CRISTIAN   TANASELEA

-NASCUT IN 15-12-1973 BRASOV

-ABSOLVENT AL LICEULUI “ANDREI SAGUNA” BRASOV

-ABSOLVENT AL UNUI CURS PARTICULAR DE PICTURA

-STUDII DE PICTURA LA SCOALA DE ARTA DIN BRASOV

-EXPOZITII:

-EXPOZITIE DE GRUP IN CADRUL SCOLII DE ARTA- PITESTI [2000]

-CASA BAIULESCU-“DIMENSIUNI  ATEMPORALE”- BRASOV[2002]

-BIBLIOTECA JUDETEANA BRASOV [2002] – ‘LIMITE-SAU CUM MAI ESTE POSIBILA PICTURA METAFIZICA’’

-CLUB “N-SPIRE”-BRASOV [2004]

-BIBLIOTECA JUDETEANA BRASOV[2008]-‘’MELANHOLIA’’

-CAFENEAUA LITERARA ‘INSOMNIA’- CLUJ-NAPOCA[2009]

-ILUSTRAREA SUPLIMENTULUI LITERAR AL REVISTEI ‘’ASTRA’’ BRASOV NR.1-2/2012

-MEDIATECA FRANCEZA BRASOV[2013]-‘’PERSPECTIVA INVERSA’’

-numeroase lucrari in colectii particulare in tara si strainatate(Canada,Franta,Belgia) precum si in colectia Bibliotecii Judetene Brasov

“…pictura lui Cristian Tanaselea-asa de straniu si ambitios intitulata <Limite- sau cum mai este posibila pictura metafizica>-nu pare,oare,sa ne vorbeasca de insingurarea iscata de impresurarea inevitabila intre limite,dar si,totodata,la indemnul metafizicii,sa ne vorbeasca si de o visare de dincolo de ele?”

A.I.Brumaru-Cuvant la expozitia “Limite” (2004)

Creaţia plastică a lui Cristian Tănăselea adună afluenţi ai diverselor stiluri într-o curgere proprie, tumultoasă, care pare a se revărsa peste limitele propriu-zise ale imaginii. Un mag al culorilor, cu o sensibilitate vibrant estetică, Cristian Tănăselea contopeşte în poeme picturale reflecţii sumbre asupra existenţei, cu accente tragice. Imixtiunea de stiluri: suprarealism, impresionism, expresionism, simbolism este salutară prin faptul că îl eliberează de normele unui curent anume, permiţându-i să-şi contureze propriul limbaj plastic. Meditativă în metafore, dar explozivă în formă şi culoare, pictura lui surprinde filonul dramatic al condiţiei umane, imaginea lumii ca teatru.

Ilinca Bernea-‘’Cristian Tanaselea si lumea ca teatru’’-Atelier Liternet

Ideea cu perspectiva inversa sau rasturnata e imprumutata de la icoanele crestine si,lasand la o parte mistica,religiosul,aspectele teologale,mi s-a parut interesanta interpretarea iconarilor,sau mai degraba a apologetilor lor: in perspectiva clasica,albertiana,centrul optic unde se strang toate liniile de fuga il simbolizeaza perspectival pe D-zeu, asa cum incearca sa si-l inchipuie omul, pe cand liniile care fug invers adica se strang undeva in josul imaginii sau in partea de centru aproximativ a lucrarii,il descriu pe D-zeu asa cum se lasa el descoperit de om!L-am inlocuit,insa,in centrul optic,dar mai ales simbolic,al universului plastic,pe D-zeu cu OMUL DEPLIN,care la fel ca al sau creator, se lasa descoperit de catre om,omul de sub vremi,relativ,vulnerabil!Nu numai D-zeu, metafizicul sau misterul trebuie descifrat,sau poseda ”abilitatea” de a se lasa descoperit,ci si OMUL!Omul periferic,aflat la marginea cercului priveste spre centru,cauta,spre punctul optic de reunire al razelor,spre OM de fapt!Iar OMUL DEPLIN, centrat, se lasa descoperit de catre cel aflat la diferite distante radiale de EL,in diferite etape gnoseologice. (Cristian Tanaselea)

