DATE BIOGRAFICE

1943                     LIANA AXINTE se naste in Ploesti, Romania

1969 – 1971          Bursa Friedrich Storck , Atelier in Muzeul Friedirich si Cecilia
Storck, Bucuresti, Romania
1973 – 1982          Artista liber profesionista , membra a Comitetului National a
UAP, Bucuresti, Romania
1983                      se stabileste in Germania Federala, locuieste in Deggendorf
Lucrarile Lianei Axinte se gasesc in
Muzeele romanesti: MNAC Bucuresti, Muzeul de Arta Vizuala,
Galati, Muzeul de Arta Constanta, Muzeul de Arta si Etnogra-
fie Bacau, Muzeul orasului Tecuci si in Colectii de Arta –
Annemarie si  Dr.Udo Ebner, Anne si Albert Hiergeist, Anton
Herr, Irene Ehly, Dr. Marianne Stadler, Sabine Rusdorfer,
Dr.Peter Schloth, Manfred Pleintinger, Dana si Christoph
Giovaninnetti, Hanna Baumann, Fernanda si Dr. Paul Nagler,
Claud Massuard, Christa si Hubertus Hacker, S. Hacker,
Dr. Manfred Leubner, Marcus Fritz ,
Bancile Sparkasse – Deggendorf, Osterhofen, Plattling,
Wallerfing, Colectia Schmid si Primaria orasului Deggendorf, BRD

EXPOZITII PERSONALE

1969                          “Masti de teatru si desene pentru“Bachantele” de
Euripide – Centrul Tineretului, Sos. Kisselef, Bucuresti
Expozitie impreuna cu Smaranda Cretoiu.
Expozitia este deschisa de de Eugen Schileru
1973                           “Sculptura in lemn si Xilogravuri monumentale” –
Galeria Orizont, Bucuresti, Afis-Catalog
1979                           40 Marionete ale  spectacolului “Till Eulenspiegel”de la
Teatrul Tandarica, Caminul Artei, Bucuresti, Catalog
1989                           “die Wandlung”= “Devenirea”, expozitie conceptuala de
pictura si instalatii,  – Muzeul Orasului Deggendorf
1991                           “Das Portrait“, expozitie conceptuala cu portrete si
Instalatii –  Kapuzinerstadl, Deggendorf, sponsor – Dr. Udo
Ebner
2000                              Invitatie 11.5 – 29.5  pentru Galeria Montserrat, N.Y.,USA
2001                           “ In Memoriam sistemului de lumina” – expo. concept cu instalatii si pictura monumentala de factura noua, afis, flyer – ziar,  Kapuzinerstadl, Deggendorf
2004                            Atelier deschis in Kultur Fenster, Deggendorf
2006                            Expozitie si proectii de pictura la Festivalul de Muzica
de la St. Leu la Fóret, Franta
2007                            “Poezie” – Ilustratii pentru carte, Edith K. Raum,Degg..
2013                            “Grafica”, Edith K. Raum, Deggendorf
2013 ————————-“Miscare rapida, priveste” . Sculptura ceramica in
Colectia de Arta a Bavariei de Est, Muzeul Hengersberg, Germania, catalog

SIMPOZIOANE DE SCULPTURA

1970 si 1975                        Piatra – Magura Buzau, Romania
1971                                    Piatra – Arad, Romania
1976                                    Lemn – Moravany-Piestany, Slovacia
1979                                    Medalii de Bronz – Nyregyhaza, Ungaria
1983                                    Bronz, Sculptura mica – Iserlohn, Germania de W.

LUCRARI PENTRU SCENA

Colega cu Andrei Serban, il sfatuieste pe acesta la inceputul carierei sale de regizor de teatru – ex.: obiecte de scena pt. Teatrul Nottara in Bucuresti
Colaboreaza cu Youssuf Aydabi scriind impreuna decupaje de film si traduceri de poezie araba, ia parte la lecturi in Casa Scriitorilor si la Universitatea din Bucuresti
Colaboreaza cu regizoarea Catalina Buzoianu incepand cu lucrarea de Diploma a acesteia:
1969- “Bacantele “ de Euripide – Masti rotunde pentru actori –Teatrul Studentesc, Bucuresti.1971

1971                   -“Bolnavul inchipuit” de Moliére – masti de Comedia
dell arte in conceptie personala – Teatrul National, Iasi

1979                    -“Till Eulenspiegel” – 40 Marionete , Teatrul Tandarica, Laureat al Premiului Erasm, Bucuresti
Acest spectacol este prezentat la Festivalul International de Marionete de la Charlesville Mezieres , Franta, unde are un succes rasunator. Marionetele au influienta aspra culturii acelui timp in Bucuresti

2008                    -“Ioana si Focul” de Matei Visniec – Masti, Marionete si obiecte de scena – Teatrul de Comedie, Bucuresti

LUCRARI PENTRU SPATIUL PUBLIC

1969 –         Parcul de Sculpturi – Tabara Studenteasca – Costinesti, Marea Neagra
1971     Teatrul National Craiova – Reliefuri in piatra  pe Fatada

1972    “Fat Frumos din Tei” – piatra – 3m, – Buzau

1970                Portret “Gorge Calinescu”, 1,20m, semnat impreuna cu Nicolae Rosu – Scoala “George Calinescu”, Bucuresti

