Silvia Vasilescu
Reconfigurare liberă. Lecture scurt despre aspectele productive ale nesupunerii în practica artistică

Joi 20 martie 2014, 19.00

PRELEGERE
@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (intrarea din str. Jean Louis Calderon)

De la arta feministă la institutional critique, la mișcarea galeriilor-apartament, la relational aesthetics/social practice/community art, există, într-o oarecare masură, un act de nesupunere. Actul de nesupunere este important în orice societate sau comunitate, inclusiv în lumea artei, nu doar pentru a lupta împotriva neregulilor unei puteri guvernamentale corupte, dar și pentru a testa sistemul din care face parte și a da minorității acceași putere ca cea a majorității.

În contextul practicii artistice, este o acțiune de sfidare sau negare a regulilor stabilite de o instituție (într-un procent mic de muzeu, de galerie, și chiar de piața artei; și, într-un procent covârșitor, de școala de artă). Fie că este vorba despre arta feministă, galeriile-apartament sau social practices, acțiunile de nesupunere s-au dovedit a fi productive, creând o alternativă la instituții, discipline sau funcții deja cunoscute. În cazul artei feministe, un efect pozitiv a fost apariția altor discipline, discipline considerate periferice până atunci, precum ceramica, textilele sau perfomance-ul. Galeriile de apartament, din orașe precum Manchester (anii ’90) sau Chicago (anii ’80 și mai tarziu, după 2000), au încercat să creeze o alternativă la scena de artă locală, elitistă și mică, continuând procesul creativ și sfidând ideea de prestigiu ca fiind legată de un spațiu. Al treilea exemplu este community art/social practice/relational aesthetics, care a creat o nouă funcție pentru spațiu și pentru practică.

Pe de altă parte, există acte de nesupunere care se dovedesc a fi distructive, în sensul că lipsește orice rezultat creativ. În același timp, lipsa acestor acte de nesupunere ar fi mult mai rea deoarece, având un sistem în continuă mișcare, așa cum este lumea artei, stagnarea poate fi cel mai prost scenariu.

Silvia Vasilescu (n1986) lucrează ca artist și manager cultural. A terminat programul de masterat la School of the Art Institute of Chicago/Saic în 2012 și a absolvit Universitatea Națională de Arte din București în 2008. Este adepta unei practici colaborative și lucrează cu diferiți curatori, artiști și scriitori. Printre acest colaborări se numără proiectul Public Opinion (cu Christina Long) și [perplex] (cu Simina Neagu). Din 2009 lucrează ca administrator cultural și a făcut parte din diferite proiecte curatoriale și educaționale în cadrul mai multor instituții precum Enclave, Gasworks și Fordham Gallery în Londra; school of the Art Institute of Chicago și Hyde Park Art Center în Chicago; Pavilion în București.

Imagine: Slaveya Minkova, Perambulatory Parade with Environmental Encroachment, 2014. Courtesy of 2nd Floor Rear Festival

—

Silvia Vasilescu
Reconfigure at will. Short lecture on the productive aspects of disobedience in artistic practices

Thursday 20 march 2014, 19.00

LECTURE
@PAVILION | proudly supported by UniCredit Țiriac Bank
Str. C.A. Rosetti 36 (intrarea din str. Jean Louis Calderon)

From feminism to institutional critique to the apartment gallery movement and relational aesthetics/social practice/community art there is, in some measure, an act of disobedience. The act of disobedience is important in every society or community, even in the art world, not just to fight the wrongdoings of a corrupt governmental power, but also to test the system in place and give to those who are a minority the same power as the majority.

In the context of artistic practices, it is an action of defying or denying the rules set by institutions (in a small percent by the museum, the gallery, even the art market and, in an overwhelming percent, by the art school). As in the case of feminist art, the apartment gallery movement or community practices, these actions of disobedience proved to be productive, by creating an alternative to institutions, mediums and functions already known. In the case of feminist art, one positive effect is the emergence of other mediums, mediums considered peripheral until then, such as ceramics, fibers and performance. The apartment gallery movement in cities like Manchester (mid ’90s), or Chicago (’80s/’00s), tried to create an alternative to the small and elitist art scene, continuing the creative process and defying the idea of prestige as being tied to a space. A third example is community art, or social practice/relational aesthetics, that created a new function for the space and the practice itself.

On the other hand there are acts of disobedience that prove to be disruptive, in the sense of lacking any creative outcome. At the same time not having these acts of disobedience proves to be much worse, as for an ever changing system, such as the art world, stagnation is by far the worst scenario.

Silvia Vasilescu (b.1986) works as an artist and arts administrator. Received her MFA from the School of the Art Institute of Chicago/SAIC, in 2012, and her BFA from The National University of Arts – Bucharest, in 2008. Adopting a collaborative practice, she has worked with different curators, artists and writers, among those projects are Public Opinion (with Christina Long), and [perplex] (with Simina Neagu). Since 2009 she has worked as an arts administrator and was part of various curatorial and educational projects in institutions such as Enclave in London; School of the Art Institute of Chicago and Hyde Park Art Center in Chicago; Pavilion in Bucharest.

Image: Perambulatory Parade with Environmental Encroachment, 2014. Photo by Slaveya Minkova. Courtesy of 2nd Floor Rear Festival