Text și foto de Mihai Constantin

Pe Alexandru Paraschiv îl caut de cinci ani. Subconștientul culesese – așa cum iei o scamă pe sacou – imaginea unei lucrări fine dar surprinzător de potente pe care o văzusem cu ani în urmă în muzeul Mănăstirii Dervent care adună an de an piesele lăsate de artiștii participanți la excepționala tabără de creație pe care o organizează și o găzduiește. Aceasta e lucrarea:

Starea de căutare activă se păstrase undeva în adâncul minții mele iar țesătura infailibilă a Universului m-a condus – nici mai devreme, nici mai târziu decât ar fi trebuit – fix în punctul de întânire cu sculptorul care mă salutase in absentia cu dipticul său cu aer arhaic și primordial din colecția monahală pomenită. La momentul respectiv reținusem că autorul era un român plecat în Franța. Și mi-l imaginam mai tânăr.

E cumva nerușinat să vorbesc într-un articol dedicat unui plastician mai mult despre mine. Dar iau arta foarte personal. E o tovarășă de drum care îmi rezervă periodic plăcute surprize. Altfel nu știu să povestesc. Am ajuns în punctul în care Alexandru Paraschiv – din senin – îmi trimite un SMS și mă invită să ne întâlnim. Numai că nici eu și nici el nu știam cine este interlocutorul. Dar nu te pui cu Universul.

Aveam să aflu cu mirare că România – fie si accidental – este scena patronajelor de artă de cea mai bună factură iar Alexandru Paraschiv este artist rezident al Domeniilor Ostrov. S-a întors din Franța dupa aproape 25 de ani, și-a găsit legăturile care l-ar fi readus la București sfărâmate, dar i-a fost oferit un refugiu fertil pe malul Dunării unde are pe mână proiecte artistice cât pentru două vieți și resurse cvasinelimitate pentru a le aduce în concret.

Invitația în atelier a venit firesc iar acolo i-am văzut parte din operă, i-am ascultat uluitorul parcurs francez (demn de o monografie) și am văzut piesele din care transpar influențe de neolitic, Henry Moore, Picasso, Matisse pe care Alexandru Paraschiv le-a forjat în lucrări cu armonii cursive, finisări de porțelan și trimiteri la niște începuturi imemoriale ale umanității.

Un prim efect al acestei întâniri a fost ascensiunea cu un lift supersonic a percepției mele. Am descoperit presărate în clădirile de la Ostrov multe lucrări A.P. Trecusem pe lângă ele cu o zi mai devreme dar abia atunci le receptam conștient. Aș putea spune că ”întâlnirea” de acum cinci ani a fost fulguranța, impactul vizual al unei explozii. Abia acum a ajuns la mine și suflul deflagrației provocate de cumințenia harnică și perseverentă a lui Alexandru Paraschiv.

Am făcut cu poftă mai multe fotografii pe care le găsiți în fișa Artindex a artistului.