1982    Portret “Teodor Mazilu” Bronz cca.90cm. proiecteaza mormantul lui Teodor Mazilu, scriitor roman de mare valoare. –cimitirul Straulesti, Bucuresti

1987    proiecteaza mormantul lui “Gorge Apostu” in Cimitirul Pére Lachaise, Paris, Franta

1996 – 1997 —-“Gorge Apostu” – Portret 1.20m, turnat in bronz  inRomania;– donatie pentru “Centrul International de Cultura si Arta, Gorge Apostu”, Bacau . din 2012 originalul de ceramica/MNAC – 1,20m

1988     “Fereastra” – relief ceramic, 5/3m. Sparkasse Plattling

1991    Pictura pe Obiecte  plate de lemn – spatial 9/6m., Sparkasse Plattling
1992    Proiect pentru Turnul scarilor Plattling

1992                 “Gradina” – mozaic de piatra si ceramica, 5/3m. Plattling

1992                 Pictura peretilor trezoreriei din Sparkasse, Plattling

1993                 “Pictura albastra” , 5/3m., 9/3m., Camera de Conferinte”, Sparkasse Deggendorf

1997             “Hell”/Luminos – Obiect plat din mozaic de piatra , 3qm., Sparkasse Wallerfing

1999             “Omul pom” Pictura 3/3m., Design-ul spatiului cu oglinzi, Sparkasse Osterhofen
1999 – 2000 reorganizeaza Manufactura de Ceramica HERR, Bogen, BRD

2000    “Barca”, 8/4m., 4/1m., Casa S.Hacker Plattling

2000             “Cand imbratisezi natura” de Susanna Darabos – Conceptul cartii si ilustratiile, Editura Duschl, Germania

2002                  Pictura – “Adorarea Florii”, 30qm., Casa Christa si Hubertus Hacker, Rettenbach/Deggendorf

2007    “In curgerea raului” de Susanna Darabos – conceptul cartii si ilustratiile, Ed. Druckforum, Germania
din 2009         este curatoarea Galeriei EDITH K. Raum  Deggendorf, Germania
2010 ———–“Carte de titluri” de Octavian Barbosa – conceptul cartii si                ilustratiile,  Editura  NOI, Bucuresti Romania
2011-2012              Galeria Contemporana si sala Avangarda romana in MNLR, Romania, Bucuresti
2012                   Banner –ul Ion Luca Caragiale, 4,5m la MNLR, Bucuresti
Sculptura “Karmann”, 1.70m , Westl. Stadtgraben Deggendorf, Germania
2012    Banner –ul MNLR si Casele sale Memoriale, 4m la MNLR, Bucuresti, Romania
2008 – 2014 este curatoarea galeriei de Arta “ Edith K. Raum” in Deggendorf

      PREMII

1969 – 1971 – Bursa Friedrich Storck

1970 – Premiul  UAP pentru Participare la primul Simpozion de Piatra  – Magura Buzau, Romania

1991 – Premiul de Distinctie la Expozitia Internationala de Grafica de la Osaka, Japonia

1994- Premiul Primarului orasului Deggendorf – “Boaba de Aur”pentru expozitia “Begegnungen”=”Intalniri” din Cafe Collegium, Deggendorf

     EXPOZITII DE GRUP

In Romania anilor 1969 – 1982 la majoritatea expozitiilor Uniunii Artistilor Plastici din Bucuresti.
2010, 2011 – “Desen de sculptor”, Simeza, Bucuresti, Romania
2011 –             Caminul Artei, Bucuresti, Romania
2011, 2012 –“ Grafica romaneasca” – Caminul Artei, Bucuresti, Romania

PARTICIPARI ROMANESTI LA EXPOZITII INTERNATIONALE

1974 – Barcelona, Spania, 1975 – Florenta, Italia, 1976 – Praga, Cehoslovacia, 1976 – Berlin, 1977 – Dortmund, Germania, 1977 – Paris, Franta, 1977 – Düsseldorf, Germania, 1978 – Varsovia, Polonia, 1978 – Moscova, Rusia,1979 – Sofia, Bulgaria, 1978 – este acceptata la Concursul de Portret “Paul Louis Weiller” – Paris, Franta

EXPOZITII DE GRUP INTERNATIONALE

din 1985                                   BBK.München – Expozitie a Uniunii Artistilor Plastici din Bavaria  de Sud – Galeria artistilor in Völkerkunde Museum, München, Germania

1988, 1989, 1990, 1991 – “Arta sacra” – Galeria Nesles, Paris, Franta

1988                                  “Artistii Galeriei Delpha”, Paris, Franta

1991                                  “Expozitie internatinala de Grafica”, Osaka, Japonia
1993                                   Expozitie de Ceramica a Bavariei de Nord – Muzeul de Ceramica Obernzell si Muzeul manastirii Asbach, Germania
1999                                    Art Promotion – Gremi de Galeries d `Art de Catalanya, Barcelona, Spania
2003                                    Europ`Art – Bruxelles, Belgia
2003……………………………… “a praise of small format in contemporary art” – Centre culturel CH Peugeot – Atelier 7, Paris Franta

Expozitiile”Grupei de ceramisti Axinte”, Deggendorf” :

1993                                    Kapuzinerstadl, Deggendorf
1994                                    Kastenhof, Landau
1996                                    Kulturmodell, Passau
2002                                    Kurpavillon, Grafenau
2003                                   „Kulturfenster“, Deggendorf
2005                                    Kapuzinerstadl, Deggendorf

