Noaptea Albă a Galeriilor la Muzeul Țăranului
16 mai – 29 iunie 2014, Sălile Irina Nicolau și Foaier
SARKIS. LA CELĂLALT CAPĂT AL CURCUBEULUI / A L’AUTRE BOUT DE L’ARC-EN-CIEL
Aflat la prima expoziție în România, organizată la invitația Institutului Francez din București, Sarkis propune un parcurs vizual ce pune în legătură trei spații de referință în relația dintre oraș, istoria sa recentă și cultura contemporană: Muzeul Național al Țăranului Român și The Ark / Centrul Internațional pentru Artă Contemporană, Muzeul Național de Artă Contemporană. Artist emblematic al artei conceptuale, Sarkis filtrează contextul cotidian prin imagini și concepte menite să dezvăluie o perspectivă diferită de percepție, fațete ascunse și emoții noi.
Curcubeul este elementul cel mai recent din creația lui Sarkis. El funcționează în majoritatea credințelor ca o promisiune a salvării, a mântuirii, este puntea care leagă pământul de cer, este oferta unei a doua șanse, a unui nou început.
Curcubeul lui Sarkis se obiectifică și prin traseele cromatice, pe care le conține, poartă în el toate perturbările și schimbările de sens ce definesc lumea contemporană.
Proiectul de la București invită vizitatorii să-și imagineze ce se află la celălalt capăt al curcubeului, să determine o posibilă finalitate a unei construcții imaginare bazată pe percepția imaterială a lumii vizibile. Selecția realizată de Irina Cios cuprinde lucrări recente, dar și lucrări noi, realizate special. Fiecare spațiu propune o etapă în definirea conceptului: la MNȚR este vorba de devenire, la MNAC de spiritualitate, la The Ark / CIAC de trăirea vieții cotidiene. Asemeni curcubeului, nu există un punct de plecare, vizitatorii putând alege să înceapă din oricare dintre cele trei locuri.
Un artist cu o energie extraordinară, Sarkis este o prezență activă pe scena aristică internațională, anul 2014 debutând cu 2 proiecte personale (Galeria N. Obadia, Paris și Huis Marseille Museum voor Fotografie, Amsterdam). Între expozițiile sale recente sunt de menționat MAMCO – Musée d’Art Moderne et Contemporain, Geneva (2011); Centre Pompidou, Paris (2010) și İstanbul Modern (2009).
Pe durata expunerii vor fi organizate, în fiecare dintre instituțiile partenere, ateliere pentru copii și adulți, și o serie de evenimente complementare.
Proiectul va participa la Noaptea Europeană a Muzeelor, 17 mai (MNAC, MNȚR, The Ark/ CIAC) și la Noaptea Albă a Galeriilor, 23 mai (MNȚR, The Ark/ CIAC).
La Muzeul Național al Țăranului Român, expoziția intitulată DIN ZORI LA ASFINȚIT/ DE L’AUBE AU CREPUSCULE va fi deschisă în perioada 16 mai – 29 iunie 2014, la Sala Irina Nicolau, Sala Foaier și în cadrul expoziției permanente. Lucrările, instalate în cele trei spații ale muzeului, pun în discuție percepția deopotrivă melancolică și ludică a copilăriei în diferite culturi și imobilitatea lumii materiale atunci când ființa dispare. Acest dialog include recuperarea unui parcurs creativ al elementelor identitare românești propus de Horia Bernea ca oglindă revelatoare.
Muzeul Național al Țăranului Român / 16.05 – 29.06.2014 (Str. Monetăriei nr. 3)
The Ark/Centrul Internațional pentru Artă Contemporană / 16.05 – 29.06.2014 (Str. Uranus nr. 150)
Muzeul Național de Artă Contemporană / 16.05 – 7.09.2014 (Palatul Parlamentului, Aripa E, intrarea prin Calea 13 Septembrie)
Organizator: Institutul Francez din București
Curator: Irina Cios
Parteneri: MNȚR, The Ark / CIAC, MNAC
Partener principal: BRD – Groupe Société General
Cu sprijinul: Galeria MANA, Istanbul și Galeria NATHALIE OBADIA, Paris, Universitatea Bilgi Istanbul, Imprimeria Arta Grafica, Apa Nova
Partener: Crama Oprișor
23 mai – 24 iulie 2014, Sala Tancred Bănățeanu
Aprehensiune. Înțelegând prin frica de a înțelege
Curator BB6 – Gergő Horváth
Artiști: Carlos Aires (ES), Matei Arnăutu (RO), Dan Beudean (RO), Adrian Dan (RO), Dromedar (NO), Arantxa Etcheverria (FR/RO), Filip Gilissen (BE), Bjørn Erik Haugen (NO), Jan Kaila (FI), Cezar Lăzărescu & 1+1 (RO), Raqs Media Collective (IN), Marilena Preda-Sânc (RO), Gabriel Stoian (RO), Stephanie Syjuco (USA/PH), János Sugár (HU), Alejandro Vidal (ES), Erwin Wurm (A), Mihai Zgondoiu (RO), Zoltán Béla (RO)
Expoziția își propune să exploreze dublul sens al cuvântului aprehensiune, frica de un eveniment posibil și în sensul de comprehensiune. Relația dintre cele două necesită o privire îndeaproape. Cum este indusă și întreținută frica de-alungul vieții și cum devine un instrument de învățare și înțelegere. Cum este ea administrată și întreținută social, politic, cum afectează dezvoltarea ideologiei și cum acumulăm cunoașterea din frică. Acum este timpul să reevaluăm și să ridicăm întrebări despre certe aspecte ale vieții de zi cu zi care, poate, au trecut neobservate. (Fragment din textul curatorial scris de Gergő Horváth)
23 mai 2014
Noaptea Albă a Galeriilor
În data de 23 mai 2014, Muzeul Naţional al Ţăranului Român participă la Noaptea Albă Galeriilor cu două expoziţii Sarkis – La celălalt capăt al curcubeului, deschise între orele 18.00 şi 00.00, la sălile Irina Nicolau şi Foaier, iar la sala Tancred Bănăţeanu, între orele 18.00 şi 03.00, publicul va putea vizita expoziţia Aprehensiune: Înţelegând prin frica de a înţelege, din cadrul BB6.
