LÁSZLÓ TÓTH
Expoziție retrospectivă, 18 august – 10 octombrie 2014

Vernisaj: luni, 18 august, ora 18
Prezintă istoricul de artă György Szücs, directorul general adjunct al Galeriei Naționale Ungare (Budapesta)

Galeria Quadro organizează prima expoziție retrospectivă Tóth László, prezentând opera în amploarea ei, începând cu picturile în ulei din anii 1960-70, trecând prin compozițiile, portretele și nudurile realizate în tehnică mixtă în Germania, și ajungând la lucrările din ultimii ani de activitate.
Lucrările au fost împrumutate de familie, colecționari privați și Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

László TÓTH (Satu Mare, 13 iulie 1933 – Wertingen, 24 decembrie 2009)
Student al Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu, specialitatea pictură, între anii 1951-1957. În 1955 se căsătorește cu pictorița Ilona Szűcs. Ilustrațiile sale apar în nenumărate reviste literare și cărți. În perioada 1965-1971 este scenograf al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. În 1971 devine profesor al Institutului de Arte Plastice din Cluj iar în 1983 este numit șef de catedră al catedrei de pictură. În 1984, împreună cu soția sa, se stabilește în Republica Federală Germană. În Germania, după o scurtă perioadă petrecută ca pictor de decoruri, activează ca artist plastic liber profesionist. Are expoziții la Augsburg, Budapesta, Cluj, München, Szentendre (aici, în 1991, sunt expuse și creații ale soției decedate în 1990), Wertingen.

Pe aceste meleaguri ale Europei Centrale și de Est, în cursul anilor șaizeci, suprarealismul apărea ca o opțiune posibilă pentru arta eliberată de sub presiuni ideologice. Artiștii noștri ascundeau însă sub „aparențe realiste” critici mai mult sau mai puțin deschise la adresa regimului politic și exprimau un anumit ethos est-european, în timp ce limbajul formal renăscut prin noi abordări abstracte ale suprafeței se alătura, în mod natural, mesajului operelor create.
Pe lângă suprarealism, gândirea artistului László Tóth poartă amprentele întâlnirii cu universul teatrului absurd. Departe de a fi viziuni suprareale ale unor peisaje feerice, tablourile sale sunt niște construcții fragmentare ale unei realități recognoscibile, cu figuri umane și peisaje utilizate aidoma unor elemente Lego. László Tóth transformă meditațiile asupra vieții în metafora cârpelii, din moment ce cârpeala poartă urmele Ordinii originale, fără a fi însă capabilă să păstreze sensul acesteia, să o recreeze, să o ducă mai departe.
În lucrările sale apar figuri umane aproape desfigurate și descompuse, în locul elementelor anatomice, sub pielea umană zărim dispozitive mecanice, de parcă membrele și organele s-ar trezi la propria lor viață printr-o logică absurdă, negând astfel, încă o dată, posibilitatea de a vedea Lumea și Firea ca un tot organic, unitar și inteligibil.
Scriind despre tablourile târzii, din anii 2000, artistul își caracterizează întreaga sa creație: „Creațiile mele îmbogățesc, prin elemente suprarealiste, un mesaj cât se poate de realist, maturat în dualitatea sentimentului și a rațiunii, căruia-i conferă un caracter zguduitor. Cele de mai sus explică supremația figurii umane în arta mea și explică poziția centrală a chipului omului bătrân, imagine care mă inspiră mereu prin multiplele sale straturi, demne de un document istoric”.

Sebestyén György Székely

TÓTH LÁSZLÓ
Gyűjteményes kiállítás, 2014. augusztus 18. – október 10.

Megnyitó: hétfő, augusztus 18., 18 óra
Megnyitó beszédet mond Szücs György művészettörténész, a Magyar Nemzeti Galéria tudományos főigazgató-helyettese.

A Quadro Galériában nyílik meg a művész első gyűjteményes kiállítása, amely felöleli az életmű minden szakaszát, a korai, 1960-1970-es években alkotott olajfestményektől a későbbi, Németországban, vegyes technikával készült kompozíciókon, aktokon és portrékon keresztül egészen az utolsó évekig.
A műveket a család, magángyűjtők és a Kolozsvári Művészeti Múzeum kölcsönözte.

TÓTH László (Szatmárnémeti, 1933. július 13. – Wertingen, 2009. december 24.)
Művészeti tanulmányait a kolozsvári Ioan Andreescu Képzőművészeti Főiskola festészeti szakán végzi 1951-1957 között. 1955-ben feleségül veszi Szücs Ilona festőnőt. Irodalmi lapokat és számtalan könyvet illusztrál, 1965-1971 között a kolozsvári Állami Magyar Színház díszlettervezője. 1971-től a kolozsvári művészeti intézet tanára, 1983-ban a festészeti kar tanszékvezető tanárának nevezik ki. 1984-ben feleségével együtt az NSZK-ba költözik. Németországi munkássága során rövid díszletfestői tevékenység után szabadúszó képzőművészként dolgozik. Augsburgban, Budapesten, Kolozsváron, Münchenben, Szentendrén (1991-ben, itt az egy évvel korábban elhunyt felesége művei is szerepeltek), Wertingenben állított ki.

