Sculptorul Ion Vlad (1920, Feteşti -1992, Paris)

de  Ana Amelia Dincă, critic de artă

Nudul este singura temă din istoria artei care este legată deopotrivă de gândirea metafizică şi de bucuria profană a simţurilor. Conceptul de nuditate însă, evoluase de la simbolul sclaviei la cel al frumuseţii naturale a corpului uman şi de la un motiv fundamental al culturii publice antice până la exotismul lumii cabaretelor belle epoque. Singurul curent care i-a salvat moralitatea a fost clasicismul francez. Cazul nudurilor sculptorului Ion Vlad se aliniază pe direcţia clasicismul grecesc care preluase din filosofie conceptul platonician de „kaloskagatos” prin care idealiza anatomia evocată în operele vremii conform canonul proporţiilor.
Nudurile semnate de Ion Vlad,  pe care le cunoaştem până acum, aparţin colecţiei Eliza şi Vladimir Cantaragiu de la Salzgitter, Germania, acestea ajungând la noi în urma publicării volumului “Ion Vlad” de Emil Druncea de la Feteşti. Excepţie fac nu număr de trei compoziţii provenite de la Nissa, după distrugerea atelierului artistului întâmplată odată cu disparţia sa fizică. Acestea sunt studii de atelier sau desene idealizate simbolizând alegorii sau idoli din poemele lumii, care dau măsura învăţăturii academice pe care Vlad şi-a însuşit-o la cotele maxime, nu degeaba fiind, înaintea plecării la Paris, unul dintre sculptorii cei mai cotaţi.
Problematica nudului este una adiacentă ansamblului operei, sculptorul abordând în volum această temă doar tangenţial, atunci când sculptura i s-a concentrat asupra ideii de maternitate. Modelul de atelier care fusese încetăţenit ca subiect de studiu plastic odată cu epoca renascentistă, rămâne pentru Ion Vlad o preocupare de dragul desenului şi al exerciţiului canonului clasic interpretat în manieră personală.  Caracteristicele acestor lucrări sunt liniile puternic trasate, cu o forţă specifică desenelor de sculptori. Volumul corporal este adaptat la proporţiile tip, particularizate după atributele fiecărei anatomii, artistul fiind interesat deopotrivă de plasticitatea formei, dar şi de conformaţia arhitecturată în mod natural peste care aşează construcţia imaginară solidă.
Desenele lui Ion Vlad nu sunt instantanee, modelele pozează, forma corpului este surprinsă în naturaleţe desăvârşită, conturul urmând moliciunea carnală.
Aspectul care primează este nudul feminin în contraposto, în picioare, şezând pe scaun sau pe o suprafaţă plană, tehnicile alternând de la cerneluri, cărbune şi pastel până la tuş diluat şi creioane colorate, de la atitudini care evocă forţa spiritului până la senzualitate şi erotism.  Deşi linia este un atribut al exigenţelor tehnice, modul cum aceasta se mulează pe osatura coapselor, pe abdomen ori pe forma plină a sânilor în linii mari care să înscrie conturul exterior în principiul armoniei, denotă interesul sculptorului pentru armătura desenului care dezvoltă forma biologică în ansamblu.
Un stil grafic de sculptor, deplin conturat, o simbioză între spaţiile umbrite şi cele luminoase care înscriu în simplificarea lor gama complexă a cerinţelor academice, cu insistenţă pe concordanţa dintre volume, ceea ce permite integrarea traseelor stabilite de ductul instrumentului de desenat în  specificitatea modeleului. Unele nuduri se detaşează prin atitudinea statică exprimând relaxarea momentelor de repaos şi lenea tipică cutumelor orientale.