Pe urmele zeului-cerb: cazanul de la Gundestrup – O prelegere de Daniel Spânu @ InSpayer Bistro

10172479_661809090522593_569564568_oCOMUNICAT DE PRESĂ

Pe urmele zeului-cerb: cazanul de la Gundestrup
Chipuri, mituri şi ritualuri celtice din preistoria târzie
O prelegere de Daniel Spânu

Art Out vă invită să descoperiți misterele iconografiei uneia dintre ultimele moşteniri ale mitologiei druidice din Europa continentală: cazanul de la Gundestrup.
Reliefurile cazanului reflectă o mitologie care a reunit divinităţi antropo-zoomorfe (Cernunnos-Merlin) înzestrate cu atribute ale suveranităţii (colanul, coarnele) şi autoritate asupra timpului, naturii şi destinului oamenilor. Lor li se adaugă eroi (asemeni unui Herkules celtic) şi războinici, dar şi oficianţi de ritualuri sacrificiale sau idolatre.
Evenimentul va avea loc joi, 10 aprilie, ora 19:00, în InSpayer Bistro.
Intrarea este liberă.
Această prelegere este organizată la scurt timp după ce Daniel Spânu a fost numit ambasador Art Out în cadrul Galei Art Out 2014, subliniind astfel frumoasa colaborare dintre părți.
Daniel Spânu reprezintă Art Out prin activitatea intensa pe care o desfășoară în domeniul arheologiei și patrimoniului.

Eveniment organizat cu sprijinul:
Partenerului instituțional: Universitatea din București – Facultatea de Istorie

Partenerilor:  Asociația Studenților de la Mincu, ED4LEAD, Consiliul Național al Elevilor, Asociația pentru dezvoltarea potențialului uman – OMNIMIND

Partenerilor media: Agenția de presă Asii Romani, Arhimania, Artindex, Avocatura.com, Bookiseala, Calendar de evenimente, Ceașca de cultură, Deco și Eco, Iqool, Orașulmeu, PR Wave, Roarhitect, România Pitorească, Senso TV, Vreau Artă.
poster A4
Despre Daniel Spânu
Daniel Spânu, născut în data de 13.04.1972 la Cluj-Napoca, este absolvent al Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” (1990), al Facultăţii de Istorie din Bucureşti (1996) şi al Programului de Studii Aprofundate al aceleiaşi Facultăţi (1997).
Din anul 1996, lucrează la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, unde activează ca cercetător ştiinţific . În calitate de membru al Institutului de Arheologie, l a participat la numeroase cercetări arheologice de teren, a redactat studii de specialitate şi monografii, a susţinut comunicări  şi a participat la diferite activităţi în depozitele şi arhivele unor instituţii de profil.
În anul 2006 a obţinut titlul de Doctor în Istorie Veche şi Arheologie în urma susţinerii tezei Piesele de orfevrerie din Dacia din secolele II a.Chr. – I p. Chr., în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. Teza a fost distinsă cu calificativul Magna cum laudae.
În perioada 2009-2010 a beneficiat de o bursă oferită de Fundaţia Alexander von Humboldt la Institutul Arheologic German şi Universitatea Liberă din Berlin cu tema de cercetare “Akkulturation östlich der Karpaten, aus der Perspektive der Nekropole des 2. – 3. Jhs. von Poieneşti”.
Cea mai recentă lucrare a lui Daniel Spânu ”Tezaurele dacice. Creaţia în metale preţioase din Dacia preromană.” a fost publicată în 2012, de Editura Simetria.

Despre Art Out
Art Out este o revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare. Fondată în ianuarie 2011, revista a evoluat prin colaborari cu specialisti din tara si din strainatate, devenind una din  revistele  de prima importanță la nivel național pe plan cultural – artistic. Misiunea Art Out constă în propunerea unor dezbateri vii, actuale, în jurul problemelor artei, arhitecturii, patrimoniului şi restaurării, prin eliberarea de clişee şi prin abordarea unei viziuni personale, spirituale, inedite.
Art Out dorește să descopere şi să dezvolte capacităţile şi abilităţile artistice şi redacţionale ale tinerilor, încurajând dialogul şi colaborarea între studenţi şi specialişti în domeniile sus-numite.