Muzeul National Cotroceni isi expune pinacoteca in premiera
Expozitia de la Cotroceni iti produce mai multe surprize, tocmai pentru ca nu raspunde asteptarilor “standard” ale etalarii muzeale: Aman, Grigorescu, Tonitza, Pallady, Darascu etc. Acestea sunt numele care lipsesc din colectia inca tanara a la fel de tanarului Muzeu National Cotroceni. Am gasit insa acolo un delicat Luchian, un autoportret-forte al lui Sever Burada si un ansamblu extrem de tonic din mai multe panze Ciucurencu pe langa alte cateva zeci de picturi si sculpturi care jaloneaza momente de urcus artistic sau de platou creator al autorilor. Evenimentul curent se constituie astfel intr-un reper. Daca ne este dat, vom merge si la aniversarea de 50 de ani a Muzeului si atunci vom surade cu nostalgie la amintirea acestui aprilie 2014.