  BIBLIOGRAFIE

Mihai Driscu , critic de Arta –1979 -“ Un eseu  sculptural despre intelepciune si comedie “– Catalogul :Liana Axinte –Marionete la Till Eulenspiegel

Nicolae Steinhard, scriitor, filozof mistic – 1983 -“Critica la persoana Intaia” ,
capitolul .Luditer vel crudeliter, Editura Dacia, Bucuresti , romana

Ionel Jianu, critic de Arta – 1986 – “Artisti romani in West”- dictionar – articolul este scris de Gabriela Carp, American Rumanian Academy of Art and Sciens,
Engleza, franceza

Octavian Barbosa ,critic de Arta – 1976 – Primul “Dictionar al Artistilor Contemporani Romani” – Editura Meridiane, Bucuresti, romana

Lazar Baciucu, jurnalist, Carte document – 1998 -“Poiana cu sculpturi”, Editura Orion, romana

1994 – 1995 – “Who´s who in International art” – International biographical art dictionary, Lausanne Elvetia, engleza, franceza

Romeo Pervolovici – Dictionar de Sculptura
Ioana Vlasiu – Dictionar de sculptura

Maria Magdalena Crisan  – 2010 – “Exercitiul privirii”,Editura……………..romana

In Romania apar in presa numeroase articole despre Liana Axinte, precum si interviuri in TV filme  si in emisiuni de Radio/recent interviuri Radio ale Aureliei Mocanu 2011, 2012, 2013 despre salile MNLR

Scrieri despre filosofia artei si simbolica ornamentelor

Filme:

1994 – “Itinerar german cu Liana Axinte” TV film de Maria Crisan, critic de Arta si Florin Orezeanu, operator la TV Romana. Filmul este transmis la ARTE, prima data in 1996

2004 – “Liana Axinte, “Die Welt ist eine Bühne”/”Lumea este o scena” –
Film video de Christina Kellner, Felix Gschwandtner, Mathias Zabiegly, studentii Lianei Axinte la Institutul de Media Technik, FH Deggendorf

DESPRE SCULPTURILE CERAMICE ALE LIANEI AXINTE
de Gaby Wagner

Expoziţie în Colecţia de Artă a Bavariei de Est
Muzeul Hengersberg, 21Iunie  30 Iulie 2013

Pictorul Wu Tao Tsu a trăit în perioada Tang pe la anul 700. El ajunge să fie cunoscut şi apreciat încă din timpul vieţii, Wu Tao Tsu a pus bazele picturii chineze. Când împlineşte 80 de ani, pictează ultima sa operă şi împăratul îl vizitează împreună cu întreaga sa curte pentru a-i admira tabloul.
Wu Tao Tsu dă la o parte draperia care acoperea pictura şi toţi cei de faţă privesc în tăcere, aproape că nu îndrăznesc să respire; ceva atat de impresionant de puternic numai văzuseră niciodată: un peisaj cu munţi acoperiţi de zăpadă, păduri, prăpastii adânci şi cascade se aflau acolo.
Wu bate din palme şi merge spre tablou, intră în el pe o potecă de piatră; urcă această potecă mereu mai sus, se vede din ce în ce mai departe. In sfarşit, toţi observă cum Wu a ajuns în faţa unei peşteri în care intră şi care se închide în urma sa. In acest moment, dispare întregul tablou şi împăratul priveşte un perete alb!

Liana Axinte îmi spunea :“ Sunt eu în ceea ce fac …“
Graniţele dintre lume şi lumea artei numai au importanţă, Arta şi viaţa sunt una; Liana Axinte are o experienţă vastă în mai multe direcţii în ceea ce priveşte trecerea graniţelor.

In 1943 se naşte în Romania, acolo creşte, trăieşte şi studiază în Bucureşti la Academia de Arte Plastice -sculptura, iar la Institutul de Teatru şi Film – regia de film , este profesoară, apoi devine artistă liber profesionistă; face parte din Comitetul de Conducere al UAP(Bundesverband der Bildenden Künstler) Romania.
In 1982 părăseşte Romania, trece cortina de fier de atunci, emigrează în Germania şi ajunge la Deggendorf. Pentru Liana Axinte a fost un pas important, ea spune: „aici m-am născut a doua oară“. Reuşeşte să fie stăpână pe situaţie întrecând greutăţile emigraţiei, lucrează o perioadă de timp terapie artistică şi îşi reia activitatea artistică. Multora le este cunoscută prin „Keramikgruppe Deggendorf“ pe care o iniţiază precum şi din perioada în care a condus  foarte angajat Uniunea de Artă din Deggendorf într-o perioadă foarte dificilă a acesteia..
Opera sa artistică nu se referă numai la o formă artistică , Liana Axinte se mişcă fară greutate în toate domeniile artistice – pictează, desenează şi ilustrează, crează lucrări de grafică, face sculptură şi instalaţii…

Liana Axinte compune această expoziţie, numai cu sculpturi ceramice, după cum le numeşte ea. Argila, pământul, este materialul ei preferat : pământul este elastic, se formează supus, este altceva decat piatra care ascultă fără împotrivire artistului; ea nu modelează, cum se spune tradiţional, mai mult îşi construieşte sculpturile din plăci pe care le îndoaie, le taie, le aşază împreună. O tehnică ce se folosea în timpuri arhaice la construirea vaselor mari. De fapt sculpturile sunt vase, recipiente – ce rare ori au pereţii deschişi, convecsii, mai precis, se alternează elemente concave cu cele convexe, se unesc, se construiesc unele pe altele…“Fiecare sculptură este o formă în mişcare“ spunea  sculptorul roman, Constantin Brancuşi.
„Mişcare rapidă…“ scrie Liana Axinte în invitaţia expoziţiei…nu există faţa sau spatele lucrărilor, trebuie să te mişti în jurul sculpturilor descoperind astfel vederi surprinzatoare.

