Fundația Löwendal are plăcerea să vă invite, în data de 10 februarie 2014, la Bibioteca Națională a Franței (BNF), din Paris, unde va avea loc conferința ,,Redescoperirea unui mare scenograf european – George Löwendal”.
După marea expoziție dedicată personalității lui Eugene Ionesco, (octombrie 2009 – 3 ianuarie 2010), ce a marcat centenarul nașterii scriitorului, Biblioteca Naţională a Franţei organizează în 2014, o conferință dedicată scenografului George Löwendal, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de trecerea în neființă a acestuia, ca un semn de recunoaștere al remarcabilului om de teatru.
Conferința este susținută de Georges Banu, academician, profesor universitar la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris; Marcel Freydefont, profesor universitar la Școala Națională de Scenografie din Nantes; Matthias Langhoff, regizor și scenograf; prezentată de Jöel Huthwohl, directorul departamentului de artele spectacolului al BNF, în prezența doamnei Ariadna Avram, președinta Fundației Löwendal.
Născut în 1897 la Sankt Petersburg, George este primul fiu al lui Laurenţiu II baron Löwendal, ofiţer în armata ţaristă. Conform scurtei informări genealogice incluse în blazonul familiei, baronii Löwendal erau descendenţi din Ulrik Frederick Gyldenløve, născut în 1638, fiul regelui Frederic al III-lea al Danemarcei şi Norvegiei.

Pictor, desenator, profesor și mentor al primelor generații de artiști din perioada interbelică, George Löwendal (1897 – 1964) a fost și un remarcabil om de teatru. Receptiv la curentele avangardiste (futurism, constructivism, expresionism) a devenit un faimos scenograf pentru costumele și decorurile foarte originale pe care le-a realizat. George Löwendal a fondat primul teatru de marionete din România.
Fundaţia Löwendal, îşi propune să facă larg cunoscută opera artistică  a pictorului si scenografului  George baron Löwendal, una dintre figurile marcante ale lumii artistice româneşti din perioada interbelică şi postbelică.
Dincolo de preocuparea sa cardinală – valorificarea şi circumscrierea creaţiei lui Löwendal în mişcarea artistică românească şi europeană din prima jumătate a secolului XX – Fundaţia Löwendal doreşte să sprijine şi să încurajeze arta contemporană. În acest scop, a găzduit expoziţii, dezbateri, lansări de cărţi şi reviste, concerte de muzică clasică, seri de lectură și nu în ultimul rând a creat un concurs anual de scenografie unic în ţară, destinat tinerilor studenți și absolvenți ai universităților de arte – Concursul Naţional de Scenografie George Löwendal.
Artist „fără hotare”, cu o activitate scenografică de aproape trei decenii, George Baron Löwendal (1897, Sankt-Petersburg – 1964, Bucureşti) a fost şi un remarcabil pictor, grafician, pedagog şi maestru al primelor generaţii de artişti plastici din România postbelică. Născut într-o familie danezo-rusă nobiliară, format în Rusia avangardelor artistice, s-a afirmat ca pictor decorator în Bucureştiul anilor ‘20, devenind, ulterior, timp de aproape un deceniu, scenograful Teatrului Naţional din Cernăuţi. În cosmopolitul oraş bucovinean, /ștearsa virgula/a creat decoruri de referinţă şi a înfiinţat, în 1928, primul teatru profesionist de marionete din România.
Receptiv la mutaţiile artistice de pe scena începutului de secol al 20-lea (futurism, constructivism, expresionism), a susţinut prin întreaga sa operă mişcarea de teatralizare a teatrului, fiind colaboratorul apropiat al celor mai însemnaţi regizori români şi trezind admiraţia celor mai exigenţi critici şi artişti ai timpului său.

George Löwendal se naşte, la 10 mai 1897, în Sankt-Petersburg, ca prim fiu (din cei patru băieți) al lui Laurenţiu II baron Löwendal, ofiţer în armata ţaristă. Conform scurtei informări genealogice incluse în blazonul familiei, baronii Löwendal sunt descendenţi din Ulrik Frederick Gyldenløve, născut în 1638, fiul regelui Frederic al III-lea al Danemarcei şi Norvegiei. Mama lui George, Liubov Gavrişova, este fiica lui Lev Osipovici Gavrişov, ofiţer erou al Flotei Ruse a Mării Negre.

