VASILE JURJE: “FEȚE IN OGLINZI CIOBITE”
VASILE JURJE: “FETE IN OGLINZI CIOBITE”
Prezența lui semnalează un bărbat aflat in plină vigoare a maturității, surpriza este că, Vasile Jurje a adăugat în 2016 anul cu numărul 80 al existenței sale și ne face mare plăcere să punctăm această realitate incredibilă parcă!
Dar, tot atât de incredibili au rămas oamenii ce îi compun universul de-a lungul timpului, un timp petrecut în zone geografice atât de diferite ca psihologie socială, comportamentală, artistică sau pur și simplu, cotidiană. Pentru că Vasile Jurje a coborât căndva din indepărtatul și dragul sat natal Cicârlau de Maramureș, aruncându-se în vâltoarea unei vieți pe care a trăit-o în răbdarea țăranului convins că toate lucrurile au un sens; care-o fi el, Dumnezeu îl cunoaste bine cu siguranță, si atunci, nu mai este nevoie să-și bată capul, el trebuie doar să muncească, să persevereze și să ajungă in plimbarea asta a vieții lui într-un acord de înțelegeri unde agitațiile nu mai au loc.
Si așa, Vasile a străbătut locuri și a întâlnit oameni – într-o călătorie ce l-a coborât intai din Maramures catre Bucuresti (Academia de arta „N.Grigorescu”) si pe urma mai departe, către malul mării la Constanta, unde avea să se stabilească pentru multă vreme. Munca la Teatrul Fantazio sau colaborările cu instituții similare din țară a strâns de-a lungul deceniilor sute de spectacole pentru care a realizat decoruri și costume protejând însă cu bună știință și real interes, timpul necesar participării la expozițiile curente ale breslei unde a găsit cu cale să se exprime în forme artistice tributare unor genuri diferite: pictură, sculptură, pictură de icoane, colaj, grafică, tehnică mixtă, etc.
Călătoria vieții, printre întâmplări, moarte, fapte și miracole – cu zâmbetul întotdeauna prezent pe o față bine dăltuită amintind de piatra și umbra pădurilor maramureșene – i-a transformat artistului, deseori, tristețea în mirare și spaimele în blândețe și i-a întors mânia către inocența începuturilor; așa a abordat Vasile Jurje realitatea complicată ce este dată fiecăruia spre decodificare și înțelegere.
Expoziția pe care a pregătit-o artistul la un moment aniversar special nu poarta un titlu întâmplător; el se leagă de toată intimitatea unei vieți petrecută într-o lume dublă, cotidianul și teatrul, dar și de o secretă plăcere a acestuia pentru portret. Numai că acum, „portretele” sunt tot atâtea ipostaze ale unei filozofii de viață analizată în profunzime. Incărcătura tradiției rămâne prezența de-a lungul întregului expozeu imagistic ce face o trimitere fără echivoc spre una dintre marile accepții a simbolisticii oglinzii și anume, că formele pe care le reflectă nu sunt altceva decât un aspect al „nimicului” înțeles ca vanitate a acestei lumi. Identificăm așadar o plasare subliminală a ideii ce vine dintr-o serioasă acumulare culturală, căreia, pictura lui Vasile Jurje nu-i acordă însă, șansa inutilei disperări; o regândire echilibrată și armonică a universului tradițional transcende varianta enunțată; artistul acordă credibilitate fețelor construite, le înnobilează pigmentându-le simultan cu un mister surâzător, le descrie minuțios estetic și le plasează într-o lume fabuloasă în care ceea ce a fost, este și va fi indiferent de transformările formale. Credința culturală în tot ceea ce a instalat o lume a strămoșilor căreia îi aparținem noi cei de astăzi, redevine un tabu capabil să ne traverseze dincolo de mizeriile acestui timp; și atunci, puterea oglinzilor se ciobește…