Bienala Internaţională de Artă « Danubiana » @ Ruse – Silistra

bannerPrimăria Municipiului Silistra și Galeria de Artă Silistra au plăcerea să vă invite la vernisajul primei ediții a Bienalei Internaţionale de Artă « Danubiana », Ruse – Silistra, Bulgaria 2014, joi 28 august 2014, ora 17.00 la Galeria de Artă Silistra, str. Simeon Veliki 127, Silistra.
Manifestarea a fost concepută ca un prilej de întâlnire pe simeze a artiştilor plastici din diferite generații, din diferite culturi şi cu un limbaj plastic variat, în vederea redării cât mai elocvente a tendințelor din arta plastică contemporană.
Vor participa 66 de artişti din România, Bulgaria, Macedonia, Serbia şi Grecia cu 154 de lucrări de pictură, sculptură, grafică, fotografie și artă decorativă.
Această expoziţie se doreşte a fi un sprijin acordat oraşului Ruse de a deveni Capitală Europeană de Artă în 2019. Situat la frontieră, oraşul îşi depăşeşte graniţele şi planurile de viitor în contextul mai larg al parteneriatului transfrontalier cu Giurgiu şi Bucureşti. Ruse îşi întâmpină oaspeţii drept “capitala Dunării” din Bulgaria şi ca un oraş cu un spirit liber!
Expoziţia va fi deschisă iubitorilor de artă în perioada 28 august – 21 septembrie 2014.poster