„De vorbă cu Alma Redlinger” – aparitie editoriala

De varba cu Alma Redlinger - coperta unuAceastă carte este rodul unor înregistrări audio desfăşurate între 19 ianuarie şi 11 mai 2013. Ea cuprinde un şir de convorbiri cu doamna Alma Redlinger şi, totodată, cu familia acesteia: domnul Ladislau (Laci) Redlinger şi cele două fiice, Ileana şi Daria. În întregimea ei, familia pune cel mai bine în lumină personajul principal al cărţii, pictoriţa Alma Redlinger.
Sunt abordate câteva teme care definesc personalitatea protagonistei – familia, şcoala Maxy, ateliere, documentări, tabere de creaţie, operă, expoziţii, călătorii, prieteni şi colegi, colecţionari şi amatori de artă, critici de artă, pasiuni de viaţă… Alma Redlinger şi-a închinat întreaga viaţă picturii, cu susţinerea şi sprijinul călduros al întregii familii.
La şaisprezece ani vine în casa viitorilor socri, în plin bombardament al Bucureştilor. Se înscrie la şcoala Maxy, unde va primi întâile noţiuni despre artă – cărora le va rămâne totdeauna credincioasă. Îşi venerează profesorul, îşi preţuieşte colegii. Atelierele sunt mereu acasă, în sânul familiei. De la o vreme, propria locuinţă arată ca un mic muzeu, decorat cu tablouri. Participă la documentări şi tabere de creaţie, de multe ori în tovărăşia bunei sale prietene Eva Cerbu, de care o leagă multe, în artă şi în viaţă. Călătoreşte mult, de obicei împreună cu soţul, Ladislau Redlinger. În aceste călătorii face cel mai adesea desene şi schiţe, dezvoltate, la reîntoarcerea acasă, în compoziţii ample, pe pânză. Îşi stimează prietenii, artişti şi critici de artă.  Dar cea mai importantă este opera sa, cu admiratori pe mai multe continente. Unii dintre aceştia, consecvenţi în dragostea lor, ajung adevăraţi colecţionari ai artistei.
Fotografiile ocupă un spaţiu important în economia cărţii. Ele susţin dialogul şi provin, în marea lor majoritate, de la famila Redlinger. O parte mai mică dintre ele reprezintă contibuţia mea. Aranjarea lor în pagină este rodul muncii şi bunei inspiraţii a fiicei doamnei Alma, Daria Simion.
Cartea se înscrie în seria „De vorbă cu…”. Constituie a treia apariţie, după „De vorbă cu Marcel Chirnoagă” şi „De vorbă cu Mihai Sârbulescu”.
Colecţionar de artă Vasile Petrovici