Mi-am luat bicicletă. Până aici nimic extraordinar, deși tata mi-ar putea psihanaliza niște frustrări din copilărie. Extraordinar este faptul că am si mers pe ea la serviciu și în alte locuri relativ aproape de casă pe unde am avut treabă zilele acestea. Mare minune că nu am pățit nimic pe străzile acestui oraș extrem de neprietenos cu pietonii și bicicliștii. Cu locuitorii săi, în general. Pentru că nici la volan nu e cum ar trebui să fie. M-am simțit protejat de șoferi dar dintr-un fel de lehamite, doar n-o să mă ia sub roți ca să aibă bătaie de cap? Așa, cumva tolerat. Deși Codul Rutier încadrează bicicletele la vehicule. Mă rog, mă abat de la subiect. Dar ca să echilibrez puțin observațiile de mai sus, și mulți dintre cei care merg pe două roți nu au toți boii acasă. Mă refer în primul rând la faptul că nu au nici un fel de sistem de iluminare și sunt aproape invizibili pe șosea. Oricum ar fi, nu prea cred că voi putea apela cu regularitate la bicicletă pentru transportul prin oraș. Trotuarele nu au borduri line de trecere la intersecții și oricum sunt folosite ca locuri de parcare pentru autoturisme. Păcat. După ce m-am obișnuit cu durerile aferente cauzate de șa, parcă mi-ar fi plăcut să mă deplasez ici-colo dând la pedale.

Așadar, ca să virez către subiectul articolului. Din clipa în care am cumpărat bicla, m-am gândit la prietenul grafician Georgian Mazerschi. Se află în București pentru câteva săptămâni și mi-a răspuns prompt și entuziast la rugămintea de a mă ajuta să personalizez obiectul cu pricina. Zis și făcut. Într-un cadru plăcut, în aproape trei ore, am realizat ce veți vedea mai departe. Adică el a făcut, eu eram pe lângă, cu idei, observații și făcut poze. Un chibiț cu aparat foto, adică. Iată: Am început cu o “ședință” scurtă de evaluare și stabilire a obiectivelor după care s-au scos pe masă instrumentele de lucru. Fără prea multă zăbavă, Georgian atacă problema. Rugămintea mea, ca un mamifer teritorial, a fost să fie clar – dar nu chiar evident – cui aparține obiectul. Ca să-l citez pe autor, nu-ți trebuie o mașină de decodificat Enigma dar nici în mură-n gură nu e. Și, în plus, ansamblul arată foarte plastic. Prima misiune – îndeplinită! Pauză de hidratare și de gândire. Acum trebuia să facem ceva drăgălaș cu funcția de porte-bonheur. Și a nimerit-o cum nu se putea mai bine. Buuun. Acum urma ceva din categoria român neaoș, unde amândoi am fost în totală armonie. Din păcate trebuia să ajung la serviciu, altfel aș mai fi abuzat de bunăvoința prietenului meu. Am încheiat sesiunea de pimp my bike cu semnătura stilistică a lui Georgian și o valoare către care trebuie să tindem în permanență. O scurtă evaluare de finiș din partea artistului. Rezultatul este splendid. Discret în ansamblu dar accentuat în punctele esențiale. Mulțumesc, Georgian! Ce nu s-a văzut în pozele anterioare a fost zâmbetul meu larg în timp ce îl urmăream pe plastician la lucru. Ne-am făcut și o poză la final, ca băieții.

(text/photo Mihai Constantin)