Fotografii de viaţă lungă

de Florin Colonaş

Oprindu-te la Rathausschleuse, unde poţi asista la marele spectacol al trecerii barjelor şi navelor de pasageri prin sistemul de ecluze al Elbei, nu poţi să nu rămâi uimit de măiestria oamenilor fluviului, care pilotează în amonte şi aval vasele încărcate „ochi” de containere sau cu turişti veniţi de pretutindeni. Spectacolul este acompaniat sonor de orchestra ornitologică a speciilor ce populează lacul într-un continuu recital de balet pe apă, în aer şi pe sol, al graţioaselor înaripate aflate în permanent contact cu numeroşii gură-cască de pe esplanadele fluviului. Mai toţi cei prezenţi vor trece şi pragul clădirii limitrofe care adăposteşte un important loc cultural, Bucerius Kunst Forum, operă culturală caritabilă a doctorului Gerd Bucerius (1906-1995) şi a soţiei sale Ebelina. Edificiul se înalţă semeţ la numai câţiva metri de maiestoasa clădire a primăriei hamburgheze de pe al cărui frontispiciu domină marele blazon al senatului oraşului, cu cei doi lei ce susţin blazonul, cu cetatea cu trei turnuri şi o poartă închisă. Dedesubt, o inscripţie mobilizatoare: „Libertatem quam peperere/ maiores digne studeat/ servare posteritas.”
Fundaţia care a găzduit numeroase expoziţii de mare prestigiu în cele două săli octogonale de la parter şi primul nivel are încă trei luni deschisă expoziţia unor mari artişti fotografi intitulată „Von Stieglitz, bis Man Ray, New-York Photography”. Ca să vă daţi seama de calibrul expoziţiilor viitoare, care vor avea loc la un interval de aproximativ 3 luni una de cealaltă, în viitorul apropiat se vor succeda: „Matta, Fiktionen”, „Giacometti und sein Kreis”, „Alexander Rodtschenko, Eine neue Welt” şi ultima anunţată pentru octombrie viitor – „Dionysius, Rauch und Ecotas”.

Alfred Stieglitz (1864-1946) a fost nu numai un avangardist, dar şi un galerist şi un important mecena care a susţinut în egală măsură fotografii şi pictorii. Începând cu imaginile de iarnă ale New York-ului anului 1893 şi parcurgând decenii de căutări şi izbânzi, Stieglitz s-a oprit de multe ori asupra chipului uman, asupra străzii şi aspectelor sale sau asupra clădirilor gigant, dând viaţă acestei lumi împietrite.

Man Ray 1933 Brancusi

La celălalt punct s-a situat Man Ray (Emmanuel Radnitzki), un fotograf al imaginaţiei care era pasionat de portretele unor mari artişti ale căror imagini ne-au rămas drept documente fără egal. Desigur pentru noi sunt extrem de interesante imaginile cu români, între care amintim portretul lui Benjamin Fondane, care îşi ţine în poală propriul cap (1928), ca şi portretul lui Brâncuşi (1930), una dintre nenumăratele imagini cu maestrul gorjan de care l-a legat o mare prietenie şi pe care cu drag l-a surprins în obiectivul său. Să nu uităm şi nenumăratele fotografii pe care i le-a făcut sculptorului cu căţeluşa sa albă ca zăpada, Polaire. Să nu mai vorbim despre imaginile de atelier. De altfel, sculptorul era el însuşi un pasionat fotograf şi cineast şi o recentă expoziţie de la Centrul Pompidou a fundamentat această latură a artistului vizionar. Ray l-a fotografiat şi pe Victor Brauner, cu haina sa de piele (1933), apoi pe Martha Bibescu, în 1935, dar şi un personaj mai puţin cunoscut la noi, deşi era româncă, Genica Atanasiu, pe numele ei adevărat Eugenia Tănase (1897-1966).

Brancusi by Man RayMan-Ray-Benjamin-FondaneMan+Ray+James+Joyce+1922

Dar pe cine nu cuprinde opera lui Man Ray, mare prieten şi sprijinitor al pictorilor moderni Moïse Kisling, Tsuguharu Foujita, Max Ernst, Duchamp, Dubuffet, alături de alte mari figuri ale artei. Fotografiile alcătuiesc o veritabilă antologie a artiştilor plastici și portretele lui Hemmingway, Arthur Honegger, Kandinski, H. Arp, James Joyce sau ale artistului Alechin ori cel al lui Agn Chan, sunt de asemenea opere de referinţă.

