Rosu Aurel

 

CV_1 CV_2AUREL ROȘU …  SCĂRARUL!
„Modernitatea rezonabilă a artei lui Aurel Roșu rezidă în găsirea locului comun al stilurilor modernității (geometrismul structural cézannian, abstracționismul liric al lui Kandinski, letrismul lui Isidore Isou, brutalismul lui Jean Dubuffet, primitivismul genuin grafitist al americanului Jean-Michel Basquiat, etc.) ale căror fațete sunt reunite sub strălucirea calmă a unui arhaism popular ca dimensiune a realității. Din acest amalgam post-modern de preferințe erudite artistul selectează doar partea formală a expresivității stilului propriu, definit ca a doua sa natură. Cercul, triunghiul, pătratul, simboluri cézanniene, extrapolează în operă și devin forme compoziționale rigide, explicit monumentale (în sensul practicat de grupul tradiționalist român „Prolog”); gestualismul liric al tușei, liniei și punctului ale lui Kandinski devine urma evanescentă a emoției într-o grafie a subiectivității; suprafețele à-plat sunt încărcate de energie grafică, cromatică și gestuală, asemeni celei din tablourile lui Dubuffet; informalul necenzurat, genuin, copilăresc, devine resursă a purității asemeni celei din energetica expresivitate a lui Basquiat. Între ele se așterne linia nesigură a comunicării prin care cuvintele grafiate reprezintă anatomia exhibată a unei sculpturi sau tablou în cea mai comunicativă relevanță letristă.
Nimic emfatic, nimic excesiv, nimic infatut în această artă prin care artistul dibuiește din curentele moderne doar a doua sa natură: cea a comunicării. Ce comunică, însă, acesta? Că „moara cuvintelor” spune mai puțin sensibilității umane decât formele și culorile sale, că aceasta integrează și segregează mai mult decât gestul, iar logos-ul spune mai puțin decât afectivitatea și agresivitatea uneltelor sale. Avem, adică, de-a face cu un „înțelept”, oarecum profetic, pentru care nu cuvântul contează, ci atitudinea sa. „Locul geometric” al acestui mesaj este arta sa, o scară a lui „Ion Scărarul” la care se rezumă mitologia din fiecare sat. Iar, soteriologic, aceasta rezumă mântuirea unei existențe tragice ca dimensiune identitară a civilizației rurale, a vechii culturi tradiționale. Mai ales, a aceleia din satele care astăzi nu mai există și care au murit odată cu înțelepciunea lor!

Vasile RADU