PICTURA IMAGINATIVA

Cristian
Tănăselea inten?iona
să urmeze Filosofia ?ii
putem trece, prin
urmare, în inventar
pregătirea pentru
studiul sistematic în
această direc?ie. A
debutat cu poezie în
revista Vatra Veche ?i
are, din cât ?tiu, în vedere tipărirea unui volum de poeme.
Cu această zestre ideatică e firesc ca artistul să fi apucat în
pictură, încă de la începuturi, o cale diferită de ceea ce s-ar
putea numi drumul ob?tesc în această artă vizuală:
viziunea ob?inută din contactul nemijlocit cu realitatea.
Abandonându-l, Cristi Tănăselea a optat pentru ceea ce un
Albert Elsen a numit arta imaginativă – o artă, adică, ce
izvoră?te, cum afirmă eseistul ?i istoricul artei, din alte
surse decât imitarea lumii treze ?i vizibile – surse care
sunt, se în?elege, visurile ?i co?marul, reveriile ori
fantasmele, deja halucina?iile. Am fi aci astfel pe tărâmul
bizarului ?i grotescului: mai degrabă al fantasticului.
De regulă, aceste surse se regăsesc chiar în artă, în
literatură. Arta plastică a Evului Mediu, de exemplu, era,
din acest punct de vedere, abundentă. Cristi Tănăselea s-a
îndreptat totu?i, nepărăsind perimetrul artei imaginative,
spre a?a-numita artă metafizică, reprezentată îndeosebi în
contemporaneitate de italianul Giorgio de Chirico. În
tablourile acestuia – de pildă în pânza ,,Un măre? interior
metafizic,, – aidoma în cartoanele din această perioadă ale
pictorului nostru – obiectele pot fi inventariate ?i
identificate, sunt aparent definisabile: însă, iată, contextul
?i, în special, conexiunea lor ocolesc în realitate ori?ice
defini?ie, sunt stranii, inaccesibile, cheamă deruta,
îndeamnă la perplexitate. În, spre exemplu, Misterul ?i
Melancolia unei străzi, Giorgio de Chirico, zice că a
premeditat divor?ul luminii, a umbrei, a spa?iului ?i tăcerii
de asocia?iile lor ra?ionale. Liniile de fugă nu se întâlnesc
într-un centru de perspectivă.
Giorgio de Chirico era convins că artistul trebuie să
picteze o realitate mai elevată decât aceea a sim?urilor – va
reinstaura în chipul acesta misterul, taina, zugrăvind
imaginile obsesive care, cum sim?ea el, reflectau starea lui
sufletească. De acea, el ?i-a numit pictura metafizică: nu
va picta o lume a?a cum va fi fost ea în amintire, dar va
picta o lume ca fundal pentru rela?ii tainice ?i miraculoase;
pentru întâlniri nea?teptate.
În noua sa fază, reprezentată de recenta sa Expozi?ie
(pe simezele de la Mediateca Franceză din Bra?ov) Cristi
Tănăselea î?i propune să depă?ească metafizicul (nu doar
în accep?iunea chirichiană a termenului) pentru teologal.
Din unele mărturisiri ale artistului aflăm că ideea cu
perspectiva inversă (cum se ?i intitulează această a ?asea
întâlnire a artistului cu publicul), sau, dacă vrem,
perspectiva răsturnată e împrumutată de la icoanele
cre?tine. Dacă în perspectiva clasică, centrul optic, unde se
adună toate liniile de fugă îl simbolizează pe Dumnezeu –
a?a cum, se în?elege, ?i-l închipuie omul -, în cazul liniilor
ce fug invers ne apare un Dumnezeu a?a cum se lasă el
descoperit de om. Cristi Tănăselea va face însă ?i ceva mai
mult: îl va înlocui, în acel centru optic – un centru
simbolic al universului plastic – pe Dumnezeu cu omul
deplin care, la fel cu creatorul lumii, se lasă descoperit de
om: de omul comun, marginal, de omul de sub vremi, om
relativ ?i vulnerabil. Nu doar Dumnezeu – crede Cristi
Tănăselea -, nu numai metafizicul sau tăinuitul trebuie
descifrate (sau au privilegiul de a se bucura de dezvăluire),
dar acest privilegiu l-ar avea ?i omul. ,,Omul periferic –
zice el undeva – aflat la marginea cercului prive?te spre
centru, caută de fapt -înspre punctul optic de reunire a
razelor – omul însu?i. Iar omul deplin, centrat, se lasă
descoperit de către cel aflat la diferite distan?e radiale în
diferite etape gnoseologice,, .
A.I. BRUMARU

