ARTour 1 @ Casa Artelor – Café KLAPKA, Timisoara
Casa Artelor – Café KLAPKA (Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş) din Timişoara găzduieşte, în această perioadă, o expoziţie inedită “ARTour 1”, cuprinzând lucrări semnate de două tinere artiste: Nada și Nora Stîngu. Surori gemene, ele sunt absolvente ale Universității de Arte Plastice din București, cu o activitate expoziţională merituoasă în galeriile din Capitală. In toamna anului trecut au expus, pentru prima oarăîn spaţiul bănăţean, la: Băile Herculane, Reşiţa, Timişoara-Bastion.
In acest an, “ARTour” înseamnă un adevărat itinerariu expoziţional, în diverse oraşe din vestul şi centrul ţării, dar si peste hotare. Referindu-se la creația celor două artiste, curatorul expoziției, Dana Antoaneta Bălănescu, subliniază că artistele “au reuşit ceea ce şi-au propus, şi anume, să aibă o viziune trăită autentic. Prin mijlocirea unor personaje imaginare, ele traduc plastic anumite stări diversificate în decursul anilor, generând, astfel, schimbări majore în concepţia plastică.”.
Expoziţia (vernisată în 17 martie 2016), este deschisă până în 31 martie, fiind, déjà, vizionată de câteva personalităţi culturale din Timişoara. Inclusiv de către maestrul Silviu Orăvitzan, care a apreciat talentul expozantelor, menţionând forţa viziunii şi profunzimea lucrărilor.
(FOTOGRAFII: Codruţa Stîngu)
,