Kelet-Közép-Európának ezen a részén a hatvanas években az ideológiai nyomás alól felszabaduló és megújuló művészet egyik továbbfűzhető szála a szürrealizmus volt. Művészeink e „realista látszat” mögé azonban a rendszert kódoltan vagy nagyon is szókimondó módon kritizáló és a kelet-európai életérzésnek hangot adó jelentéseket rejtettek, a megújult formai nyelv, az absztrakt felületkezelés pedig szervesen összefonódott a mondanivalóval.
Tóth László művészeti gondolkodását a szürrealizmussal együtt talán leginkább az abszurd színház világa érintette meg. Képei nem kifejezetten álombeli tájakra vezető szürrealista víziók, hanem egy nagyon is felismerhető valóság – emberi alakok és tájak – töredékeire bomló Lego-konstrukciók. Az életről való meditációt Tóth László a tákolmány-metafora formájába önti: a tákolmányok ugyanis emlékeztetnek az eredeti Rendre, de nem képesek immár értelmét megőrizni, újrateremteni, továbbvinni azt.
Művein a felismerhetetlenségig torzított, rosszul összeállított emberi alakok, a bőr alatt anatómia helyett gépezetre utaló szerkezetek jelennek meg, s mintha a végtagok és szervek, saját abszurd logika szerint önálló életre kelnének, ismételten tagadva ezáltal, hogy a Világ és a Lét szerves, érthető egészet alkotna.
Késői, a 2000-es években alkotott portréiról vallotta, egyúttal teljes művészetét is jellemezve: „Alkotásaim az érzelem-értelem együttesében érlelt nagyon is realista mondandót tehetik a szürrealista elemek segítségével a néző számára művészileg gazdagabbá, adott esetben megrázóvá.
Az elmondottak magyarázzák, hogy miért az emberi figura ábrázolása uralja művészetemet, miért az idős ember arca ragadja meg a figyelmemet, mely szinte történelmi dokumentáció sokrétűségével, művészeti tevékenységem ihletforrása.”

Székely Sebestyén György

LÁSZLÓ TÓTH
A Retrospective, August the 18th – October the 10th, 2014

Opening: Monday, 18th of August, 6 p.m.
Presenting: György Szücs art historian, Deputy Director at the Hungarian National Gallery (Budapest)

The Quadro Gallery organizes the first retrospective exhibition of László Tóth, presenting the whole oeuvre in its full richness, beginning with the early oil paintings of the 1960’s and 1970’s, through the compositions, portraits and nudes made in mixted technique, until the late years of the artist, spent in Germany.
Works are lent by the artistʼs estate, private collections and the Cluj-Napoca Art Museum.

László TÓTH (Satu Mare, July the 13th, 1933 – Wertingen, December the 24th, 2009)
Studies painting at the Cluj Ion Andreescu Institute for Fine Arts, between the years 1951-1957. In 1955, he marries Ilona Szűcs, herself a painter. His illustrations are published in a series of literary reviews and books. In the period 1965-1971, he is a set-painter at the Hungarian State Theatre in Cluj. In 1971, he becomes a professor at the Cluj Ion Andreescu Institute for Fine Arts, and in 1983 he is named head of the Painting Department. Together with his wife, in 1984 they move to the German Federal Republic. After a short period spent as a set-designer, he lived as a self-employed painter. He had personal exhibitions in Augsburg, Budapest, Cluj, Munich, Szentendre (here, in 1991, works by his wife deceased in 1990 were also exhibited), Wertingen.

In these parts of East-Central Europe, during a release of ideological pressure in the nineteen-sixties, surrealism appears as a possible option for figurative arts. Under these “realistic appearances” our artist hid implicit or quite overt critiques of the political regime and bitter notes on the Eastern European way of life, while the formal language drawn to abstract perspectives seems to be the most organic accessory of the message behind these works.
Beside surrealism, the artistic mindset of László Tóth was shaped by his meeting with the theatre of the absurd. Far from being surreal visions of dreamy landscapes, his paintings are fragmentary constructions of a recognizable reality, populated by human shapes and landscapes used as elements of a Lego game. László Tóth turns his meditations upon life into the formal metaphor of the makeshift, as makeshift entities still carry the traces of the original Order, without being capable of containing its reason, of recreating it or taking it further.
In his works human figures are being almost disfigured by a willingly erroneous composition, instead of anatomical elements, under the skin we seem to discover mechanical structures, as if the limbs and organs would live their own, separate life according to an absurd logic, denying any possibility for World and Being to create an organic, reasonable whole.
Speaking of the late paintings, created after 2000, the artist characterizes his entire creation: „My works enrich, with certain surrealistic elements, a very down-to-earth message matured by the duality of reason and sentiment, while they even invest it with a tragic quality.
This is why the human figure is essential for my creative art and this is why the aged face is at the center of my attention, inspiring me with its numberless layers like those of historical documents.”

Sebestyén György Székely