După studii de specialitate la Sankt Petersburg, unde are primele contacte cu teatrul (1915-1917), George Löwendal  – ca mulţi alţi artişti determinaţi de confruntările sângeroase ce izbucnesc în Rusia – va trece Nistrul. Este scenograf la Soroca şi Bălţi (1918-1920), apoi la teatrul de revistă din Chişinău (1920-1922). Aici pictează decoruri în culori vii, specifice, potrivite cu burlescul tablourilor. Din 1922, se află la Bucureşti, unde se afirmă prin viziunea plastică deosebită, prin capacitatea de asimilare a tehnicii şi de adaptare operativă la condiţii – modeste – de spectacol.
Lucrează cu reprezentanţi de seamă ai scenei interbelice: la Teatrul „Regina Maria” (Compania „Bulandra”) şi la Teatrul Central, este celebra Trupă din Vilna, stabilită pentru câteva stagiuni la Bucureşti. Colaborează mai ales cu regizorul Iacob Sternberg, adept al „teatrului sintetic”, autor al unor antologice montări de factură experimentală.

La 28 octombrie 1923, se naşte prima sa fiică, Lydia (m. 2006).
La 13 iunie 1925, se naşte cea de-a doua fiică, Irina (m. 1995) – mama Ariadnei Avram (fondatoarea și președinta Fundației Löwendal).

Participarea la prima expoziţie colectivă de scenografie din perioada interbelică – organizată de criticul de artă Ștefan Nenițescu la Librăria „Hasefer” din Bucureşti – îl impune printre cei mai valoroși pictori decoratori români. Alături de Löwendal, expun lucrări Theodor Kiriacoff-Suruceanu, Marcel Iancu, M. H. Maxy ş.a.

Oriunde lucrează, decorurile sale au o vervă surprinzătoare în linii şi culori inconfundabile. Ele se disting imediat, nu numai printr-o imaginaţie febrilă, acordată dramei sau comediei, dar prin ceva mai mult: o nelinişte existenţială, strunită, filtrată, sesizabilă. Decorurile sale tulbură, captivează prin ceea ce arată, dar, mai ales, sugerează – vag, discret, misterios. Löwendal realizează scenografia unei stări sufleteşti în continuă evoluţie, vizualizarea unui sentiment într-o inevitabilă intensificare.
În anii următori, la Teatrul Naţional din Cernăuţi (1926-1935), decorurile lui Löwendal îşi păstrează teatralitatea, sporindu-şi totodată sugestivitatea. Cu un plus de motivaţie în soluţiile plastice şi procedeele tehnice la care optează, alături de regizorii Maican sau V. I. Popa (dar şi de alţii: G. M. Zamfirescu, Nello Bucevski), scena cernăuțeană e propulsată în avangarda mișcării teatrale românești.
Pentru deschiderea stagiunii 1926–1927, Löwendal proiectează şi execută o cortină extrem de elogiată în presa vremii. Cortina concepută de scenograful și pictorul George Löwendal, la Teatrul Naţional din Cernăuţi, se deosebește radical de cele semnate, în aceeaşi perioadă, de Camil Ressu, Traian Cornescu sau Theodor Kiriacoff. Spre deosebire de cortinele realizate de aceștia, Löwendal concepe una, cu tâlc de parabolă, despre propria sa artă. Imaginea desfăşurată pe cortină nu adoptă o stilizare pur ornamentală ci are ca subiect chiar Teatrul. În viziunea lui Löwendal, scena şi sala se continuă, se întrepătrund, personajele scenice şi posibilii spectatori poartă costume de epocă se amestecă, se confundă într-un spaţiu supus unei violente erupţii de lumină. Dispuse dinamic pe mai multe planuri, surprinse de orbitoarea explozie solară, siluetele lor par mişcate coregrafic.
De la un spectacol la altul, diferitele stilizări scenografice au, fiecare, propriul argument, subordonat concepţiei regizorale. Alteori, plantaţii, judicios selectate, de mobilier întreţin precizia realistă şi concreteţea vieţii scenice, permit firescul gesturilor şi mişcărilor actoriceşti.
Realizează o montare inedită a piesei Crimă şi pedeapsă, dramatizare după Dostoievski (1927), cu o inovaţie tehnică – scena glisantă pe şine. În Crimă şi pedeapsă, soluţia plastică a tablourilor se modifiică în funcţie de conţinutul psihologic, de la realism şi până la cubism, toate sunt adecvate stărilor sufleteşti ale lui Raskolnikov. Cadrul realist este propice unei observaţii obiective a personajului, pe când reprezentările zbuciumului său lăuntric, deformate emoţional, exacerbate până la coşmar, sunt susţinute de rezolvarea constructivistă, expresionistă sau cubistă a decorului.

George Löwendal are și un rol decisiv la înfiinţarea primului teatru cult de păpuşi şi marionete din România, inaugurat ca secție a Teatrului Naţional din Cernăuţi la 1 mai 1928. Pentru spectacolul coupé prezentat cu acest prilej, Directorul de teatru şi Bastien şi Bastienne – opere comice într-un act de W. A. Mozart –, creează păpuşile, costumele, decorurile, precum și cortina pictată a micului teatru de animație.