PERSPECTIVA INVERSA

Cristian Tănăselea este un artist surprinzator din
mai multe motive. Este în acela?i timp cât se poate de
contemporan, în ce prive?te op?iunea de stil ?i de
atemporal din perspectiva tematicii abordate. Cu mijloace
specifice unei în?elegeri actuale a expresivită?ii estetice ?i a
mizei unei compozi?ii plastice, Tănăselea alege să
rezoneze cu temele de referin?ă ale picturii déja clasicizate,
teme recurente în întreaga istorie a artelor vizuale. Refuză
să se alinieze acelor arti?ti actuali care supralicitează
sim?ul ludic ?i cedează prea u?or tenta?iei de a persifla arta
contemporană prin recursul ironizant la cli?eele acesteia.
Pe Cristian Tănăselea îl preocupă dimensiunea gravă a
lucrurilor ?i a re?elei de interferen?e dintre ele, dinamica
tensiunilor dintre forme ?i sensuri, dintre forme ?i forme,
dintre sensuri ?i sensuri; el pictează într-un spirit
esen?ialist ?i nicidecum într-unul minimalist în accep?iunea
actuală a termenului.
Deconstruc?ia se poate manifesta la nivel de fond,
formă sau în ambele sensuri. Tănăselea nu deconstruie?te
propriu-zis nici forma (pictura lui este una hotărât
figurativă) nici sensuri, dar surprinde prin pictura sa, în
registrul stilistic, starea de decompozi?ie ?i deconstuc?ie în
care se află lumea actuală ?i con?tiin?a umană. Se poate
vorbi astfel despre un lirism critic al deconsctruc?iei care îi
poten?ează arsenalul creativ. El nu este adeptul
deconstruc?iei programatice, după cum nu este nici un
misionar al postmodernită?ii, dar prive?te cu luciditate ?i
melancolie procesul de fragmentare a unită?ii
reprezentărilor lumii. ?tie prea bine că lumea este doar
reprezentare ?i doar fic?iune culturală, dintotdeauna, este
doar o re?ea de fotograme ale con?tiin?ei ?i de aceea pentru
el materia primă nu este nici realitatea vizibilă, nici o
presupusă natură genuină a lucrurilor, ci însă?i arta de
gândi ?i reprezenta lumea ajunsă într-un punct de criză ?i
poate chiar de disolu?ie. ”Moartea artei” profe?ită de Hegel
este una a idealului estetic pe de-o parte ?i a unită?ii
viziunilor despre lume pe de altă parte, este o moarte a
universalită?ii valorilor, pe care Tănăselea o deplânge
explicit ?i emo?ionanat. Pictura lui ne face să realizăm că,
indiferent dacă pre?uim postmodernitatea, ne e indiferentă
sau o detestăm, trebuie să ne confruntăm cu ea într-un fel
sau altul pentru că face parte din substan?a gândirii
colective, a rela?iilor dintre fiecare ?i fiecare, a
reprezentărilor actuale ale existen?ei. Dacă e să ?inem cont
de sugestia shakespeariană : ”menirea artei este aceea de ai
?ine lumii oglinda în fa?ă”, atunci o artă contemporană,
chiar dacă nu este adepta vreunui curent estetic
contemporan, e totu?i chemată să ?ină cont de formele
germinative ale contemporaneită?ii, de cauzalită?ile ?i
mecanismele ei constitutive, ea trebuie să adopte o pozi?ie,
fie ?i virulent critică la adresa prezentului. Există ?i oglinzi
care te arată cu degetul.
Pictura lui Tănăselea este una filosofică, prea pu?in
narcisică sau autoreferen?ială. Poate de aceea am fost ?i
atât de atrasă de la prima ”vedere” de profilul său creativ.
El pictează, în termeni contemporani, într-o manieră în
care intertextualitatea plastică este un mijloc de expresie
pregnant. Asemeni unui eseist ce creează un ”palimpsest”
(după formula lui Gérard Genette care vizează o anumită
transcenden?ă textuală), Tănăselea invocă elemente de
pictură consacrată în secolul XX pentru a le redimensiona,
filtra ?i transmuta într-o în?iruire de sensuri echivocă. S-ar
putea spune că pictura lui Tănăselea este una de tip eseu,
în care întreaga istorie a artei moderne este chestionată,
interpretată ?i reeditată într-un limbaj propriu cu accente
dramatice sau lirice din regnul ars-poetica. Tănăselea are o
imensă cultură artistică ?i o îndelungată ucenicie în ?coala
ideilor europene, iar în picturile sale creează eseuri plastice
în care citează, chibzuit, din expresioni?tii secolului XX cu
aceea?i u?urin?ă cu care un erudit într-ale filosofiei citează
din operele marilor gânditori pentru a-?i sus?ine propria
interpretare.
Cu fiecare nouă serie tematică artistul ne propune să
explorăm nu atât un nou limbaj plastic, pentru că stilul său
este unul ajuns la maturitate, cât o nouă paradigmă
filosofică. Arta este realmente un mediu prin care artistul
vorbe?te despre existen?ă cu aceea?i larghe?e ?i
complexitate cu care un scriitor se exprimă în prozodii
Cu siguran?ă Cristian Tănăselea este un nume de
care vom mai auzi ?i de care ?coala românească de pictură
merită să fie mândră.
ILINCA BERNEA