Acestor complexe forme spaţiale, le revine încă un alt element – culoarea. Ea slujeşte de obicei sculptura acoperind-o de regulă cu un singur ton de culoare.
Prin alternarea între lumină şi umbră, culoarea accentuează calităţile formei. Liana Axinte pictează formele pe dinafară şi pe dinăuntru cu glazuri colorate. Liana Axinte aşază culoarea în straturi care apar după ardere datorită transparenţei glazurii,( din densitatea petelor de culoare şi a liniilor se desprinde un chip , imaginea unei păsări……)
După părerea mea, culoarea şi forma sunt folosite în aceaşi masură, ele nu sunt despărţite, mai mult, materia şi culoarea se contopesc pe multiple planuri, fiecare există în sine, fiind totodată dependente una de cealalalta.
Ajungând în acest punct, vreau să vorbesc despre soclul sculpturilor Lianei Axinte. Un soclu are menirea de a ridica sculptura de la pămant pentru a fi înălţată, soclul dă siguranţa unui spaţiu mai liber care apără sculptura de ameninţările venite din jur. Artista nu se limitează la a construi forme arhitectonice, ea le conferă acestora o formă de sine stătătoare care aparţine sculpturii, pregătesc sculptura. Soclul poate fi astfel o formă înrudită cu sculptura creând concomitent, un contrapunct cu ea
( cel mai adesea simplu, cilindru, scaun, vas mare).

Este vorba despre două teme : Vasul şi acoperământul capului.
Vase, oala, farfuria sau casca – vasul are funcţia de a primi şi de a păstra conţinutul, materia lichidă, materia amorfă (apa, hrana, comori, schelete, cenuşa morţilor…)

Pălaria, fesul, ceaşca – acoperămintele capului, ele apără de soare, vânt şi ploaie, încălzesc, semnifică rangul celui care o poartă. Interesant, este că între aceste două motive are loc o ambivalenţă: prin  simpla întoarcere jos-sus a formei, pălăria devine un vas, vasul o cască şi aşa mai departe.
Din elementele acestor două motive de bază, Liana Axinte construieşte, peşteri, spaţii de locuit, turnuri şi oraşe..

Casa şi oraşul sunt spaţii ce oferă apărare, sunt vechi simboluri ale unei ordini dumnezeeşti.
Aceste construcţii sunt locuite de fiinţe care sunt foarte timide, care mai degraba se ascund, poate în jurul unei forme, se mulează pe un perete, privesc printre draperii pentru ca în momentul următor să sară într-un colţ. Sunt fiinţe spirite, le auzi murmurând, amuzându-se, uneori sunt triste… în orice caz foarte vitale. Pot fi oameni, figuri, păsări, cai, miei, copaci, bărci-vapoare, arhetipuri, cum le spunea C.G. Jung, acelea care locuiesc în toţi oamenii, care apar cateodată în vise chiar la suprafaţa conştiinţei, iar în timpul zilei sunt uitate.
Trăiesc în vechile basme şi mituri, ele există în operele artiştilor.
Liana Axinte le aduce în lumea noastră reală depăşind graniţe dintre vis şi realitate.
Formele acestea au o simbolică proprie care amintesc de o altă dimensiune:
Pasărea – întruchipează prin zborul său imaterialitatea, ea este mijlocitoare între cer şi pămant, între jos şi sus.
Calul – este de asemenea un mijlocitor  el conduce sufletul în imperiul morţii. Charon conduce morţii cu barca peste Acheron….

La C. Brâncuşi :– unul din motivele principale este pasărea
– în 1935 primeşte un contract pentru a face un monument dedicat celor căzuţi pentru apărarea oraşului Tg. Jiu împotriva trupelor germane din primul război mondial..
—Brâncuşi nu reprezintă o sculptură aşa cum se obişnuia cu eroi în acţiune, glorificaţi, ci descoperă o formulă universală de comunicare între vii şi morţi.
El realizează în această provincie românească un ansamblu sculptural singular care, în esenţă, este compus din trei părti:
Masa tăcerii (trăirea comunităţii, legătura ei cu cei care numai sunt prezenţi), Poarta sărutului (trecerea) şi Coloana infinită (legătura dintre cer şi pămant). Toate acestea sunt archetipuri mistice, religioase ce simbolizează legătura pământeană, materială cu cea cerească, a lumii spirituale.
Spaţiul şi corpul sunt părti ale lumii reale în trei dimensiuni, de aceea măsurabile, perceptibile – un tablou un plan, creeaza două dimensiuni, el semnifică un ideal, o utopie.

