Șelari 13, București
www.atelier35.eu

(for English please scroll down)

N-avem ce face cu moștenirea aceasta

Dana Andrei și Coate-Goale

4 septembrie 2014, ora 18.00
Fb event: www.facebook.com/events/524319227701533

Mă gândesc la acea scenă din filmele de acțiune, cînd protagonistul atîrnă de o sfoară care începe să se rupă. Dar sfoara nu se rupe deodată – pac! și gata. Nu, timpul se dilată iar ea se rupe fir cu fir, amplificînd tensiunea. Privim sfoara rupîndu-se și anticipăm catastrofa iminentă. Dar catastrofa nu mai apucă să vină. Ceva se întîmplă în ultima clipă, la ultimul fir.

Acest moment, al ruperii treptate, reprezintă o confiscare a prezentului în așteptarea unui viitor catastrofal, cînd protagonistul ar putea muri. Obiect care servește altor obiecte, sfoara este încărcată cu subînțelesul unei neîncrederi. Trebuie să fim atenți cînd vine vorba de sfoară. Chiar și cînd pare intactă, s-ar putea ca înăuntrul ei ruperea să fi început deja.

Așadar, privind sfoara nu vei lîncezi pe suprafața ei. Privirea asupra sforii va intra în interior, căutînd vina unui posibil eșec viitor.

Proiectul “N-avem ce face cu moștenirea aceasta” explorează spațiul public ca zonă de intersecție între timp și privire. Timpul ca alunecare și amestecare a trecutului-prezentului-viitorului- și privirea ca proiecție a unei suspiciuni generalizate.

Pe axa trecut-prezent-viitor, statuile reprezintă o moștenire nesolicitată care parazitează spațiul și timpul prezent. Ele ne abat privirea de la ceea ce este personal și prezent către obiecte inanimate care invocă trecutul. O moștenire care ne privește fără să ne vadă.

În acest timp, nenumărate camere de supraveghere adună materiale video pentru o vizionare ulterioară. O moștenire a prezentului pentru viitor. A noastră către noi înșine. Și atunci mă întreb: dacă îmi petrec toată ziua de azi urmărind ziua de ieri, ziua de azi mai există?

În spațiul public, nici timpul și nici privirea nu ne mai aparțin. Ele aparțin unei forțe invizibile numite putere – fie ea stat, corporație, Celălalt. Constanta reamintire a unei guvernări.

În Atelier 35, ascunși după terase și cîrciumi, feriți de camerele de supraveghere, Dana Andrei și Coate-Goale își apropriază spații și priviri găsite prin oraș.

text de Larisa Crunțeanu

Mulțumiri: Atelier 35 (Larisa Crunțeanu și Xandra Popescu), Atelier Brut (Andrei Dinu).

*imagine: Jac Scott
___________________________

There’s Nothing We Can Do With This Heritage
Dana Andrei and Coate-Goale

September 4th 2014, h. 18.00
Fb event: www.facebook.com/events/524319227701533

I’m thinking about those movie scenes where the protagonist is dangling by a rope which is starting to break. But the rope doesn’t break all of a sudden – zap! and it’s over. No, time dilates and the rope is breaking thread by thread, adding to the tension. We look at the rope breaking and we anticipate the imminent catastrophe. But the catastrophe fails to arrive. Something happens in the last moment, by the last thread.

This progressive breaking represents a confiscation of the present, while waiting for a catastrophic future when the protagonist might die. An object serving other objects, the rope carries the implicit meaning of mistrust. One must be cautious when it comes to the rope. Even if it appears intact, inside of it the breaking might have already started to happen.

So while looking at the rope you won’t linger on the surface. The look will try to go inside, looking for the guilt of a future failure.

“There’s nothing we can do with this heritage” is a project which explores the public space as an area of intersection between time and gaze. Time as a gliding and blending of past-present-future and gaze as a projection of a generalized distrust.

On the axis past-present-future, statues represent an unsolicited heritage that acts as a parasite of the present time and space. They deflect our look away from the personal and present to inanimate objects invoking the past. A heritage that looks at us but fails to see us.

In the meantime, countless surveillance cameras collect video material for a future viewing. A heritage of the present for the future. Our heritage to ourselves. And so I wonder: if I spend all of today watching yesterday does today still exists?

In the public space, time and gaze are not ours anymore. They are owned by an invisible force named power – be it state, corporation, the Other. A constant reminder about a ruling.

In Atelier 35, hidden behind cafes and bars, safe from surveillance cameras, Dana Andrei and Coate-Goale are appropriating spaces and gazes found through the city.

text by Larisa Crunțeanu

Many thanks to: Atelier 35 (Larisa Crunțeanu și Xandra Popescu) and Atelier Brut (Andrei Dinu).

*image credit: Jac Scott