RECTIFICAREA  AUTORULUI

Cum sunt înșelați artiștii creduli de către editorii profitori

articol de Ion  Lazăr, iunie 2014

foto de Mihai Constantin

„…Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări/Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă/Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări/Aripele-i imense-l împiedică să meargă.”
Charles Baudelaire,  Albatrosul

Ceea ce mi s-a întâmplat fără voia mea și cu pierderi financiare importante ale unui sponsor generos, a fost ceva de domeniul absurdului – dacă n-ar fi fost de-a dreptul frustrant și dureros, oricum greu de imaginat în privința unei edituri cu pretenții, unde fusesem îndrumat și recomandat de coloboratori ai acesteia – oameni de o probitate profesională de nepus la îndoială.

În vara anului 2010 terminam de tehnoredactat, cu ajutorul uni coleg grafician, un album monografic – recunosc, de o amploare poate prea mare pentru vârsta jumătății de secol, bazându-mă totuși pe activitatea mea în domeniul picturii și învățământului de artă, însumând puțin peste 30 de ani de studiu și eforturi susținute. Am trimis materialul pe suport digital editurii Eikon din Cluj, care-și luase angajamentul să termine lucrarea în maximum un an. Datele tehnice erau următoarele: 280 pagini color dintre care 40 pag. de text, format 30,5×22,5×2,5 cm., coperți cartonate, legătorie clasică, tipar digital, album de artă cu titlul „Trepte către mine însumi/de la icoana picturii la pictura icoanei” de Ion Lazăr, ed. Eikon 2012, tipar la ClipArt, ISBN 978-974-757-473-2.

S-a convenit – prin contribuția sponsorului – la tirajul de 500 de exemplare, cu un preț de cost în total 12.500 ∈, dintre care s-a achitat inițial jumătate din sumă. Timpul trecea dar rezultatele întârziau să apară, cu excepția câtorva probe trimise poștal pe parcurs. În final am încuviițat derularea tirajului, dându-i editurii bun de tipar. Puțin după aceea am avut de făcut un drum la Cluj și am vizitat tipografia, cunoscându-l pe responsabil care mă asigura încontinuare de terminarea lucrării la timp, ocazie cu care am stabilit și ultimile detalii.

Apoi a survenit surprinzătorul deznodâmânt: am fost anunțat sec prin e-mail că editura (sau tipografia, nu mi-era clar) a dat faliment. La telefon nu mi se mai răspundea, iar dezgustul meu întrecea puterea de reacție. Sponsorul a primit vestea fără prea mare tulburare, considerând că suma a fost pierdută și regretând chiar că am rămas fără nici un rezultat.

Colegii mei de bună credință credeau despre mine că fac o glumă proastă povestindu-le ceva atât de aiuritor și abia pe urmă se revoltau. O cunoștință care studia la Cluj a mers chiar la sediul tipografiei să se intereseze, numai că bineînțeles – nu mai exista, cel puțin nu la acea adresă. Mai târziu am aflat fără voia mea, căci preferasem să-mi iau gândul de la ceva atât de murdar și să-mi văd liniștit de treburi, cum că subtila șmecherie era de mult testată: editura se bucura de banii vărsați în cont, scoate două exemplare cu ISBN pentru a-și justifica întreg tirajul pe care-l falsifică în acte, apoi dispare în ceață și – la revedere și la gară! Năzdrăvană contravenție, dar nu te joci… Aferim!

Cam în asta a constat naivitatea mea prostească, părându-mi în plus rău pentru renumele unui oraș atât de minunat, unde cunosc mulți oameni de toată isprava și nu credeam că are și gunoaie atât de dezgustătoare și meschine. Până la urmă – m-am rugat Celui de sus să le ierte păcatele ca să nu le mai îngreunez și eu povara cu insulte tardive și inutile, sperând că o atragere a atenției celor interesați îi va pune pe viitor în gardă față de asemenea tratamente josnice și degradante.