Licitatie Goldart Ghildush – Luni, 20 aprilie
Licitația 143 – Reflexe și culoare – luni 20 aprilie, ora 19.00
Vă invităm luni 20 aprilie, ora 19.00, la o licitatie ce propune și de astă dată cunoscătorilor o selecție de obiecte reprezentative pentru categorii artistice majore.
Iubitorii de artă decorativă au prilejul să achiziționeze servicii de cafea, vase pentru flori, corpuri de iluminat, obiecte de toaletă, dar și mobilier stil – toate provenite din ateliere europene renumite pentru producția lor de la sfârșitul sec. XIX și sec. XX. Acestora li se adaugă câteva piese de sculptură mică, cu rol ambiental, aparținând unor ateliere franceze sau semnate de sculptori români. Genurile reprezentative ale picturii sunt prezente prin opere al căror numitor comun l-ar putea constitui cromatica reflexelor meditative sau a celor senzoriale ce participă la definirea imaginii.