În stagiunea 1927–1928, artistul realizează decorurile pentru R.U.R. de Karel Čapek, cea dintâi montare românească a unei piese SF şi construieşte prima scenă turnantă din ţară.
Simplificarea geometrică a decorului cinetic din R.U.R., cu efecte luminoase, corespunde unei schematizări şi mecanizări a umanului, a robotizării ființelor. Imaginată cubist, epoca în care „maşina domină din ce în ce mai mult omul” nu aparţine unei utopii, nu este doar previziunea unui viitor probabil, ci îşi are sorgintea şi semnele alarmante în contemporaneitate.

În paralel, George Löwendal lucrează pictură de şevalet. Este atras de ţăranii şi de mănăstirile din Bucovina, care vor deveni motiv predilect şi caracterizant al creaţiei sale plastice.

În anul 1931, înfiinţează Societatea Artiştilor Plastici din Bucovina, denumită „Prietenii Artei”, și participă la prima Expoziţie de Toamnă vernisată sub auspiciile acestei societăți, iar în 1933, expune 89 de tablouri la Palatul Naţional din Cernăuţi.

Obţine un succes triumfal la Timişoara, în 1934, cu decorurile operetei Ţara surâsului de Franz Lehár. În semn de omagiu, autorităţile oraşului îi dăruiesc una dintre ghiulelele conservate în Muzeul de Istorie a Banatului – mărturie a participării strămoşului său, Ulrich Frederik Voldemar conte de Løvendal, la eliberarea Timişoarei de sub ocupația turcă (1716).

Löwendal are prima expoziţie personală de anvergură la Sala Mozart din Bucureşti (tablouri în ulei, desene, acuarele) în septembrie–octombrie 1935. Critica de specialitate îl consacră ca reprezentant de seamă al artei plastice româneşti.

Leo van Puyvelde, preşedintele Comitetului Internaţional de Istoria Artei, îi achiziţionează în anul 1936, tabloul Ţăranul cu pălăria ruptă (1935) pentru Muzeul de Artă Modernă din Bruxelles.

În toamna aceluiaşi an, expune 141 de lucrări la Muzeul Carol al II-lea din Cernăuţi, eveniment cu remarcabile ecouri în presa vremii.

În anul 1937, George Löwendal împreună cu familia revine definitiv la Bucureşti.
Participă cu lucrări de grafică (afişe) la toate expoziţiile Oficiului Naţional de Turism din ţară şi străinătate.

Pictează în Bucovina în anul 1943 și apoi deschide expoziţia de mare succes găzduită la Sala Universul din Bucureşti. Sunt vândute toate cele 80 de tablouri expuse.

După anul 1945 artistul participă la o expoziţie de artă românească organizată la Veneția și contribuie cu donație de machete și schițe, la înființarea Teatrului Țăndărică din București (1945), primul teatru profesionist de păpuși și marionete din România.
Expune apoi la Salonul Oficial de Toamnă din Bucureşti. Vernisează expoziţia personală (portrete de țărani bucovineni) din sălile Parlamentului Român și organizează – eveniment inedit pentru peisajul cultural al vremii – o expoziţie de pictură în mina Ghelari din judeţul Hunedoara.

În anul 1947, la împlinirea vârstei de 50 de ani, i se conferă, de către Regele Mihai I al României, Ordinul „Meritul cultural” în grad de ofiţer.

Este membru fondator al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Fondului Plastic din România (1949) și predă cursuri de perspectivă la Uniunea Arhitecţilor din România.

În perioada anilor 1950 -1957, activează ca profesor universitar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti.
În vara anului 1954, ţine lecţii deschise pentru studenţii săi în cetatea medievală a Sighişoarei.
Întâlnirea cu Löwendal, profesor nonconformist, generos şi exigent, se dovedeşte hotărâtoare pentru foştii săi studenţi, printre care se regăsesc nume importante ale scenei artistice contemporane: Sanda Niţescu, scriitoare şi pictoriţă, Ariana Nicodim, pictoriţă, Dorana Coşoveanu, istoric şi critic de artă, Adriana Leonescu, scenografă, Dan Nemţeanu, scenograf şi pictor, Nicolae Săftoiu, grafician, ş.a.

După moartea soției sale în toamna anului 1954, artistul este preocupat de redactarea creaţiei literare a Ariadnei Löwendal, precum şi de redactarea propriilor scrieri.
Publică în periodicele vremii câteva povestiri cu caracter autobiografic iar din luna august a anului 1955, îşi semnează lucrările de artă plastică GLA (adăugând propriilor iniţiale litera A, de la prenumele soţiei).

La 2 ianuarie se naşte, la Bucureşti, nepoata sa, Ariadna, fiica Irinei.

18 februarie 1964 – George Löwendal se stinge din viaţă fulgerător.
Este înmormântat la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.