Se dă un punct oarecare

Sau despre imponderabilitatea unui punct

Punct

Punctul ca formă de abstracție prin excelență. Lipsit de materialitate sau dimensiune.

De fapt, a văzut cineva vreodată un punct?

Deși reprezintă un concept de bază al geometriei analitice, în momentul în care este supus unei analize individuale, constatăm că punctul este lipsit de conținut (F. Klein, Elementary Mathematics from an Advanced Standpoint: Geometry). Dealtfel, despre punct am aflat încă de la Euclid că nu are nicio parte.

Un nul plin de conținut, la intersecția dintre nominalism și idealism matematic, dintre geometrie și filosofie, punctul se află pretutindeni și totuși nicăieri. Dacă două lumi s-ar intersecta într-un singur punct, ele ar putea avea totul sau nimic în comun.

Un astfel de punct se găsește și în mijlocul globului ocular, acolo unde imaginea lumii se inversează, pentru a fi mai apoi proiectată cu susul în jos pe retină.

Situat incert undeva în interiorul pupilei punctul glisează în funcție de planul privirii. Acesta cuprinde în întregime două lumi – cea de dinainte și cea de dincolo de privire, rămânând totuși înafara ei.

Să îl numim punctul-în-care-privirea-se-conține-pe-sine.

Un moment de big-bang în interiorul ființei: în care imaginea întregului se adună într-un loc infim pentru ca apoi să explodeze și să facă întreg sensul pe care îl dăm lumii.

În acest punct, întreg conținutul captat de privire dobândește aceeași valoare în plan informațional – materialul se amestecă cu umbra sa, iar golul se confundă cu plinul.

Iată-ne ajunși într-un paradox: punctul lipsit de conținut devine astfel manifestarea materială a unei reprezentări bipolare.

Arantxa Etcheverria creează o serie de situații geometrice, surprinzând instanțe ale imanenței în viața de zi cu zi. Formule de îmbinare între lumină și umbră, aduse în același plan bidimensional.

Se dă un punct oarecare funcționează ca sală de așteptare, înaintea unei noi stări a conștiinței.

*credit imagine: Treatise of Man, René Descartes, ediția 1664

________

Given a Random Point

Or about the imponderability of a point

Fullstop

The point as a form of ultimate abstraction. Stripped of materiality or dimension.

Actually, has anyone ever seen a point?

Although it represents a basic concept of geometric analysis, when subjected to individual analysis, we realize that the point lacks any sort of content. (F. Klein, Elementary Mathematics from an Advanced Standpoint: Geometry). By the way, about the point, ever since Euclid, we know that it has no parts.

A void full of meaningful at the intersection between mathematical nominalism and idealism, between geometry and philosophy, the point is all around us and yet nowhere. If two worlds were to intersect in a single point, they could have everything or nothing in common.

Such a point can be found inside the eyeball, where the image of the world is inverted to then be projected upside down on the retina.

Situated uncertainly inside the pupil this point may glide depending on the plane of sight. This comprises two worlds – one that lies ahead of us and one beyond our sight, yet remaining outside of it.

Let’s call it the-point-in-which-the-gaze-contains-itself.

A big-bang moment inside being: in which the image of the whole gathers in a miniscule point to then explode and make all the sense we give to the world.

In this point, the entire content captured by vision acquires the same value on the same informational plan – the material blends in with its shadow, and emptiness is confused with fullness.

So here we are in a paradoxical situation: the point, lacking any content, becomes the material manifestation of a bipolar representation.

Arantxa Etcheverria creates a series of geometric situations, intercepting instances of immanence in everyday life. Forms of conjunction between light and shadow, brought together in the same bidimensional plan.

Given a Random Point functions as a waiting room for a new state of consciousness.

*credit image: Treatise of Man, René Descartes, 1664 edition