Liana Axinte, creează cu aceaşi măsură spaţiul şi suprafaţa sculpturilor sale pictate, la fel, cum mi se pare, că drumul ,
creat de ea în artă, leagă lumile de aici şi de dincolo.
In confundarea dintre culoare şi formă, dintre înăuntru şi în afară, sus şi jos, cu vapoare, cai şi păsări, trece fără greutate graniţele, prăpastia dintre realitate şi vis, dintre material şi imaterial, dintre viaţă şi moarte.

„Omul este viu cu adevărat atunci când socoteşte că imposibilul este posibil. Aceasta este puterea umanităţii“ (A. Calderara)

INTERVIU Liana Axinte cu …Domnul Neagoie si echipa sa despre
 Salile Avangarda si Galeria contemporana din MNLR Bucuresti
2013 Iulie 23

1 Ce inseamna patrimoniul scriitoricesc intr-o societate asaltata de imagine si reclame?

–    Oricare patrimoniu este un centru, un centru de cultura, de arta, de istorie, politic, social. Totodata este o baza , o suprafata de timp si spatiu de care, sa zicem, generatiile se pot preocupa, cerand sprijin sau comparandu-se.
–    Este desigur bine sa mergi in pas cu timpul, depinde insa ce se intelege din acest timp. Eu cred ca daca librariile sunt pline cu carti, daca oamenii lectureaza carti pe diverse teme, atitutdini/opinii/ si citesc din operele scriitorilor prin biblioteci si in alte spatii ireale pentru Literatura, asa cum se petrece aici unde locuiesc in acest moment, cred ca nici nu se pune aceasta problema caci, patrimoniul scriitoricesc exista, fara noi, fara cei care inca nu au invatat sa citeasca din carti ci electronic; o noua idee electronica E Book Reader vine in intampinarea celor care nu citesc carti din hartie dar electronice imitand hartia…. Lectura prin E Book Reader cumuleaza macar vizual, deprinderea unei lecturi traditionale cu tehnica actuala.

2………………………………..in vreme ce pt. Avangardisti si pentru contemporani ati ales colajul, portretul de grup, aglomerarea de personaje, perspectiva eterogena?

–    aceasta este partea avangardista a proiectului meu desfasurat in cele doua Sali. Ioana Vlasiu, critic si istoric de arta scrie despre aceste Sali : „Am admirat ce ai facut la ML, in primul rand e greu sa expui literatura, ai avut o multime de idei pretioase si vizual totul este iesit din comun.“
–
–    Proiectul a fost realizat cu extrem de putine mijloace financiare, spatiul este ca marime destul de modest in comparatie cu sutele de scriitori care isi au locul in aceasta istorie. Deci am fost nevoita sa inventez, aceste doua  probleme le-am realizat prin asa numitele de mine „picturi fotografice“. Ele au rolul artefactelor deoarece sunt gandite sa transforme persoanele si istoria lor intr-un cult dejá acreditat lor de catre societatea romaneasca.
–
–    Un colaj se desfasoara pe o suprafata plana, in  picturile mele fotografice se petrec lucruri pe mai multe planuri. intrucat au adancimea spatiului cinematografic
–
–    3. Care a fost impactul asupra vizitatorilor, avand in vedere caracterul neconventional al imaginilor, chiar daca majoritatea acestora sunt realiste?

–    Noua asezare a Salilor precum si picturile fotografice au intrat in societatea romaneasca mai intai prin intalnirea cu un grup mare de specialisti, critici literari care au avut o conferinta la MLR sub conducerea lui Eugen Simion; eu asezam salile, picturile fotografice se aflau dejá pe pereti….L-am cunoscut atunci pe Ion Pop, specialistul in Avangarda care a intrebat uimit cine a construit sala de Avangarda. Frumoasa intalnire si datatoare de curaj, nu mie ci acelora care nu erau siguri de ceea ce facusem…. Apoi a urmat impactul cu traditionalistii care vedeau doar partea plana a lucrurilor si care puneau problemele ierarhiilor de care nu s-a tinut seama….. apoi au venit copii frumosi care se simteau bine in aceasta Galerie .  Specialistii in Arte Vizuale, colegii mei, au un impact surprinzator de bun cu proiectul meu socotind lucrul facut ca fiind ceva nou, iar vizitatorii sunt in continuare fascinati de bogatia continutului muzeal…

4. Care este raportul tinerilor cu MNLR si care sunt tehnicile de a-i atrage?
Ce le ofera MNLR in plus fata de istorii literare, dictionare si albume?

–    Tinerii care au venit si pe care i-am cunoscut au fost muzicienii care au tinut concertele din Galeria Contemporana, tineri mununati care au incredere ca se intampla ceva important in viata lor daca accepta sa cante in aceasta sala. Tinerii sunt fascinati si numai daca se schimba putin din monotonia unei asezari obisnuite muzeale, de aceea se simt bine in aceste spatii. Acest lucru l-am observat si la cei care au venit sa filmeze, tineri care aveau in ei  ardoarea imaginilor si intamplarilor sociale.
–    „ Tehnica“ principala de a-i atrage pe tineri este invitatia de a canta si a face literatura , increderea de care trebuie sa se bucure
–    Ceea ce ofera in plus Galeria Contemporana si Avangarda este „miscarea“, odata inauntrul imaginilor mari, si apoi  in posibilitatile de folosire imediata a obiectelor, precum si prin difuzarea filmelor avangardiste europene .
–    Incadrandu-se intr-o miscare cinematogradfica inoitoare am invitat-o pe Carmen Mavrea sa participe cu doua dintre filmele care au luat premiul Gellu Naum pentru expresie poetica in 2010.
–    ….

