MASTER KEY Artă bazată pe tehnologie în cultura vizuală @ Muzeul de Artă Cluj-Napoca
MASTER KEY
Artă bazată pe tehnologie în cultura vizuală
31 mai – 19 iunie 2016
Curatori: Offenbacher Ferenc și Orosz Márton
Comisar de expoziție: Alexandra Sârbu
Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu Academia Maghiară de Artă din Budapesta și Fundația Kepes, sub înaltul patronaj al Consulatului General al Ungariei în România, filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 31 mai – 19 iunie 2016, o revelatoare sinteză expozițională care circumscrie ipostazieri multiple și grăitoare ale dialogului procesual și a interacțiunii dintre artă și tehnologie, purtând amprenta inconfundabilă a evoluțiilor artistice înregistrate în ambianța culturală maghiară.
Vernisajul expoziției intitulate „MASTER KEY – Artă bazată pe tehnologie în cultura vizuală” va avea loc marți, 31 mai 2016, cu începere de la ora 18:00, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ța Unirii nr. 30).
„Trăim în epoca luminii” – spunea László Moholy-Nagy în 1927, la distanță de un deceniu după ce a scris poemul Viziunea luminii. Cum să nu fim de acord cu această declarație profetică acum, la începutul secolului XXI, când lumina artificială a devenit o parte integrantă a vieții noastre cotidiene?
Selecția lucrărilor prezentate în expoziția de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, reunită sub genericul sugestiv „Master Key”, nu s-a concentrat doar asupra ilustrării modului în care a fost valorificată și interpretată plastic lumina în câmpul artelor vizuale, ci – fără a avea pretenția exhaustivității – a căutat să prezinte și încercările sau tatonările surprinzătoare care au vizat remodelarea semnificativă a relației strânse, directe, dintre artă și știință, prin fructificarea ingenioasă și inovativă a mediilor tehnologice moderne.
Nu sunt foarte numeroase domeniile istoriei artei universale care să fi fost influențate, într-un mod atât de marcant, de un cerc restrâns de artiști exemplari de origine maghiară. Lucrările prinse în trama circuitului expozițional retrasează, astfel, ipostazele majore ale unei tradiții deja îndelungate, acel arc istoric al unei moșteniri cultural-spirituale izvorâte din eforturile creative ale artiștilor maghiari, axate pe străduința de a conferi autonomie culturii vizuale născute în jurul luminii, principalul actant, asumat ca un soi de „cheie fermecată” a artei bazate pe tehnologiile emergente.
György Kepes și László Moholy-Nagy s-au numărat printre primii artiști ai secolului XX care s-au preocupat, dintr-o dublă postură: artistică și teoretică, de funcția și rolul luminii în cadrul comunităților urbane: Moholy prin realizarea unei lucrări devenite astăzi iconică, larg circumscrisă artei cinetice, Modulatorul lumină-spațiu (1922-1930), iar Kepes prin construirea primei opere de artă din tuburi de neon ridicată în spațiul public (1949-1950).
Moștenirea lor spirituală a constituit sursa majoră de inspirație a unor artiști din următoarele două generații, prezenți în cadrul expoziției, care au manifestat o uriașă deschidere în testarea și îmbrățișarea noilor modalități de exprimare aduse în scena practicii artistice prin apariția instrumentarului multimedia. Iar printre aceștia, un loc proeminent îl ocupă Vera Molnár, o artistă cu o contribuție esențială la nașterea mișcării digital art și o pionieră a utilizării computerului în sfera artelor vizuale, membră fondatoare a Groupe de Recherche d’Art Visuel (GRAV) din Paris (1960), precum și Attila Csáji care, în 1977, a fondat grupul FOTON-ART din Budapesta, înscriindu-se ca un deschizător de drumuri în studierea modului în care poate fi fructificat în practica artistică laser-ul, experimentele sale fiind derulate atât în Ungaria, cât și în Statele Unite ale Americii, unde a ajuns ca bursier al Centrului de Cercetare Vizuală al MIT.
Sub raportul tematicii abordate, cât și al locului său de origine, o importanță simbolică deosebită îl are și faptul că una dintre primele cărți fundamentale ale istoriei avangardei europene, intitulată Problemele luminii în artă, a apărut în 1925 ca urmare a unei strânse colaborări între sculptorul maghiar Miklós Barna și pictorul român Arthur Segal. Datorită contribuției lor și a noii estetici generate de studiul morfologilor moderne pe care le poate îmbrăca cultura vizuală, a luat ființă un grup de artiști care, abandonând voluntar practica artei tradiționale, bazată pe uneltele și mijloacele clasice, s-a raliat direcției transfiguratoare a luminii, creând, astfel, reale oportunități de dezvoltare a unor forme intermediare de comunicare și expresie care stau la baza artei multimedia și, nu în ultimul rând, a unei culturi digitale devenită astăzi aproape omniprezentă.