CRISTIAN DOBRESCU și IRINA SILIVESTRU @ Galateea Contemporary Art
Galateea Contemporary Art vă invită luni, 17 octombrie, ora 19 la vernisajul expoziției ”COSTUME DE EVADARE , FORME DE RECLUZIUNE” a artiștilor CRISTIAN DOBRESCU și iRINA SILIVESTRU.
“Doi tineri artiști, din generații care aproape se întâlnesc (Irina Silivestru și Cristian Dobrescu, absolvenți ai Universității Naționale de Arte – București în 2007 și, respectiv, 2004), au fost puși în situația, chiar în momentul debutului expozițional, de a-și pune operele laolaltă ca să ne spună cât de diferite sunt căile artistice pe care au apucat-o. Singulari, poate chiar trufași în felul în care își povestesc aventura, cei doi aproape se întâlnesc în claritatea cu care își urmăresc țelurile. Între descriptivul care naufragiază solar în abstracție (Irina Silivestru) și abstracția care tânjește spre carnalitate (Cristian Dobrescu) se resimt undele de șoc ale unor căutări anxioase care îi aduc pe cei doi în postura de univitelini. Seamănă, dar nu au nimic în comun, cu excepția faptului că au fost zămisliți sub semnul artei”.
Cristina Bolborea
Expoziția poate fi vizitată între 17 octombrie și 17 noiembrie 2016.