La Iaşi, artiştii 6 AP, afinităţi de structuri creative
La IaşI, artiştii 6 AP , afinităţi de structuri creative
Mihai Păstrăguş
La Iaşi, între 3- 20 decembrie 2015, La Galeria UAP Th. Pallady este o întâlnire benefică cu publicul ieşean, a unui grup de artişti pe care i-am putea “ boteza” 6 AP, nefolosind criterii oculte sau mistice în denumire, ci pur şi simplu, având în vedere performanţa acestora în statutul lor cultural de artişti premiaţi la concursuri de notorietate.La Expoziţia intitulată CONEXIUNI avem următorii participanţi: Cristian RADU din Brăila, Ofelia HUŢUL, Sorin PURCARU, Cristian DIACONESCU din Iaşi, Crenguţa MACARIE din Galaţi, Laura TITOR din Bucureşti. Intâmplător sau nu, cifra 6 are în interpretările sale mitologice, unele tangenţe cu creaţia celor 6AP. Acest număr reuneşte două actvităţi ternare contradictorii, binele şi răul, 6 fiind cifra simbol al darurilor şi antagonismelor, semnificând desăvârşirea potenţială prin semnul grafic a şase triunghiuri echilaterale înscrise într-un cerc, forme care generează steaua în 6 colţuri, şase fiind, de asemeni, şi cifra care indică în Geneza, în câte zile a fost creată lumea etc.
Lucrările expuse de cei 6AP au în comun nu numai performanţa artistică, ci şi o anumită asemănare privind viziunea şi diegeza lor asupra subiectelor abordate : îndrăzneală şi libertate de gândire, o inspiraţie apropită sensibil de expresionismul oniric în care plăsmuiesc formele, o înclinaţie spre un specific tragicomic cu tentă mitologică, o tendinţă pronunţată spre metafizic în abordarea şi soluţionarea subiectelor, o tendinţă discretă spre o semiotică decorativă. Subiectele abordate de autorii invocaţi, se înscriu pe linia unui posibilism care tinde spre nelimitat, în sensul că soluţiile artistice ale subiectelor pot lua orice dezvoltare şi se pot îndrepta spre orice semnificaţie privind interpretarea. Din această perspectivă , nu mai are nici-o relevanţă problema verosimilităţii clasice. Lumile plăsmuite de artiştii grupului, mai mult în parametrii visului nocturn, sunt paralele şi incongruente în cea mai mare măsură cu realitatea fizică, sunt lumi virtuale, dar cu trimiteri semantice la istorie şi mitologie, la religie şi etosul uman actual în toată dimensiunea sa existenţială.
Cu toată afinitatea de structură psihică pe linia creaţiei, cu apropieri sensibile în diegeză, grupul 6AP se şi diferenţiază, cum e normal, când le analizăm stilul şi viziunea, pentru că fiecare are experienţa sa artistică de viaţă, fondul său aperceptiv cultural, orizontul său filosofic ş.a.m.d.
Cristian Radu, pe lângă caracteristicile generale comune,enunţate mai sus, creaţia sa are, prin formă şi culoare, (forme nervoase şi aglomerate, culori sumbre şi cu accente sangvine ) o tendinţă accentuată spre dramatism şi spre conflictual, dacă nu chiar tragic. Nu excludem din compoziţie sa şi o notă vizibilă de tragicomic, înscrisă în parametrii unei estetici a urâtului, oricum este o lume a protestului, în forma unui vacarm cu nuanţe valpurgice. Femeia cu picioare lungi ,simbolizând fuga, dezechilibrul, instabilitatea, lipsa de încredere morală etc., o lume dezintegrată moral. Expresivitatea sa nonidentitară ne face să credem că repertoriul său plastic ţine de o filosofie a hilarului.