5. Daca ati fi fortat nota inspre avangardism in ceea ce priveste modalitatea de expunere, cu toate riscurile de rigoare, cum ati fi organizat sala/lile?

–    dupa parerea mea nu poti si nici nu trebuie spus niciodata daca ar fi fost ce ar fi fost. Este ce este ar fi adevarul imediat, prezent, de care avem nevoie ; pentru un/ artist/a      , cu cat ai mai putine mijloace, cu atat esti incitat la o eventuala innoire…….apoi trebuie sa fie clar ce inseamna AVANGARDISM? Brancusi a fost un avangardist? Sub forma innoirii da, de alfel nu facea aparte din grupare..
–    Va referiti poate la un muzeu electronizat la maximum? Este asta o avangarda ? Tehnica? Ce aduce nou un muzeu facut din metal si sticla dupa 50 de ani de asemenea subiecte arhitecturale?
–    In cadrul Galeriei Contemporane sper ca ati vizionat sala intalnindu-va datorita sensorului de miscare cu vocea lui Nichita Stanescu; aceasta ar fi fost o posibila intreprindere aproape teatrala, intalnirea in acelasi spatiu aproape in acelasi timp, a mai multor voci si chiar texte diferite. Cred ca Intalnirea  cu vocea lui Nichita surprinde si concentreaza vizitatorii.
–    Mi-ar face placere sa ramana ideea mea.
–    De altfel, cred ca salile asa cum sunt organizate sunt foarte bine, chiar in spatiul de cercetare literara s-a inceput ceva nou pentru relatia activa cu publicul – acele cutii in care se gasesc texte. Cercetarea literara trebuie continuata de catre MNLR.

6. Devin literatura si implicit, lectura doua manifestari inerte si inactuale, pana la punctul in care doar exponatele(…) sa mai sugereze povara creatiei, stiind ca multi scriitori au renuntat la creion…in favoarea computerului? Ce manuscrise se afla in fondul MNLR?

–    un vant de impotrivire profesionist, sau nu vine sa ajute la continuitatea difuzarii literaturii, a lecturii; reinventand din memoria cultural sociala, se citeste se tin concerte in cadru restrans cu dorinta de comunicare, in dorinta de a nu fii pierduti in singuratatea anonimatului cultural. Un astfel de apel exista in spectacolele teatrale, acolo se joaca central idei si formule scriitoricesti.
–    Oricat de exclusiv este folosit un sistem care pentru unii ramane nou inca/computerul/, se trece totusi intr-o alta forma de manifestare si anume se revine la creion. Vezi cazul Snowdon care i-a facut pe rusi sa revina la Masina de scris……………..Nimic nu este batut in cuie.
–    Cat priveste fondul de manuscrise al MNLR, de altfel extrem de bogat, va pot informa cei in drept.
–
7. Raspuns:
Avand in vedere sistemul de expunere deschisa a salilor, este nevoie de o supraveghere continua asupra obiectelor si a intregului spatiu. lucru care face o mare diferenta intre MNLR si celelalte muzee traditionale.
In acest contest, publicul este invitat sa invete ce inseamna libertatea si ce inseamna sa respecte munca celorlalti la adevarata valoare.
Iata o alta forma de interactivitatate cu publicul  a celor doua sali.

8. Despre interactivitate…:
La aceasta intrebare am raspuns intre timp…

9. despre deosebirea intre asezari de carti…………..:

Nu este un concept/?/ diferit despre Literatura, o asezare care difera intre biblioteca si bazarul de carti si reviste. Cum spuneti, cineva poate sa caute didactic cartille acestei perioade literare, iar altcineva se lasa in voia cautarii cartilor ce sunt oferite.
Libertatea se invata.

10. despre proiectul meu…:
….ati proiectat sala avand in minte astfel de manifestari sau initiativa a aparut ulterior, datorita impresiei favorabile produse asupra vizitatorilor?

–    -In proiectele mele, ca motiv avangardist, sta folosirea publica a salilor, cerand de fapt, o paza adequata a locului pentru a nu fi vandalizat.
–    Pe placheta  Galeriei Contemporane / inauntru in sala , deasupra etajerei rotative cu traduceri se afla scris, dupa cat imi amintesc, ca aceasta sala foloseste drept sala de concerte si biblioteca. In bibliotecile europene se face efortul de culturalizare a publicului exact cu ceea ce se intampla in prezent acolo – cenacluri, prezentari de carte….etc.
–
–    Cum spuneam, libertatea trebuie invatata cu buna vointa dar si cu o oarecare disciplina necesara care duce la o disciplina de sine. Si iata inca o interactivitate:
–     Muzeu-Public

1. În ce tabere de sculptură aţi fost?
In Romania : 1970 si 1975 – MAGURA BUZAU – Simpozion PIATRA
1971 – ARAD – Simpozion PIATRA

2. În ce fel era experienţa dintr-o tabără de sculptură diferită – specială faţă de experienţa obişnuită de a lucra la atelier?
Vara, pentru mine anotimpul sculpturilor in aer liber, intre colegii mei, deci nu singura in atelier.
Sculptura monumentala, neincapatoare in atelierul personal: diferente evidente

3. Era dificil să reuşeşti să participi la o tabără? Cine făcea şi cum se făcea selecţia?
Nu mi-am pus aceasta problema, pentru mine venea de la sine invitatia de participare; presupun ca alegerea participantilor la Taberele de Sculptura se facea de catre Biroul de conducere al Sectiei de Sculptura UAP .

