Art Safari in date si cifre
Cum se calculează un Pavilion de Artă
• Un spațiu alocat de 4.000 mp într-o piață cu statut de „km 0” al Bucureștiului.
• Două construcții, una destinată muzeelor (Micul Pavilion), cu o suprafață de 800 mp, una destinată galeriilor de artă și zonei de conferințe despre artă (Marele Pavilion), cu o suprafață de 2.000 mp, cele două spații fiind unite printr-o grădină interioară.
• Pavilionul mic va conține și un restaurant – cafenea cu 36 de locuri, cu vedere spre grădina interioară și expozițiile muzeale.
• Înălțarea Pavilionului durează 10 zile, între 10 – 20 mai, și vor ajuta la ridicarea acestuia aproximativ 500 de oameni.
• Vor participa peste 350 de artiști români și străini (dintre care aproape 50 vor fi străini). Vor fi prezente 9 muzee, 2 instituții culturale, 15 participanți la Art Business și peste 70 de galerii, fiecare dintre expozanți operând între unul și maxim trei standuri expoziționale.
• Pavilionul va găzdui, prin secțiunile de artă de patrimoniu respectiv artă contemporană, aproximativ 1.000 opere de artă, iar împreună cu restul secțiunilor un total de aproape 5.000 de obiecte culturale.
• În centrul Pavilionulului va exista o Agora special creată pentru conferințe, lansări de carte, performance-uri, Q&A-uri cu artiști și alte evenimente. În perioada 22-25 mai vor avea loc 7 dezbateri interactive despre piața de artă cu lectori din România, Polonia, Ungaria, Austria, Olanda, Franța, Turcia, Elveția, Serbia și Bulgaria.
• De asemenea, vor avea loc 8 lansări de carte și albume, 3 screenings și Q&A cu Ion Grigorescu, Teodor Graur și Călin Dan, 12 conferințe și dezbateri, 3 conferinţe de presă, 2 intervenții artistice din partea Gabi Kelemen și Atelier 030202 și un concert DJ Electric Brother.
• Zona Agora va conține și un uriaș perete video format din 9 plasme. Nu în ultimul rând, pasionații de tehnologie vor putea folosi aplicația ART SAFARI pentru smartphone, cu ajutorul căreia se vor putea orienta în Pavilion și vor fi la curent cu programul ART SAFARI la orice oră.
• Organizatorii au în vedere un trafic de aprox. 100-150.000 de iubitori de artă pentru prima ediție a Pavilionului ART SAFARI.
Publicul este așteptat să viziteze și să admire operele celor mai importanți artiști români ai tuturor timpurilor găzduiți de ART SAFARI – Pavilionul de Artă București în perioada 22-25 mai 2014. Bilete prin www.myticket.ro și din rețeaua Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Eminescu, agenția Sălii Palatului, Artmark (str. C.A. Rosetti nr. 5), respectiv casele de bilete ale teatrelor bucureștene și oficiile poștale din București și județul Ilfov, iar în perioada 21-25 mai 2014 și de la recepția Pavilionului Art Safari (Piața George Enescu).
Organizatorii proiectului sunt: Asociaţia Comercianţilor de Opere de Artă din România (ACOAR), sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic Bucureşti (AMPT), cu participarea Asociaţiei Galeriilor de Artă Contemporană din România (AGACOR), cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) și cu sponsorizarea Deutsche Bank.
Despre Pavilionul de Artă Art Safari București
Art Safari este primul pavilion profesional și public de artă, destinat deopotrivă artei de patrimoniu şi artei contemporane din România, ce va reuni peste 100 de galerii şi dealeri de artă, dar și muzee și instituţii culturale, atât din ţară, cât şi din afara ţării. Se vor expune de la lucrări de pictură și sculptură, la design şi obiecte de colecţie, într-o manieră ce va dovedi rafinament şi o bună cunoaştere a demersului curatorial. Art Safari Bucureşti încearcă să construiască legăturile dintre arta de patrimoniu şi cea contemporană, relaţia dintre artist – galerie – colecţionar, dintre instituţiile de cultură şi piaţa de artă, dintre întregul sistem cultural şi publicul larg. Art Safari Bucureşti înseamnă pasiunea de a construi împreună un sistem artistic de nivel european prin implicarea tuturor actorilor care formează spațiul cultural al pieţei de artă.