Comunicat de presă
Sâmbătă, 16 mai 2015, Galeria Europe din Brașov vă invită la ora 17 la vernisajul expoziției personale a artistului Ioan Oratie, intitulata Sentimente.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 14- 28 mai a.c.

În creația plasticianului Ioan Oratie, relația dintre pictura de șevalet (cea mai mică dintre lucrări-Bărci la Arcuș având 24/ 30 cm) și cea monumentală (cea mai mare dintre opere -Dimineața devreme -190/ 100 cm) este una complexă, cu atenție susținută de artist în ultimii 15 ani.
Cele 25 de lucrări propuse privitorului se raportează prin subiectele alese fie la o realitate intimă, fie la o realitate cu care artistul a intrat în contact ca urmare a călătoriilor sale de documentare la Garnic (in Banat, langa Timisoara), Arcus (langa Sf. Gheorghe), Sozopol (in Bulgaria), Boholt (langa Fagaras) si in Grecia (la Paralia Katerini)
Picturile lui Ioan Oratie, exuberante cromatic sau dimpotrivă, delicate ca armonii și tonuri emană cu știință ori cu spontaneitate, rafinament.
La vernisajul expoziției va vorbi criticul de artă Roxana Bărbulescu, președinte al Asociației Culturale ARTAR .

Texte critice referitoare la creația pictorului Ioan Oratie

„ Deşi originar dintr-o zonă de munte, Ioan Oratie pare să se impună în primul rând prin peisajele pictate cu sensibilitatea ardentă a unui meridional, îndrăgostit de soare şi intensităţi tonale. Decorativitatea, luminozitatea şi senzualismul peisajelor sale îl pun alături de artiştii români a căror creaţie degajă un lirism aflat la incidenţa dintre naturalism şi vibraţia soluţiilor postimpresioniste, cei care au avut ca loc predilect de creaţie Dobrogea şi Balcicul….”

Veronica Bodea Tatulea (fragment din cronica  “Coloratul concert al naturii” de la pagina 4F din Gazeta de Transilvania- Foaie pentru minte, inimă şi literatură, serie nouă, nr. 5525, sâmbătă-duminică, 27-28 septembrie 2008)

“( …) artistul s-a dovedit a fi, pe de o parte, un peisagist cu suflet de poet liric, un analist rafinat al luminii şi al culorii transpuse în imagini  care, fără a fi bucolice, ating cu delicateţe coarda secretă a nostalgiei, iar pe de altă parte un spirit  ludic atras de geometria magică a spaţiilor abstracte, definite de tuşe riguroase şi de pete cromatice care intră în dialog una cu alta graţie unei formule prozodice ale cărei reguli   trebuie căutate  în precipitarea controlată a propriilor sale stări de spirit. Balansul între figurativ şi abstract nu trebuie însă interpretat  ca fiind expresia unei nehotărâri stilistice majore sau  a unei căutări prelungite dincolo de limitele rezonabile ale maturizării artistice. Există, cu alte cuvinte, ceva care uneşte cele două direcţii de dezvoltare a discursului plastic, iar acel ceva rezidă într-o  aplecare evidentă spre efectele decorative ale culorii şi ale sintaxei compoziţiilor. Peisajele, florile, naturile statice poartă amprenta unei „regii” abile care exclude din start inspiraţia de tip impresionist, lăsând în schimb locul ideii că artistul recompune realul după un model preexistent, cu vagi accente calofile.”

Corneliu Ostahie, cronicar de artă
(fragment din cronica aparută în Capitalul din 22 noiembrie 2005)

„Opţiunea lui Ioan Oratie de a ne propune imagini pline de căldură şi lumină, de a se cantona bărbăteşte cu curaj în serenitate şi echilibru, de a-şi asuma exerciţiul dur şi necruţător al autocercetării lumii poetice interioare şi de a-şi scruta forţele ce urcă în conştiinţa sa din vechime este o garanţie a unui mesaj ce răspunde civic şi responsabil conjuncturii şi tensiunilor tragice ale zilelor noastre.”

Rodica Anca Marinescu, pictoriță
(fragment dintr-un text apărut în nr. din noiembrie 2009 al publicaţiei Anticart magazin)

În urbanizarea forțată și accelerată a zilelor noastre, lucrări de pictură și desen precum cele ale lui Ioan Oratie, unde vibrează și se întrepătrund sentimentele unor cadre ale frumuseților simple și fruste, ne transportă într-o lume la care încă mai visăm. Într-o viață care se perfecționează în mod fals și brutal, îndepărtându-ne de bucuriile adevărate ale trăirilor proaspete, blînde și dulci ca mierea, această artă a rememorărilor ne mângâie sufletul obosit de o alergare în gol – lipsită de semnificații majore.
Pictorul ne redă în arta sa, prin alegerea unor mijloace de exprimare vizuală tradiționale, un calm necesar, o poartă către o lume care i-a fost predestinată – o poartă insuficient de bine închisă și care se deschide în bătaia vântului pentru scurte intervale, atunci când ochii noștri pot întrezări cu uimire acea lume pierdută ieri și regăsită azi datorită lui.

Ion Lazăr, septembrie 2013
(Fragment din textul pictorului Ion Lazăr, septembrie 2013 „Pictura lui Ioan Oratie – sentiment și predestinare”)