Reședințele Bibescu – Brâncoveanu între Paris și Amphion @ Palatul Mogoșoaia
COMUNICAT DE PRESA
Primaria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural Palatele Brancovenesti Mogosoaia, va invita la conferința din 27 septembrie 2014, ora 17:00, de la Palatul Brancovenesc, susținută de istoricul de artă drd. Oana Marinache.
Reședințele Bibescu – Brâncoveanu între Paris și Amphion
Personajele centrale ale întâlnirii de sâmbătă sunt Grigore Basarab Brâncoveanu și familia sa: prinții Constantin Basarab Brâncoveanu și prințesele Elena de Caraman-Chimay și Anna de Noailles, prilejuindu-ne astfel o trecere în revistă a celor mai importante imobile de care se leagă prezența lor în Franța.
Vom vorbi despre saloanele muzicale ale prințesei Ralu Brâncoveanu, pianistă apreciată și prietenă a unor mari personalități ale lumii literaro-artistice, precum și de succesul european al verișoarei acesteia, prințesa-pianistă Elena Bibescu, patroană a unor importante nume precum Aristide Maillol, Émile Gallé sau Pierre Bonnard.
Nevoit să părăsească Parisul, după scandalul provocat de divorțul iubitei sale, contesa Valentine de Riquet de Caraman-Chimay căsătorită Bauffremont, prințul George G. Bibescu îi lasă fratelui său mai mare, Grigore Brâncoveanu, imobilul din bulevardul Latour Maubourg, construit de arhitectul Charles LeCoeur și decorat de Auguste Renoir. Aici se va naște în 1876 viitoarea scriitoare Anna de Noailles. Prințul Grigore Brâncoveanu va achiziona și vila contelui Waleski din stațiunea Amphion-les-Bains, de pe malul Lacului Léman. Aici va apela tot la arhitectul Charles LeCoeur pentru a-i extinde vila și realiza și serele.
Prezentarea se bazează pe fotografii de epocă și fotografii actuale ale locurilor de numele cărora se leagă prezența sau trecerea membrilor familiilor Bibescu-Brâncoveanu.