Ad Bacum – Expozitie colectiva Elite Art Gallery
AD BACUM
la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București
În perioada 21 iunie – 9 iulie, Elite Art Gallery, în colaborare cu galeriile Karo din Bacău, găzduiește expoziţia de grup cu titlul ,,Ad Bacum″. Evenimentul reunește lucrările artiștilor băcăuani Ilie Boca, Dragoș Burlacu, Ioan Burlacu, Cristina Ciobanu, Marius Craița-Mândra, Vasile Crăița-Mândra, Dumitru Macovei, Georgian Mazerschi, Ion Mihalache și Dionis Pușcuța. Expoziția este curatoriată de către Mihai Sârbulescu și Constantin Ținteanu. Deschiderea oficială a expoziţiei se va ţine pe data de 21 iunie, ora 18.00. Ad Bacum sau Bacovia reprezintă denumiri latine ale Bacăului, așa cum apar pe hârtiile medievale și în documentele legate de acest loc, păstrate în arhivele Vaticanului. Sub semnul tradiției și al istoriei, evenimentul vine să puncteze importanța covârșitoare a valorilor artistice băcăuane în balanța prezentului și a artei contemporane românești.
Conceptul expozițional este marcat de o diversitate pregnantă de abordări artistice, căutări ce reușesc să se conecteze și să se echilibreze plastic. Cu o trecere de la figurativ la nonfigurativ sau de la pictural la abstact lucrările transmit un registru codat a văzutului prin prisma realității și a naturii. Sintetizarea laborioasă a cadrului natural se regăsește în portrete, compoziții figurative și peisaj. Astfel, gestul, abordarea și mesajul artistic devin elemente de referință în discursul curatorial marcat de interferențe plastice. În acest context expozițional, omul se desprinde de cadrul social pentru ca forma și conținutul figurativ să transmită emoția și lupta interioară. Omniprezentă, figura umană preia condiția de participant sau privitor într-un scenariu animat de culoare, lumină și semne grafice. În temeiul acestei relații, discursul curatorial oferă publicului o incursiune în creația fructuoasă a artiștilor băcăuani, pictori cu un parcurs artistic bogat și notorietate.
Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 21 iunie – 9 iulie 2016, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București.
Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii dar și proiecte educaționale.