Edward Steichen – Gloria Swanson  (1924)

Opera lui Edward Steichen – un portret feminin cu faţa acoperită de un voal cu modele, este şi emblema expoziţiei. Este vorba despre o fotografie din 1924 a celebrei actriţe Gloria Swanson, o imagine emblematică a artei fotografice moderne ce se dezvolta în New York, adevărata capitală a acestei manifestări artistice. Fotografilor newyorkezi le-a priit arta lor şi mai toţi s-au bucurat de o viaţă de patriarh. Începând cu Ruth Bernhard (1905-2006) şi continuatorul său Irving Penn (1917-2009), autorul portretelor lui Truman Capote şi Elsa Schiaparelli, Andreas Feininger (1906-1999), prezent cu un minunat autoportret, Dorothy Norman (1905-1997), cea care l-a imortalizat pe Bertolt Brecht (1949), imaginea dramaturgului reflectat într-o lentilă, Berenice Abett (1898-1991) cu o minunată fotografie a galeriei de artă cubistă şi abstractă, Peggy Guggenheim (1943), ca şi portretul aceleiaşi colecţionare făcut de André Kertész în 1945, toţi s-au bucurat de suficiente decenii pentru a-şi arăta măiestria. Preocupat de sfera vieţii sociale, Levis Hini (1874-1940) s-a aplecat asupra emigranţilor, micilor vânzători de ziare sau a ciocănaşilor, ca şi asupra celor ce fără a face “jumping” de plăcere, îl făceau printr-o controlată obligaţie, cocoţându-se pe braţele lungi şi înguste ale giganticelor macarale! De altfel, Alfred Stieglitz se ocupă de acest oraş al ambiţiilor, cu zgârie nori care sfidează dimensiunile şi omul. O imagine cu încărcătură dramatică este cea semnată de Weegee (1899-1968), în care un fulger loveşte un zgârie nori. O imagine cu Brooklyn Bridge aparţine lui Feininger.

Andreas Feininger – 42nd Street View ( 1942)

Ansel Adams – Alfred Stieglitz 1939

Alfred Stieglitz  – Georgia O’Keeffe, Hand on Back Tire of Ford V8 (1920)

Stieglitz a fost portretizat la rândul său de Ansel Adams (1939), cu părul alb, mustaţă bogată şi ochelari rotunzi cu ramă fină, metalică. O fotografie de excepţie este cea pe care Stieglitz i-a făcut-o Georgiei O’Keeffe (1920) a cărei mână mângâie roata din spate a Fordului său.

Walter Rosenblum – Child on a Swing (1938)

Berenice Abbott – Peggy Guggenheim (1920)

Lewis Hine – Steamfitter (1920)

Steichen cel pasionat de lumea străzii şi suferinţa umană, redă într-un ciclu de fotografii, azilul şi de multe ori pe cel psihiatric.
Astfel putem schiţa câteva linii directoare ale expoziţiei: Kertész este preocupat de distorsiune, Marvin E. Newman este pasionat de umbră, Josef Breitenbach avea ca principală preocupare corpul uman dar şi fotogramele, ceea ce îmi aminteşte de fotograful nostru Aurel Bauh. De fapt aminteam la începutul articolului despre proiectele Fundaţiei Bucerius, de aceea trebuie subliniat că actuala expoziţie este finalul unei trilogii privind aspectul îmbinării artei picturale şi a celei fotografice, proiect început în 2007 şi continuat în 2009, alcătuind astfel o imagine completă asupra identităţii culturale a unui oraş în care avangarda a avut o foarte bună fază de dezvoltare în prima jumătate a secolului al XX-lea.Josef Breitenbach – Montparnasse (1935 ) Man+Ray+Le+Violon+d’Ingres

Se cuvine în încheiere să spun două cuvinte despre acel „Pentagon B” al fotografilor români importanţi: Bauh, Theodor Brauner, Brâncuşi, Berman şi Brassaï, şi cărora li s-ar putea face o expoziţie pe măsură, la Bucureşti. Poate îl incit pe Mihai Oroveanu, vechiul meu prieten, care nu numai că are forţa logistică a organizării, marea pricepere, dar şi entuziasmul unor asemenea manifestări, toate fundamentate pe experienţa unui excelent fotograf şi pe deasupra atributele unui mare şi pasionat colecţionar de fotografii.

Hamburg, 2012

Berenice Abbott – Designer’s Window, Bleecker Street (1947)Man+Ray+Tears