4. Era o tabără avantajoasa financiar- bani, premii?
Nu cred ca erau multi bani, nu-mi amintesc exact; banii nu insemnau valoarea sculpturilor pe care le lasam locului respectiv. Pentru noi artistii tineri, insemna ceva dar nu cred ca mai mult decat bucuria experientei sculpturii monumentale si al lucrului impreuna cu colegii. La asta te gandeai cand plecai intr-o tabara de sculptura.
Pentru participare la “Tabera Magura Buzau ” am primit Premiul UAP in 1975

5. Cum vă alegeaţi tema pentur lucrarea dintr-o anumită tabără?  Vă amintiţi?
Nu eram constransi de teme date. De altfel, temele vin singure din registrul spiritual si profesional in care ne gasim; ele sunt cine suntem sau cine vom fi.
Ne alegeam locul pe care aveam sa lucram sau se tragea la sorti, nu-mi amintesc
bine, oricum nici macar aceasta tema nu putea fi – LOCUL – o tema deoarece locurile erau legate intre ele asa cum eram noi asezati si legati intre noi.

6. Era vreo constrângere în felul în care vă alegeaţi tema lucrării? Existau risuri în ceea ce priveşte alegerea temei ? Simţeaţi că există cenzură?
Acolo nu exista cenzura. Temele mele veneau din spatiul religios si mitologic.
Cred ca o importanta mare avea faptul ca la acea vreme se afla la conducerea Judetului Buzau un om deosebit, Tovarasul SIRBU cineva dintre acei rari la acea vreme in tara, care intr-o astfel de pozitie reusea sa ne dea sentimentul de siguranta, si aparare de care un artist are nevoie pentru a se putea dezvolta in libertate.
Poate ca un alt motiv ar fi si acela ca se ramanea la intelegerea formei exterioare, la un soi de emblematic legat de marime, forma, material intrucat imi amintesc ca am avut un interviu pentru TV pe care mi l-a luat Adrian Paunescu si prima lui intrebare a fost :”Cum se face ca o femeie mica si fragila creaza o sculptura atat de “mare”?”
La care eu am raspuns: “Un om mare nu face obligat lucrari mari”…

7. Aveaţi anumite probleme formele pe care le exploraţi şi care vă ghidau în alegerea temei? Care?
Problema mai mult sau mai putin formala erau “proportiile” care conduc catre Monumental precum si “claritatea formei”. Acestea nu ghidau catre anume teme ci le creau.

8. Care erau reperele dumneavoastră principale în sculptură în vremea aceea?( anii 70-80)
Oricat s-ar dori/din punct de vedere critic/ ca reperele mele sa explice scolastic ceea ce cream, singurele mele repere erau ideale, poate de cautare filosofica, veneau dinauntrul meu, lucru care m-a uimit si pe mine mai tarziu.

9. Consideraţi că lucrările din taberele de sculptură erau o referinţă semnificativă  pentru  sculptura româneasca a vremii?
Da. La acea vreme, sculptura forta usile atelierelor, Moor, Brancusi, Giacometti, Kalder, erau cei incotro se privea – sculptura monumentala..
Simpozionul de la Magura a fost fratele/sora  primului Simpozion de PIATRA in Europa, infiintat de sculptorul PRANTL in Austria la St. Margareten.
S-a format o Avangarda europeana in Sculptura acelui timp, anii 70. Scoala lui Brancusi se dezvolta  in spatiul public, oarecum in massa, paduri de piatra, neobisnuite care raman si acum iesite din comun si merita sa fie cercetate.
Despre PRANTL si o grupa de artisti europeni, intre care si un sculptor japonez care traia in Germania, imi amintesc ca ne-am intalnit la intiativa lor, la Tg. Jiu, pentru a sarbatori Sf. Paste la Masa Tacerii….

10. Aveau lucrările un impact care să depăşească graniţele ţării? Aţi participat şi la tabere d esculptură din afara ţării?
La intrebarea asta am raspuns deja inainte. Am participat in anii 1976 la un Simpozion de sculptura in LEMN in Moravany Piestany in Slovacia, in 1979 la un Simpozion de Medalii in BRONZ in Nyregyhaza in Ungaria si in 1983 la un Simpozion de sculptura mica in BRONZ la Iserlohn, in Germania….
M-am desprins apoi definitiv de acest fel de a lucra .

11. Se scria despre lucrările din tabere ? Care erau ecourile în rândul criticilor şi în rândul publicului larg?
Desigur ca se scria, ecourile erau extraordinare, eu ma simteam ca o diva; eram pusi in fata, era o Avangarda care avea curaj si libertate.
Imi amintesc despre un un om si critic drag: Mihai Driscu cu care nu ne placeam o vreme nicicum, pana la  Simpozionul jubilar, al cincilea de la Magura la care am participat din nou in 1975, atunci cand la vernissage a venit la mine si mi-a spus fraza asta ciudata de succes pe care am intalnit-o si in teatru la premiere:
-“ai lovit-o!”
Mihai Driscu a devenit prietenul atelierului meu.

