionist arhetipale Text și Timp, alternând cu arhetipul primordial. Portretul soților Arnolfini (Jan van Eyck) (Text and Time 65) marcat de segmente lineare și cromatice, contribuie la consolidarea unuia dintre straturile evoluției culturale, simbolul cuplului și al zămislirii prin unirea destinelor fiind esențializată orfic, apoi în cele două semicercuri de lumină unite dintr-un alt strat al istoriei. Simbolistica culorilor în contraste simultane și de complementare, nuanțează mesajul și potențează impactul vizual.
Într-o compoziție ale cărei înțelesuri se încheagă într-o construcție cu planuri ce se suprapun sau se adâncesc din jocul dinamic al segmentelor de linii, de forme și culori (Text and Time 7), una dintre capodoperele neoliticului de la Hamangia devine generatoarea, păstrătoarea și creatoarea straturilor succesive culturale. În compoziția Text and Time 94, similar concepută, arhetipul cultural primordial, susține și hrănește capodopera clasică, într-o revărsare de tonuri de lumină.
Astfel, prin semne atent alese și relaționate compozițional, Constantin Severin stabilește noi semnificații, provocându-ne la regândiri ale unor idei și valori aparent cunoscute. Atunci când jocul sau înfruntarea formelor pare domoală, culoarea pură vine cu accente dinamice, care conduc înspre reluări și re-interpretări.
Între trăiri poetice și tensiuni intelectuale, jonglând cu elemente de mare impact vizual – culoarea pură, imaginea iconică, ritmica interioară etc. –, Constantin Severin angajează spectatorul într-o rețea de corelări, sinapse, interpretări și emoții. Lucrările sale, metafore cu iz magic, sunt menite să declanșeze intuiții și trăiri, pentru a reveni la adevăruri pe care omenirea le-a uitat, dar care se află în stare latentă în subconștientul nostru, învitând la redescoperirea a ceea ce cândva era de la sine înțeles, acel sâmbure divin ascuns în sinele nostru, într-un demers de „vindecare” a lumii contemporane, confruntată de confuzii și dezastruoase răsturnări de valori.