Complexa artistă ieşeancă, Ofelia Huţul, are în cadrul grupului o înclinaţie pronunţată spre metafizic (vezi Destinul, Remember, Ispita cât şi Visul de libertate). Prima lucrare menţionată, Destinul , reia la nivel contemporan, tema eroismului de factură prometeică în limbaj pictural, care echivalează cu sacrificiul suprem, nu atât pentru sine cât pentru omenire. Autoarea, prin bogata şi matura sa experienţă aristică şi socială,vede, chiar într-o formă de ironie sarcastică, conflictul dintre libertatea ca tendinţă legitimă şi limitele fizico-morale şi intelectuale ale acesteia.Configurarea cuştii-închisoare din care un ochi simbolic priveşte sever « dezmăţul » celor « liberi » în neştiinţa lor , angajaţi într-un dans frenetic , şi faptul că din vraja dansului nu întrevăd consecinţele « nesăbuirii faptice, transmise prin limbajul plăcerilor în fapte contrare voinţei subiecţilor (Remember), ceea ce în limbaj metafizic se traduce prin determinism fatalist.
Gălăţeanca Crenguţa Macarie, artistă cu un bogat registru de expresii care pendulează pe un filon de factură suprarealist-cubistă, între o expresie identitară şi una semantică cu autentice reverberaţii estetice, abordează subiecte de factură social-morală ca : îngrijorarea, delicateţea şi gingăşia, speranţa, căutarea (scrutarea orizontului) etc. Din punct de vedere tehnic, autoarea utilizează cu efect estetic pata de culoare, formele geometrice, cutele,pliurile, luminile şi umbrele, jocul de linii cu efect sugestiv etc. Suprafeţele sale plastice vibrează pe o elaborată construcţie tactilă, producând poezie şi muzicalitate.
Cristian Diaconescu (ieşean prin adopţie, cum suntem mulţi din urbe) este, cel puţin după aparenţe, adeptul unui stil care se înrudeşte cu expresionismul psihologist, este un artist care preţuieşte libertatea pentru a-şi face curaj să spună ceee ce este cenzurat de conştiinţa bunului simţ. Este, astfel ,un artist al contrariilor, în primul rând al contrariilor dintre esenţă şi aparenţă, dintre tradiţioal şi modern. Aici se pun accente pe aparenţă şi pe modernitate. Aparenţa fenomenalizează esenţa, uneori chiar o alienează, cum este cazul analizat, iar modernitatea, în directă legătură cu aparenţa, o duce în zona unui inefabil careatinge matginile absurdului. E greu de spus dacă la Cristian Diaconescu expresia este determinată de un emoţional scăpat desub control, sau sau de un raţionalism parcimonios. Cert este că lucrările sale aparţin zonei lucifericului şi cer timp şi chei speciale pentru a fi „decriptate”.
Sculptorul ieşean,Sorin Purcaru, într-un anumit sens se apropie, absolut întâmplător, de stilul colegului Diaconescu, iar dacă este o potrivire, este doar cea de structură intelectiv-temperamentală. Sorin Purcaru operează mai mult cu valori recoltate din mitologie, şi doar în al doilea rând cu cele din zona moralei (Femeia cu clopote). Simbolurile sale tari, clopotele şi aripile, traduc defecte umane şi puteri atrofiate, devenite neputinţe, de care fiinţa umană ar trebui să se despartă. Căderea în ridicol fiind prima consecinţă a folosirii acestor „instrumente”.
Laura Titor, singura bucureşteancă participantă la grupul 6AP, se revendică din punct de vedere tematic de la universul copilăriei şi din zona creaţiei textile, ambele bogate în sugestii artistice.Le valorifică inteligent şi cu simţ artistic, făcând din artă un permanent joc de imagini şi sensuri care ajung la efecte magice. Ca şi partenerii de grup, libertatea sa nu cunoaşte limite în ce priveşte fantezia şi imaginaţia combinatorie de culori, forme, simboluri şi semnificaţii. Este o artistă cu multiple posibilităţi de exprimare, atât la nivelul identitarului cât şi al semnificaţiilor estetice.