29 mai 2014, ora 20:00, Studioul Horia Bernea
Din Rusia, cu drag
Alma, profesoară de franceză, şi Damian, compozitor de jingle-uri publicitare, formează unul din multele cupluri cu probleme financiare din Bucureşti.
Rămaşi fără job-uri, pe punctul de a fi daţi afară din apartamentul în care stau cu chirie, hăituiţi de ratele şi facturile lunare, cei doi îşi înalţă cu o ultimă fărâmă de speranţa privirea către cer în căutarea unei soluţii. Providenţa are milă şi le trimite salvarea sub forma unei mătuşi foarte bogate din Rusia care vine să locuiască la ei vreme de o săptămână.
Cuvântul „testament” apare curând pe buzele celor doi. Suma vehiculată este una importantă. Numai că, exact când toate problemele lor par a se fi rezolvat, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată.
Comedia Din Rusia, cu drag abundă în situaţii comice şi în acelaşi timp pune o oglindă virtuală in faţa spectatorului de orice vârstă.
Text și Regie: Geo Vişan
Distribuţia: Dana Porlogea, Veronica Pisică, Geo Vişan
REZERVĂRI: rezervari@ingenuo.ro. Preţ bilet: 30 lei
Până în iunie 2014
Ateliere de creativitate
Atelierul de creativitate al M N Ţ R s-a pregătit cu teme noi pentru a primi grupuri de copii din grădinițe, şcoli și licee, la lecţii de etnologie, desenat, pictat, inventat poveşti, audiții muzicale, vizite şi lucru în sălile muzeului.
Pentru anul școlar 2013 – 2014, Atelierul de creativitate propune copiilor următoarele:
Luni:
Ora:13.30 – 15.30
Ateliere pentru fundații care se ocupă de copiii defavorizați
Participarea la ateliere este gratuită.
Miercuri:
Ora 14.00 – 15.30
Ateliere de etnologie, educație plastică și cusături pentru copii însoțiți de părinți (copii de la 5 ani), cu Ruxandra Grigorescu
Joi:
Ora 10.00 – 13.00
Ateliere de etnologie, educație plastică și cusături pentru grupuri școlare, cu Ruxandra Grigorescu
Vineri:
Ora 10.30 – 11.30
Povești cu urechi – pentru grupuri școlare (copii de la 10-14 ani), cu Călin Torsan
Biletul la toate atelierele este de 4 lei
Informații și înscrieri la telefoanele: 021.317.96.59 (de luni până vineri, între orele 10.00 și 14.00).
Ateliere ținute de artiști invitați
Marți:
Ora: 16.00
Țesut și cusut după modele vechi pentru copii de la 7 ani, cu Lidia Stareș (informații și înscrieri la telefonul:0722.798.284)
Miercuri:
Ora:10.00
Țesut și cusut după modele vechi pentru copii de la 7 ani și mămici, cu Lidia Stareș
Joi:
Ora: 16.00
Țesut și cusut după modele vechi pentru adulți, cu Lidia Stareș
Sâmbătă:
Ora 11.00 – 13.00
Pictură pe sticlă, cu Bogdan Herăscu (informații și înscrieri la telefonul:0726.23.73.76)
Atleier cu dată variabilă
Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran – informații și înscrieri la tel: 0728.51.68.00.
Biletul la atelierele susținute de artiștii invitați: 15 lei
Înscrierile se fac de luni până vineri, între orele 10.00 și 14.00.
23 – 25 mai 2014, în curtea interioară
Târg cu meșteșugari și produse tradiționale
Fundația Kogaion 115 organizează Târg cu meșteșugari și produse tradiționale, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 23 – 25 mai 2014.
Târgul acestei ediții, din preajma sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, reunește numeroși creatori populari, care vor expune icoane, ceramică de Korund, țesături și costume țărănești de la Gura Humorului, podoabe tradiționale, obiecte ingenios lucrate din lemn.
Din Maramureș, producătorii vin cu fructe delicioase din Șomcuța Mare, sucuri și siropuri, miere și desigur prăjituri făcute după rețetele bunicuțelor din zonă. Din Bucovina, gospodinele aduc cozonaci și poale-n brau, iar din Ardeal vor fi calde, pentru oaspeți, langoșile cu brânză și smântână.
Anticarii din curtea interioară sunt pregătiți cu nenumărate obiecte cărora trecerea anilor nu le-a luat din frumusețe.
Înainte de vizitarea expozițiilor Muzeul Țăranului, deschise vineri, 23 mai, de Noaptea Alba a Galeriilor, vizitatorii sunt așteptați cu sărmaluțe maramureșene, tochitură și pâine caldă scoasă din cuptor.