Mogoșoaia merge mai departe

unnamedDragi prieteni ai Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia,

Desigur că ne doream un alt fel de publicitate pentru acțiunile noastre culturale.
Ne exprimăm regretul pentru faptul că ajungem să fim cunoscuți de publicul căruia ne adresăm, altfel decât prin evenimentele culturale de ținută, pe care Centrul le-a găzduit în ultimii 15 ani.

În împrejurări deosebite, precum cele prin care trece în acest moment instituția noastră, este necesară o voce fermă care să asume că programul cultural preconizat va fi respectat.
Consider că avem o datorie de onoare, atât față de public, cât și față de artiștii care urmează să aducă pe simeze lucrări de artă contemporană de cea mai bună calitate estetică.

Iată de ce, în numele meu și al celor câțiva oameni care veghează la bunul mers al expozițiilor de la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești vă mulțumesc că rămâneți alături de noi, publicul nostru fidel.
Am rugămintea să distribuiți acest mesaj oricui știți că se simte atașat de valorile pe care le promovăm.

Mogoșoaia merge mai departe!

Cu considerație,

Mădălina Mirea
Coordonator al programelor culturale,
Șef al Serviciului Expoziții Documentare Patrimoniu
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești
Mogoșoaia

brancoveanu_mogosoaia_artindex_27

Un astfel de comunicat este binevenit dar necesita intotdeauna o reamintire a obiectului sau. Iata-l:

Schema prin care seful Cimitirelor l-a ingropat pe Oprescu

Judecatoarea Daria Isabela Mihet de la Tribunalul Bucuresti, care a emis mandatul de arestare pe numele lui Oprescu, arata in motivare ca in ultimii doi ani, la nivelul administratiei locale din Bucuresti, un grup bine organizat a creat un sistem prin care operatorii economici care doreau sa obtina contracte din partea institutiilor publice trebuiau sa dea spaga factorilor de decizie din cadrul aparatului aflat in subordinea edilului sef.

Grup creat in jurul lui Bogdan Popa

Aceasta activitate a grupului, creat in jurul denuntatorului Cornel Bogdan Popa, care a detinut functii la Centrul Cultural Palatele Brancovenesi de la Mogosoaia si respectiv la Administratia Cimitirelor, s-ar fi desfasurat pe doua paliere. Pe primul palier se afla activitatea infractionala desfasurata de denuntator, acuzat ca a acordat contracte publice unor contractori privati, pretinzand si primind de la acestia cu titlu de mita sume importante de bani. Aceasta activitate a creat premisele savarsirii de catre primarul Sorin Oprescu  a infractiunii de luare de mita, desfasurata pe cel de-al doilea palier infractional, se mai arata in motivare.

Grad ridicat de pericol social

Potrivit judecatoarei, in baza unei intelegeri prealabile cu alte doua persoane, Oprescu a primit de la una dintre ele suma de 25.000 de euro, din totalul de 60.000 de euro, pretinsi de acestea de la o societate comerciala care efectua lucrari la palatul de la Mogosoaia. Astfel, Oprescu ar fi validat activitatea infractionala a lui Bogdan Popa, mentinandu-l in functie desi stia ca este corupt. Instanta subliniaza ca probele administrate in cursul urmaririi penale contureaza teza potrivit careia Sorin Oprescu a primit de la Cornel Bogdan Popa cei 25.000 de euro cu titlul de mita si nu cu titlu de “imprumut”, asa cum a sustinut “in mod cu totul neconvingator” edilul Capitalei in fata judecatorului. In plus, instanta a mai retinut ca Sorin Oprescu prezinta un grad ridicat de pericol social.