12. Puteţi să ne povestiţi vreo întâmplare care să vi se pară caracteristică pentru taberele de sculptură?
In afara de MOMENTUL cutremurator de emotionant al ridicarii lucrarilor cu ajutorul macaralelor/un moment de invatatura spirituala si de dragoste, un moment profesional/ imi amintesc despre chiolhanurile tipice” Magurei” si la un moment frumos, de o zi in care s-a facut aprovizionarea bucatariei si ni s-au trimis foarte multi pepeni verzi mari. Noi locuiam in deal, pana la locul primului Simpozion  s-au rostogolit pepenii pe care i-am alungat la vale in apropierea locului nostru de lucru: Alergarea Pepenilor ca si mancatul nucilor in August pana la inegrirea  totala a mainilor si a gurii…

13. Care consideraţi că este rostul şi locul taberelor acum?
Nu prea ma intereseaza, observ doar ca “Taberele”au devenit in timp, majoritatea nespecifice; cunosc acest “obicei” din Vest. In parte vine dintr-o libertate, sau din nevoia de a avea UNDE sa lucrezi si cu ce sa lucrezi, nevoi pecuniare si de management; cred ca ele pot fi acum transformate si mai valabile pentru timpul acesta in REZIDENTA…

LIANA AXINTE ÎN EXPLORAREA PROPRIEI IMAGINAŢII

PREMIZE

Când Liana Axinte a început să lucreze în lut, după ce se făcuse cunoscută pentru sculptura sa figurativ-antropocentrică în piatră şi lemn, i s-au revelat odată cu potenţialul plastic specific materialului şi conotaţiile lui în planul valorilor expresive elementare. Interesul pentru portret, dintru început exersat cu succes şi în alte genuri ale reprezentării umanului – masca, marioneta – a găsit în maleabilitatea specifică lutului un mediu propice  pentru posibile extensii ale practicii figurale. Chiar dacă plăcerea experimentării atrage artista şi în alte direcţii ale artelor vizuale, lucrul în ceramică rămîne un exerciţiu fertil de sondare a imaginarului plastic, de fapt o descindere în miezul lui material, sediu al morfogenezei sculpturale. Vedem în expoziţie rodul acestei experienţe: obiecte spaţiale dense, concentrînd  stimuli vizuali, tactili, discursivi care conlucrează cu aport distinct obţinînd efecte de o expansivă vitalitate.

AXIOME

Axinte a optat pentru ceramică din considerente practice: un material la îndemână, ieftin, un atelier cu instrumentarea necesară, pus la dispoziţie de un mecen . Nu altfel (afirmă Vasari) decât condus de interese de ordin practic – cost, productivitate, rentabilitate –  se orientase către ceramică Luca della Robbia, când abandona materialele nobile pentru a înălţa ceramica la rangul, egal acelora, de mediu al mesajelor umaniste ale Renașterii; deşi într-un veac anterior tehnologul artelor medievale Theophilus stabilise pentru lut un statut artizanal subordonat genurilor majore. Modelarea lutului cucereşte în diferitele ei realizări prin elementalul geologic şi adâncimea în timp. Cu cât e mai perceptibilă această aură de arhaism – conducând fantezia la edenica adamah din mitul Creaţiei – cu atât mesajul estetic al obiectului e mai seducător şi opţiunea sculptorului pentru material, resimţit ca întrupare a materiei însăşi, mai convingătoare. Speculând asupra emisiei de înţelesuri a operei, am putea medita la specificul lutului în sensul categoriei aristotelice de hyle, substanţa tuturor lucrurilor. Pentru artist  o  provocare, un soi de noblesse oblige.

ŞI LIANA AXINTE?

Alături de ghips, ceară sau diverse preparate sintetice moderne, lutul e din specia moale a materialelor pentru sculptură, impunînd tehnici manuale. Degetele lasă urme care se pretează unei descifrări cvasi grafologice şi livrează astfel odată cu informaţia programată a obiectului şi un subliminal autoportret simbolic. Strategia de prelucrare practicată de Liana Axinte pune în valoare, prin protuberanţele volumelor şi cromatica teroasă a glazurii, natura telurică a materialului, scoate în relief calitatea lui de substanţă primordială, cheamă duhuri chtonice la lumină. Uneori figuraţia pare inspirată din iconografia populară, aminteşte repertoriul ei de motive, cu aluzii cosmice şi stilizări de un expresiv humor. Aici pare să-şi găsească locul, de pildă, alcătuirea plastică din figuri adiacente, amintind profilul străvechilor ulcioare cu două ciocuri, un fel de mimesis aplicat instrumentarului domestic, sau formele fabulistic animaliere, cu modelajul în ronde-bosse, care multiplică nu doar optic punctul de vedere ci şi înţelesurile, într-un joc de-a mitul lui Ianus. Echivocul e practicat metodic, pentru a înscena o mascaradă cu implicaţii existenţiale, cu patosul resorbit într-un comic fantasmagoric.
Farmecull acestei polisemii figurale, care anulează prin qui-pro-quo limitele speciilor si zăpăceşte cu dinadinsul ierarhiile de orice fel, caracterizează seria de sculpturi ceramice expuse,  însumate baroc într-un theatrum mundi plin de şiretlicuri înţelept-amuzante.

Anca Arghir, Neuss 2013